O discuție cu procurorul sicilian Giuseppe Ayala

O discuție cu procurorul sicilian Giuseppe Ayala, cel care a condus acuzarea împotriva familiilor Cosa Nostra în primul mare proces de la Palermo, între 1986 și 1987, este ca o întâlnire cu un supraviețuitor. După 19 ani cu escortă, își amintește prima zi fără protecție, în 2003. “Nu știam ce să fac, liber pentru prima dată. Am mers la supermarket, nu mai fusesem de aproape 20 de ani, nici la cinema, nici la restaurant”, povestește din casa sa din Palermo.

Acum are 79 de ani și continuă să fumeze țigări Dunhill, după ce rupe filtrul. Ayala, cu un nume de familie basc ce provine din strămoși spanioli ajunși în Sicilia, a fost coleg și prieten cu Giovanni Falcone și Paolo Borsellino, procurorii care au colaborat timp de zece ani în prima mare cruciadă judiciară împotriva mafiei siciliene începând cu 1983. Ei au adus familiile mafiote în fața justiției într-un proces istoric, numit *maxiprocesso*.

Falcone și Borsellino au plătit cu viața în 1992, în atentate teroriste care au marcat începutul unui adevărat război între mafie și stat, într-o perioadă de colaps politic, care a durat până în 1994. Apoi s-a așternut o liniște misterioasă. O perioadă încă plină de enigme, secrete mari și întrebări fără răspuns ale democrației italiene.

Ayala a scris în 2007 o carte cu amintirile din acei ani dramatici, *Quien tiene miedo muere a diario* (Cine se teme moare zilnic), acum publicată în Spania de editura Gatopardo, tradusă de David Paradela López. Un motiv bun pentru a-l vizita acasă, în Palermo, pentru a ne aminti și a afla ce crede acum, cu perspectivă. Încă se gândește la o frază pe care i-a spus-o Falcone în 1989, după ce a scăpat dintr-o tentativă de asasinat, cu explozibili plasați pe malul mării, lângă vila unde își petrecea vacanța. “M-a sunat, l-am vizitat și mi-a spus că vede în spate ‘minți foarte rafinate’, capabile să influențe deciziile Cosa Nostra. El era convins. Și eu am purtat mereu această frază cu mine, chiar și după moartea lui Giovanni și Paolo”, explică el.

Cartea reflectă climatul unei inițiative eroice și extraordinare, cea care a luat naștere la tribunalul din Palermo în jurul lui Falcone și Borsellino, asupra cărora planează întreaga poveste. De fapt, acesta este subtitlul cărții, *Anii mei cu Falcone și Borsellino*. Vieți blindate, senzația de a sparge un tabu secular și de a intra pe un teritoriu interzis, o echipă de lucru care era mai mult decât atât. Ayala cobora în fiecare seară la biroul lui Falcone, care scotea o sticlă de whisky dintr-un dulap. “Legătura personală care ne-a unit a fost foarte importantă, pentru că la început nu știam unde vom ajunge. Eram cu adevărat o echipă, dincolo de muncă, în sensul cel mai uman. Giovanni și cu mine mergeam în vacanțe împreună”, își amintește el.

Ideea care a schimbat totul în lupta împotriva mafiei, începând cu 1980, a fost crearea unei echipe de magistrați, un *pool*, cum a fost numit în Italia. *Pool*-ul din Palermo. Astfel, nu un singur judecător semna ordinele, cu riscul de a fi expus în fața Cosa Nostra, ci o echipă. A nu fi singur era fundamental pentru a lupta împotriva mafiei. De fapt, cu timpul, în partea cea mai întunecată a acestei povești, Falcone și Borsellino au fost lăsați singuri, instituțiile le-au întors spatele și atunci mafia i-a ucis. Metoda de investigație a lui Falcone a fost revoluționară: urmărirea banilor, reconstruirea rețelelor internaționale de droguri, călătorind personal în alte țări, lucrând cu FBI-ul.

