Curtea Supremă de Justiție din Mexic a emis o sentință istorică prin care a ordonat eliberarea Juanei Hilda González, acuzată pe nedrept de răpirea și uciderea lui Hugo Alberto Wallace, fiul influentei femei de afaceri și activiste Isabel Miranda, recent decedată.

Decizia înaltei curți demontează unul dintre cele mai controversate cazuri din țară, demonstrând că cazul Wallace a fost construit pe baza torturii și a probelor false. Sentința, elaborată de ministrul Alfredo Gutiérrez, este, probabil, punctul culminant al activității celei mai înalte curți, care, din septembrie, va fi înlocuită de o nouă Curte formată din judecători recent aleși prin vot popular. Actualii miniștri au dus la bun sfârșit proiectul lui Gutiérrez, în ciuda presiunilor dure la care a fost supusă de Procuratura Generală, care a cerut Curții Supreme să nu voteze problema și să o lase pe mâna noilor membri ai înaltei curți.

Juana Hilda a petrecut 20 de ani în închisoare, ca parte a unei condamnări de aproape opt decenii. În centrul sentinței lui Gutiérrez se afirmă că declarațiile prin care femeia „a recunoscut” participarea sa la crimă au fost smulse de la acuzată prin tortură, motiv pentru care, adaugă rezoluția, sunt invalide „probele” obținute de Procuratură pe baza acestor mărturisiri ilegale. Această concluzie presupune, în fond, că Juana Hilda și un grup de co-acuzați au fost victimele unui complot condus de Isabel Miranda, care a colaborat cu funcționari de la toate nivelurile din cadrul Procuraturii și din cercurile politicii naționale.

Sentința aprobată de Curte relatează că Juana Hilda a fost arestată în 2006, pornind de la mărturiile unor persoane care au spus că au văzut-o cu Hugo Alberto Wallace intrând în apartamentul acestuia, situat în Mexico City. În primele sale declarații, femeia a negat că ar fi participat la crimă. Ea s-a „autoincriminat” doar într-o mărturisire ulterioară, sub amenințarea agenților Procuraturii. Atunci ea „a acceptat” totul: că l-a înșelat pe Hugo Alberto Wallace pentru a-l duce acasă, unde „complicii” săi îl așteptau pentru a-l supune și a-l răpi; că l-au bătut peste măsură, până la punctul de a-i provoca un infarct, de care a murit; că i-au dezmembrat corpul cu un fierăstrău electric și au aruncat resturile în canalizare; că, înainte de asta, i-au făcut fotografii simulând că este viu pentru a cere răscumpărare.

Rezoluția menționează că, înainte de această „mărturisire”, autoritățile au percheziționat domiciliul Juanei Hilda, fără a găsi probe relevante. Chiar și asigurarea imobilului a fost ridicată, iar acesta a fost închiriat din nou altui chiriaș. După declarația femeii — după tortură și amenințări — într-o nouă audiere, agenții Procuraturii au găsit un permis de conducere al lui Hugo Alberto Wallace și „proba” definitivă: o picătură de sânge pe care presupușii răpitori nu au curățat-o din cada de baie. Nici Procuratura, nici judecătorii care au emis sentința, nu au luat în considerare că Juana Hilda a invocat acte de tortură și că declarațiile sale au fost obținute în condiții absolut ilegale.

Juana Hilda însăși a denunțat în fața unui judecător că, în timp ce se afla în detenție în incinta PGR, a fost vizitată de agenți ai Ministerului Public, care, în absența apărării sale legale, au presat-o cu amenințări cu tortura și violul și i-au spus că îi vor face rău mamei, fiicei și fratelui său. „Toate acestea, dacă nu mărturisește faptele”, se arată în rezoluția Curții. Cu toate acestea, departe de a ordona investigarea actelor de tortură denunțate de Juana Hilda, așa cum se prevedea în conformitate cu tratatele internaționale, Procuratura și judecătorii au dat valoare „probelor”. „Există elemente suficiente pentru a considera că Juana Hilda nu a mărturisit în mod liber și voluntar, ci prin presiuni, intimidare și amenințări”, se subliniază în documentul sentinței.