Scriitorul francez Jean Hatzfeld, în cărțile sale, a investigat mecanismele care duc la genocid, bazându-se pe exemplele tragediilor din Ruanda și Bosnia. Lucrările sale, bazate pe mărturiile supraviețuitorilor și relatările vinovaților, dezvăluie modul în care ura se naște și se răspândește, ducând la consecințe teribile.

Secolul XX, care a trecut prin două războaie mondiale și a fost marcat de multe evenimente tragice, a devenit o epocă a genocidurilor. Memorialul din Thiepval, dedicat victimelor bătăliei de pe Somme, reflectă esența acestui secol: „secolul în care oamenii observă constant cum cei apropiați dispar la orizont”. Aceste cuvinte descriu cel mai bine ororile Holocaustului, Gulagului, dispariția oamenilor în America de Sud și în Piața Tiananmen.

Genocidurile din Bosnia și Ruanda au devenit punctul culminant al unui secol plin de groază și, în același timp, precursori ai viitoarelor tragedii ale secolului XXI. În aceste cazuri, conceptul de genocid a fost confirmat de comunitatea internațională. Masacrele în masă comise de hutu în Ruanda (aproximativ un milion de morți în trei luni în 1994) și de sârbi în Srebrenica (opt mii de morți în câteva zile în iulie 1995) au avut loc sub ochii comunității mondiale, care nu a reușit să oprească aceste atrocități.

Jean Hatzfeld, fost jurnalist la "Libération", a acoperit aceste evenimente și a scris cărți precum "Sezonul macetelor", bazate pe relatările participanților la masacrul din Ruanda. De asemenea, a scris cartea "În inima vieții. Povești din mlaștinile ruandeze", care descrie detalii teribile ale acestor evenimente, arătând "banalitatea răului", despre care a scris Hannah Arendt. Cartea descrie în detaliu evenimentele din 1994, când mii de tutsi au fost uciși de hutu și de aliații lor.

Hatzfeld se concentrează pe viața de zi cu zi a genocidului, citând exemple de organizare a crimelor. El explică faptul că toate acestea au devenit posibile datorită propagandei îndelungate, care a insuflat ideea de "deșertare" a unui întreg popor. Astfel de procese au avut loc în Bosnia, Ruanda și Germania nazistă și, din păcate, continuă să aibă loc și în zilele noastre, când retorica urii și demonizării duce la noi tragedii.

Tema principală a cărților lui Hatzfeld este coexistența și ce se întâmplă atunci când aceasta este distrusă. Romanul său „Robert Mitchum nu se va întoarce” spune povestea unei perechi de sportivi, un sârb ortodox și un musulman bosniac, ale căror vieți au fost distruse de război. Această carte ne amintește cât de fragilă este coexistența pașnică. Un interviu recent al lui Hatzfeld în Le Monde a abordat valorile de care Israelul renunță prin distrugerea Gazei. Hatzfeld, evreu de origine, a remarcat că Israelul distruge însăși esența iudaismului. El a subliniat că, pentru lume, este mai important ca niciodată să știm să trăim împreună, dar, se pare, ne mișcăm în direcția opusă. Nu trebuie uitat că se poate merge mereu spre prăpastie, dar alegerea coexistenței rămâne, de asemenea, o posibilitate.