Între 2022 și 2024, când inflația puternică a afectat Spania și restul lumii

Între 2022 și 2024, când inflația puternică a afectat Spania și restul lumii, o mare parte din dezbaterea în termeni fiscali s-a axat pe deflactarea IRPF și ” impozitul pe venit”, o formulă care constă în ajustarea tranșelor de impozit pentru a evita ca creșterea prețurilor să împingă contribuabilii să plătească impozit pe mai mulți bani. Guvernul a susținut întotdeauna – și încă o face – că este mai bine să se opteze pentru alte mecanisme pentru a reduce factura cetățenilor, în timp ce PP a insistat asupra avantajelor deflactării pentru a pune capăt a ceea ce considerau a fi o creștere ascunsă a impozitelor. Odată ce cea mai grea parte a crizei inflaționiste pare să se fi potolit, Registrul Economiștilor Consultanți Fiscali (REAF) a calculat cât ar economisi contribuabilii spanioli în 2025 dacă Ministerul de Finanțe ar fi implementat această măsură în tranșa statală a IRPF: cifra oscilează între 200 de euro pentru venituri mici și 1.500 de euro pentru cele foarte mari.

new DWSwitcher.App({
target: document.getElementById("ep-hcln40"),
props: { data: {
"title": "Economie fiscală posibilă cu deflactare",
"leadin": "În euro în 2025",
"dws": [
{
"id": "31LFY",
"title": "Venituri mici de 25.000 de euro pe an",
"button": "Venituri mici",
"isPlain": false
},
{
"id": "m0xBv",
"title": "Venituri medii de 45.000 de euro pe an",
"button": "Venituri medii",
"isPlain": false
}
],
"notes": "",
"sources": "Sursa: REAF",
"credits": "Джерело новини",
"legend": "",
"select": false,
"breakpoint": 600,
"loadAll": true,
"isEspecial": false,
"active": 0
} },
});

