Pentru securitatea națională și fermierii din Kansas. Restul lumii să plătească. Literalmente și un minim de 10% la tot ce se vinde în Statele Unite; și, țară cu țară, proporțional cu ceea ce Casa Albă crede că li se aplică, ajungând la 20% pentru Uniunea Europeană și 34% pentru China. Războiul comercial declanșat de Donald Trump imediat după ce s-a așezat pentru a doua oară în Biroul Oval este susținut de un limbaj belicos de manual. Ostilitățile au început și acum se așteaptă răspunsul european, chinez, mexican... până când se vor extinde pe întreaga planetă.

Așa a conceput mandatarul timp de trei luni o foaie de parcurs care se reflectă în politica sa comercială.

Război total. Îl invoca deja, chiar în ziua învestirii din 20 ianuarie, decretul prin care Donald Trump sancționa «America First Trade Policy» și în care politica comercială era definită drept „critică” pentru protejarea țării (și a vacilor și mașinilor, fabricilor și tehnologiei sale). Inamicul este clar: de la Uniunea Europeană la China, trecând prin vecinii cei mai apropiați (și partenerii cei mai interdependenți), precum Mexic și Canada. Strategia pare confuză în formele sale, dar obiectivul pare clar: să aibă întotdeauna ultimul cuvânt în fața unui deficit comercial galopant, care bate recorduri la fiecare revizuire.

În joc este creșterea mondială, o „plăcintă” de aproximativ 100 de trilioane de euro din Produsul Intern Brut mondial, unde doar Statele Unite, UE și China împreună ajung la 60 de trilioane, conform datelor Băncii Mondiale de la sfârșitul anului 2023. Concluzia este unanimă: o luptă cu lovituri tarifare între cei trei giganți planetari va aduce doar mai puțină activitate economică, mai multe concedieri și o inflație mai mare, subliniază toate serviciile economice de pe ambele maluri ale Atlanticului, experți de toate felurile și chiar agenția de comerț a ONU, care în ultimul său bilanț a avertizat despre „incertitudinea care pândește” în 2025.

„Dinamica actuală se va menține atâta timp cât Congresul Statelor Unite nu exercită controlul pe care îl are legal asupra politicii comerciale. Dar pe termen lung va cauza un prejudiciu economic grav creșterii și productivității americane, precum și bunăstării gospodăriilor”, explică Adam Posen, președintele Peterson Institute for International Economics. „Strategia nu este sustenabilă pe termen lung. Costul economic este atât de ridicat încât chiar și companiile care l-au sprijinit pe Trump în timpul campaniei prezidențiale vor protesta”, adaugă Enrique Feás, cercetător principal la Real Instituto Elcano.

Au trecut trei luni de când Trump și-a desfășurat artileria. Așezat la biroul său din Biroul Oval la scurt timp după preluarea mandatului și înconjurat de jurnaliști, a detaliat unele dintre obsesiile sale și s-a concentrat mai întâi pe Mexic și Canada, din cauza controlului redus al migrației la granițele lor și, adăugând China în pachet, i-a acuzat că favorizează extinderea fentanilului în marile suburbii ale SUA. De la 20 ianuarie până la începutul lunii februarie, a amenințat cu impunerea unor tarife de 25% la toate importurile din ambele țări și un 10% suplimentar pentru cele chineze. Aceste trei țări acoperă jumătate din dezechilibrul comercial al Statelor Unite.

Mexic și Canada: La scurt timp înainte de intrarea în vigoare a măsurii, pe 4 februarie, și după ce Canada și Mexic au amenințat cu represalii, Trump a amânat aplicarea cu o lună, obținând un principiu de angajament pentru o supraveghere mai strictă la frontiere. La începutul lunii martie, s-a aplicat o perioadă de scutiri care expiră la începutul lunii aprilie. Mexic și SUA au nevoie unul de celălalt, după ce țara sudică a devenit în 2024 primul partener comercial al vecinului nordic, cu importuri care au atins un maxim istoric de 505.851 milioane de dolari, față de 475.216 milioane în 2023. În ciuda creșterii exporturilor, deficitul comercial al Statelor Unite cu Mexicul a marcat un nou record de 171.189 milioane de dolari. Cu Canada, dezechilibrul comercial este mai mic și departe de recordul de 78.192 milioane din 2022, ajungând la sfârșitul anului trecut la 63.336 milioane. Ambele țări mențin o taxă de 25% deoarece sunt încă supuse Stării de Urgență Națională legată de fentanil și migrație. Adică, nu li se aplică noul regim de reciprocitate.

China: Al treilea mare partener, China, și-a pierdut locul de principal furnizor, dar este țara cu care Statele Unite au cel mai mare deficit comercial, de până la 295.402 milioane de dolari, chiar dacă din 2018, prin politica continuă de confruntare tarifară, a reușit să scadă de la maximul său istoric. Poate de aceea, inițial, confruntarea cu China s-a menținut, iar Beijingul a răspuns cu propriile amenințări, astfel încât Washingtonul a redus tonul și nu a majorat tarifele la intrarea produselor chinezești de mică valoare, așa cum intenționa. Dar acum scenariul este diferit, deoarece Executivul american a decis să le impună o taxă de 34%. Pentru a susține atacul, a insistat că „timp de decenii, țara sa a fost jefuită și violată de națiuni apropiate și îndepărtate, atât inamice, cât și... inamice”.

