În câteva cuvinte
Volumul *Jurnalele Incomplete ale lui Feliu Formosa* oferă o perspectivă intimă asupra gândurilor, experiențelor și creației literare a autorului. De la reflecții despre teatru și poezie, până la amintiri personale și analize critice, cartea este o mărturie a pasiunii sale pentru literatură și o luptă continuă împotriva uitării.
O aniversare fericită (împlinirea a 90 de ani)
O aniversare fericită (împlinirea a 90 de ani) a permis aducerea la lumină, într-un singur volum, a celor trei jurnale pe care Feliu Formosa le-a scris între 1995 și 2016. Un volum impresionant, cu copertă cartonată, cu o imagine puternică pe copertă (Formosa interpretând Monsieur Barnett de Anouilh în 1993), cu un prolog extins de Jaume C. Pons Alorda și un apendice fotografic. Peste șase sute de pagini de reflecții, comentarii și note, la care ar trebui adăugată cartea Aproximări, care reunește o sută douăzeci de instantanee ale momentelor trăite, și culegerea poetică, cu accente de umor specific din Sabadell, Caietul galben — ambele publicate, de asemenea, în acest an, 2025. Mai multe informații Unele lecții din primele poezii ale lui Sebastià Alzamora.
Jurnalele complete ale lui Feliu Formosa sunt, de fapt, jurnale incomplete, care exclud volumul Prezentul vulnerabil, scris între 1973 și 1978, cu un ton mai personal sau, folosind un adjectiv pe care autorul îl evită mereu, intim. În toate aceste texte, Formosa vorbește despre aceleași teme (interpretarea teatrală, creația poetică, traducerea și literatura germană), la care revine, o dată și încă o dată, în momente diferite. Grafoman convins, în jurnale varsă idei și gânduri care derivă din lucrări literare concrete. Sunt un excelent complement, în acest sens, la Gestul și cuvântul. Eseuri 1969-2001 (2022), unde erau deja incluse multe observații despre opera lui Bernhard, Mann, Trakl, Rilke, Brecht și Kleist.
Textele publicate de Quid Pro Quo arată slăbiciunile unui om de teatru, traducător și poet. „Dar dacă eu nu sunt decât /slăbiciunea mea!”, exclamă Josep Palàcios într-unul dintre epigrafele reproduse în carte. Conștient că nu se poate reaminti bătrânețea, Formosa se grăbește să transcrie lecturi, experiențe și conversații, făcând ca timpul furat să devină un act creativ. De aceea (încă) lucrează și consideră că scrisul (în ciuda circumstanțelor adverse) este o necesitate. Într-un moment în care a încetat să mai activeze ca actor și nu mai este regizor teatral, rămâne tenace în practica jurnalistică, în același timp asumându-și cu încântare noi traduceri — rod al acestei dorințe sunt volumele de poezii A vedea și a ști de Paul Klee, Cartilla de guerra, de Brecht și Elegiile romane de Goethe, apărute în 2025.
Pavese, Kafka, Anaïs Nin și, mai târziu, Gil de Biedma sunt câteva dintre reperele în practica jurnalului, care este pusă la încercare în prezent: „Înainte de a scrie acest text, suprim unul imediat anterior. Păcătuiam prin optimism. / Și supraviețuiesc.” Formosa alternează intrări extinse (în care reflectează asupra muncii și formării actorilor, asupra dificultăților asociate traducerilor concrete și asupra relației sale cu poeți contemporani, mai ales Vinyoli) cu fraze lapidare, momente de descurajare și comentarii circumstanțiale. Transformă circumstanța în materie literară. Reproduce, de asemenea, fragmente de traduceri și de poezii, texte de conferințe, liste de cărți și de sarcini restante, scrisori și opere din programul teatral. Toate acestea provoacă un efect copleșitor: ca în jurnalele lui Josep Pla, mare gurmand al vieții și al cuvântului, memoria formosiană pare să vrea să rețină absolut tot — tot ce are legătură cu literatura.
În unele intrări, Formosa revizuiește opera anterioară, mai ales Canțonierul, o carte de revoltă împotriva pierderii, scrisă cu treizeci de ani în urmă, și Prezentul vulnerabil, unde se vede pe sine ca pe un „personaj” al unei povești prea lungi, ușor neurotic. De asemenea, își amintește momente care au o anumită relevanță culturală, cum ar fi întâlnirea, în cabina Premiului de Onoare al Literaturii Catalane, cu Baltasar Porcel. Nu se abține să critice anumite puneri în scenă ale unor opere pe care le-a tradus și să pună la îndoială formatul unor lecturi poetice sau tipul de public care asistă la spectacolele teatrale. Nici nu ascunde momentele de autoanaliză, cum ar fi atunci când își raportează sensibilitatea de poet liric, refractar la imediat, cu educația sa ca fiu al unui tată, ex-militant al POUM, înspăimântat de franchism (foarte prezent în memoriile Fără nostalgie). Mai presus de toate, se remarcă cotidianul unui scriitor îndrăgostit de orașele mici (Torino, Heilderberg, Trieste) și de cafenelele de cartier (Versailles din Sant Andreu), care recuperează amintiri și scrieri apropiate și le transformă în piese cheie ale luptei sale particulare împotriva uitării.
Jurnale complete Feliu Formosa Quid Pro Quo704 pagini. 35 de euro
