Pe 3 iunie s-au împlinit 75 de ani de la cucerirea Annapurnei, primul vârf de peste opt mii de metri escaladat de om. Această dată a fost o ocazie de a reevalua povestea eroică a ascensiunii, relatată de Maurice Herzog, care de-a lungul timpului s-a transformat într-o saga mai degrabă tristă, ascunzând atât eroismul, cât și ambițiile personale.

În 1950, Maurice Herzog și Louis Lachenal au atins vârful Annapurnei. Herzog a insistat pe o ședință foto pe vârf, dar Lachenal, un alpinist experimentat, s-a gândit doar cum să coboare mai repede, deoarece picioarele sale aproape că-și pierduseră sensibilitatea. În singura fotografie păstrată, Lachenal arată epuizat, în timp ce Herzog, mai puțin experimentat, dar obsedat de glorie, a vrut să-și imortalizeze triumful.

Ascensiunea a fost plină de dificultăți enorme. Lachenal, înțelegând că picioarele sale sunt degerate, a vrut să oprească ascensiunea, dar Herzog, condus de fanatism, a insistat să continue. Coborârea a fost și mai dificilă, iar degerăturile au dus la amputarea degetelor de la picioare ale lui Lachenal. Povestea cuceririi Annapurnei, spusă de Herzog, a devenit un bestseller, înălțându-l ca erou, dar, în același timp, a ascuns adevăratul preț al victoriei.

Mai târziu, au apărut îndoieli cu privire la veridicitatea poveștii, deoarece fotografia lui Herzog nu pare convingătoare. Studiile au confirmat că Herzog și Lachenal au atins cu adevărat vârful, dar accentul în povestea lui Herzog a fost pus pe motive naționaliste și ambiții personale. Lachenal, la rândul său, a văzut în alpinism nu o luptă, ci o aventură și a prețuit întoarcerea acasă mai mult decât gloria.

Povestea cuceririi Annapurnei rămâne un exemplu al modului în care un mit eroic poate ascunde realitățile complexe, contradicțiile personale și adevăratul preț al cuceririi vârfurilor. Alpiniștii moderni, cum ar fi Steve House, subliniază importanța nu doar a atingerii obiectivului, ci și a întoarcerii acasă, ceea ce reflectă o schimbare a valorilor în lumea alpinismului.