Uniunea Europeană: Gigantul american are, de asemenea, un deficit comercial cu Uniunea Europeană, celălalt mare creditor mondial, care se află la niveluri record, cu 235.571 milioane de dolari. Republicanul intenționează să atenueze acest nivel ridicat de îndatorare printr-un tarif de 20%, conform anunțului de miercuri, dar rezultatul poate fi exact opusul. „Trump are trei obiective: să scadă deficitul, să crească sectorul manufacturier în Statele Unite și să mărească veniturile Guvernului. Problema este că consumul național și investițiile sunt mai mari decât producția sa, deci trebuie neapărat să existe o reducere în acest domeniu”, detaliază Gian Maria Milesi-Ferretti, fellow la Brookings Institution și fost număr doi al departamentului de analiză al FMI. Economistul adaugă o a doua problemă: colectarea veniturilor. În timp ce mandatarul insistă pe reducerea impozitelor în economia internă, crește tarifele pe care le vor plăti în final gospodăriile americane pentru produsele importate.

În ciuda incoerențelor pe care analiștii le văd în această strategie, mandatarul a intensificat atacurile. Nu trecuse nici o săptămână de la amenințările tarifare la adresa vecinilor săi din nord, când președintele republican a reluat inițiativa impunând întregii planete tarife de 25% la oțel și aluminiu începând cu 12 martie, cu un impact asupra comerțului de peste 200.000 de milioane, conform Bloomberg, și în linie cu ceea ce fusese deja decretat în 2018. Fără a părăsi industria, mai multă îngrijorare a provocat în Uniunea Europeană când, pe 12 februarie, Trump a schițat impunerea unui tarif de 25% la achiziționarea de mașini și componente străine, afectând un schimb evaluat la peste 300.000 de milioane de euro. Taxa pentru toate vehiculele fabricate în străinătate intră în vigoare pe 3 aprilie.

De la Bruxelles s-a răspuns realității tarifelor la oțel și aluminiu cu o replică chirurgicală, menită să provoace daune selective produselor din zonele de vot republican și rural: s-au anunțat tarife la importurile europene de alimente precum soia sau nucile, la motocicletele Harley Davidson, sau la bourbon, vin și citrice. „Euro pentru euro, dolar pentru dolar”, s-a răspuns dintr-o UE a cărei primă listă de contraatac a replicat-o pe cea din 2018 și s-a deschis dezbaterea despre cât de mult s-ar putea extinde. Imediat, Trump a pus pe masă o altă amenințare: ar taxa produse alcoolice clar europene, cum ar fi vinul, în valoare de 200.000 de milioane. În portofoliu are și tarife pentru produse farmaceutice, microprocesoare, lemn și cupru, printre altele, deși nu este clar dacă unele se suprapun peste altele.

Europa a proclamat în repetate rânduri că va răspunde cu fermitate la acțiunile Statelor Unite, dar amploarea contraatacului este incertă. „Întrebarea este dacă Bruxelles-ul va răspunde mai mult simbolic decât practic, de exemplu, punând o taxă pe bourbonul american. Este un răspuns, dar foarte limitat dacă se compară cu impactul pe care îl va avea asupra exporturilor europene o taxă la vin”, insistă Ferretti. În opinia sa, o opțiune mai eficientă și chirurgicală ar fi să se mizeze pe produse care se produc în teritoriile cheie pentru partidul republican. „Dacă încerci să lovești unde doare cel mai tare, este în acele zone de interes pentru Administrație”, conchide el.

Ultima ofensivă: La mijlocul lunii februarie, în acele zile, Trump negocia pe ambele părți cu strategia sa de confuzie, deoarece taxa pe automobile nu a fost confirmată decât acum o săptămână. De Ziua Îndrăgostiților, însă, a adoptat ca fiind al său un alt cuvânt fetiș în manualul său de război comercial: reciproc. Fiecare ar plăti în funcție de tarifele sale către Statele Unite. În spatele argumentației sale, TVA-ul pe care Europa îl impune vânzărilor sale externe: nu mai puțin de o afacere de peste 600.000 de milioane de euro.

Până unde ajunge ultima lovitură este una dintre necunoscutele care vor trebui încă clarificate după ziua pe care Trump a botezat-o militar și pompos „ziua eliberării”. Cert este că republicanul a întreprins un fel de călătorie în secolul al XIX-lea, când tarifele erau principala sursă de venituri a Trezoreriei SUA.

„Dincolo de impactul economic direct al tarifelor deja implementate, această creștere a incertitudinii reprezintă probabil dauna cea mai substanțială și durabilă în aceste prime luni ale celei de-a doua administrații Trump. Credibilitatea angajamentelor comerciale ale SUA și în domenii conexe a fost considerabil slăbită și rămâne de văzut impactul pe termen lung asupra lanțurilor valorice globale”, conchide Andreas Baur, economist la Institutul Economic German Ifo.

Credite

Au colaborat la această informație José A. Álvarez Iguacel și Almudena Álvarez Herrerías