Simulările sunt extrase din Panorama fiscalității autonome și forale 2025, un document elaborat anual de organismul specializat în fiscalitate al Consiliului General al Economiștilor din Spania. Raportul, prezentat joi la Madrid, prezintă ultimele tendințe fiscale, arată o radiografie precisă asupra fiecărui teritoriu și oferă, de asemenea, o serie de ipoteze, cum ar fi efectele ne-deflactării. Deflactarea constă în ajustarea tranșelor de impozit, astfel încât inflația să nu determine contribuabilii să plătească mai mult fără a fi câștigat putere de cumpărare. Se întâmplă că, atunci când salariile cresc pentru a compensa creșterea prețurilor, dar tranșele IRPF nu sunt actualizate, mulți contribuabili sar la un nivel mai înalt în scara de impozitare și ajung să plătească mai mult fără a-și fi îmbunătățit nivelul de trai în termeni reali. Pentru a evita acest lucru, o opțiune este de a crește limitele tranșelor în funcție de IPC, astfel încât să plătească mai mult doar cei care au o creștere reală a veniturilor. Dar acest lucru nu s-a întâmplat la nivel statal. IPC-ul a început să crească necontrolat în 2022 și la mijlocul anului a înregistrat creșteri anuale de peste 10%. Deși a început să se modereze, și exercițiile financiare următoare s-au încheiat cu niveluri neobișnuit de ridicate. În acest context, din partea opoziției și din unele cercuri din domeniul economic și academic a crescut presiunea pentru ca Finanțele să deflacteze impozitul. De fapt, mai multe comunități, chiar și unele care erau atunci în mâinile PSOE, au făcut-o cu tariful autonom al IRPF. Cu toate acestea, Guvernul s-a blocat în refuz și a optat pentru aplicarea altor reduceri axate pe veniturile mici, cum ar fi creșterea reducerii pentru veniturile din muncă. Din partea Executivului s-a insistat, de asemenea, asupra faptului că deflactările ar economisi foarte puțini bani contribuabililor cu venituri mici, în timp ce ar beneficia și veniturile mari datorită schemei progresive cu care funcționează impozitul. Simulările efectuate de REAF sunt elaborate cu variația cumulată a IPC între ianuarie 2022 și decembrie 2024, ceea ce are ca rezultat o ajustare totală de 12,5% de-a lungul perioadei care, dacă s-ar fi produs, ar avea efecte pentru IRPF-ul din 2025. Pornind de aici, un venit de 25.000 de euro anual ar economisi în acest an între 200 de euro în Comunitatea Valenciană și 210 de euro în Extremadura. Diferența se explică prin faptul că IRPF-ul are o parte autonomă pe care guvernele regionale o pot modula în sus sau în jos. La rândul său, un contribuabil care obține 30.000 de euro ar înceta să plătească 250 de euro, în Madrid, și 261 de euro, în Extremadura. Pentru veniturile medii, în acest caz un lucrător cu venituri anuale de 45.000 de euro, economia ar oscila între 424 de euro în Comunitatea Valenciană, Madrid și Insulele Baleare și 433 de euro în Extremadura. În cazul veniturilor mari, ușurarea ar fi de aproximativ 600 de euro pentru un contribuabil cu 70.000 de euro anual și de aproximativ 1.500 de euro pentru unul care câștigă 350.000 de euro pe exercițiu. Logica Guvernului, după cum a explicat chiar vicepreședinta primă și ministra de Finanțe, María Jesús Montero, într-un interviu cu acest mijloc de comunicare, este că „sub sloganul deflactării IRPF se ascunde ceva ce nu se obișnuiește să se explice: când cineva spune că se deflactează în venituri sub 40.000 sau 60.000 de euro, se scad, de asemenea, impozitele celor care încasează 70.000 de euro, 80.000, 120.000 sau 140.000, din aceeași construcție a IRPF”, a subliniat la sfârșitul anului 2022, cu referire la scara progresivă cu care funcționează impozitul. Potrivit ministerului, cu alte măsuri promovate de Guvern, veniturile mici economisesc deja aproximativ 871 de euro pe an. Organisme precum Banca Spaniei și Autoritatea Fiscală, cu toate acestea, au raportat în ultimele luni efectele ne-deflactării asupra colectării impozitelor, care adaugă recorduri de câțiva ani. În iulie, Airef a estimat că veniturile vor încheia anul 2024 – încă nu există cifre oficiale de colectare – la aproximativ 295.000 de milioane de euro, o creștere care, dacă se confirmă, va fi de 8,4% față de 2023 și va avea inflația ca principal impuls. La rândul său, în iunie trecut, Banca Spaniei a estimat că jumătate din creșterea colectării IRPF în termeni de PIB între 2019 și 2023 s-a datorat efectului prețurilor și absenței unei adecvări a IRPF, ceea ce a provocat așa-numita progresivitate la rece. În viitor, proiecta atunci supraveghetorul, „în absența modificărilor parametrilor impozitului, raportul IRPF asupra PIB ar putea atinge 9% în 2025, cu 29% mai mare decât nivelul său din 2019”. Deși economiile medii ale celei mai mari părți a contribuabililor sunt relativ mici, prin multiplicarea cu milioanele de plătitori ai IRPF, impactul total presupune o scădere semnificativă a veniturilor publice.

Sfârșitul deflactării regionale

În analiza sa, REAF concluzionează, de asemenea, că în 2025 comunitățile au pus capăt în general ajustărilor pe care le-au promovat în anii anteriori în tranșa autonomă a IRPF pentru a acompania impozitul cu inflația. Acum, pe măsură ce escaladarea prețurilor se moderează treptat, teritoriile au optat pentru a pune capăt formulei deflactării și au preferat să reglementeze cu mai multă impetuozitate deducerile și bonificațiile (unele dintre ele, axate pe includerea locuințelor goale pe piața de închiriere), în timp ce se îndepărtează treptat de tarifele statale ale impozitului, fie în sus, fie în jos. Tarifele IRPF în partea statală variază de la un tip minim de 9,5% la unul maxim de 24,5%. Dar niciun teritoriu, explică Rubén Gimeno, directorul serviciului de studii al REAF, nu copiază aceste impozite în partea în care au competențe, astfel încât se observă din ce în ce mai multe diferențe între unele regiuni și altele. „În prezent, nicio comunitate nu are un tarif exact egal cu cel statal, deci este dificil să se facă comparații, deoarece în multe cazuri nici măcar nu coincide numărul de tranșe”. Astfel, din cele 15 regiuni de regim comun, patru au același tip minim ca cel statal, opt l-au fixat sub și celelalte trei îl au mai mare. Cu toate acestea, în ceea ce privește marginalul maxim, în șase comunități este inferior celui statal și în celelalte nouă, superior. Panorama lasă tipul minim agregat (adică, suma tarifului statal și a celui autonom) cu cele mai scăzute niveluri în La Rioja și Extremadura (17,5%), în timp ce cel mai mare se situează în Catalonia (10,5%). Diferențele sunt și mai mari, de aproape 10 puncte, în marginalul maxim agregat, care este de 45% în Madrid și de 54% în Comunitatea Valenciană.