În anii '80, ascensiunea clanului brutal al Corleonesilor lui Totò Riina a fost ca o lovitură de stat în interiorul mafiei. Și-au masacrat oponenții și clanurile tradiționale din Palermo. În acest climat, cu 300 de crime pe an, a fost posibil ceva de neimaginat: au început să apară *arrepentidos* (căiți) din tabăra învinsă. Mai ales unul a făcut istorie, *capo* Tommaso Buscetta, arestat în Brazilia în 1984, care a acceptat să vorbească cu Falcone. “Noi aveam piesele de mozaic, dar nu cunoșteam desenul și nu știam unde să le punem. Buscetta ne-a dat desenul organizației, regulile interne”, spune Ayala. S-au reîntâlnit în 1993, când Buscetta a mers la comisia parlamentară antimafia. “Într-o pauză de cafea, s-a apropiat de mine și mi-a spus: ‘Nu știu cum o să luați, dar simt o mare nevoie să vă strâng mâna, pentru că în mâna dumneavoastră, îmi imaginez, este și mâna lui Falcone’. Și ne-am strâns mâna”.

*Maxiprocesso* a fost un moment istoric. A fost construit un buncăr imens pentru proces, cu zeci de celule în jur pentru inculpați, 475 de mafioți. În concluziile sale finale, Ayala a vorbit opt ședințe consecutive. “Judecătorul mi-a spus că pot să mă așez dacă vreau, dar îi aveam în față pe toți acei mafioți și mi s-a părut că trebuie să o fac în picioare”, povestește el. “În ziua în care am terminat, am descoperit importanța adrenalinei, care evident m-a ținut în picioare, pentru că atunci când m-am așezat și s-a terminat procesul, mi-am dat seama că nu mă pot ridica. Am așteptat ca sala să se golească și am fost scos de doi *carabinieri*, nu puteam merge. Eram fericit, făcusem o acuzare fără precedent. Încă și astăzi am fiori când mă gândesc și nu știu cum am făcut-o”.

A urmat o condamnare istorică, o catastrofă pentru mafie. Corleonesii sperau să poată schimba sentința în apel, dar decizia a fost definitivă în ianuarie 1992. Până atunci, panorama din Palermo se schimbase mult. *Pool*-ul s-a destrămat după prima condamnare, în 1987, pentru că responsabilul său, Antonino Caponetto, a considerat că și-a făcut treaba și s-a pensionat. S-a presupus că va fi înlocuit de Falcone, dar au început obstrucțiile interne, în magistratură, în instituții, și izolarea sa progresivă. Noul șef a demontat echipa. Falcone și Borsellino au plecat, unul cu funcții publice la Roma, celălalt și-a schimbat destinația în Sicilia. Ayala a văzut cum, de la o zi la alta, începeau să-i lase pe masă mormane de dosare cu chestiuni banale. “Am fost complet marginalizat. Eram obișnuit să găsesc arhive uriașe cu procese de mafie și m-am trezit dedicat fraudelor cu facturi la energie electrică”. A sfârșit prin a părăsi parchetul și a intrat în politică în 1992.

Când sentința majoră împotriva mafiei a fost confirmată în ianuarie 1992, Cosa Nostra a început să se răzbune și a acționat și împotriva celor despre care credea că nu și-au respectat acordurile cu ei din partea statului. Falcone a fost asasinat pe 23 mai 1992. Mafia a aruncat în aer autostrada la trecerea sa, când se deplasa de la aeroport la Palermo. Borsellino, pe 19 iulie, cu o mașină-bombă în fața casei mamei sale, pe care o vizita.

Ayala ar fi trebuit să ia zborul spre Palermo cu Falcone în acea zi, dar până la urmă și-a schimbat planurile. “Altfel, aș fi fost în acea mașină”, recunoaște el. În plus, mărturisește că poartă un ciudat sentiment de vinovăție, pentru că Falcone conducea în acea zi, uneori o făcea el, iar șoferul în acea zi s-a așezat în spate și a scăpat: “Și eu am fost cel care a început să fac asta, să conduc eu însumi, i-am cerut ministrului și m-a autorizat. Și văzând asta, Giovanni a cerut și el, dar nu ar fi făcut-o dacă nu o făceam eu. Și asta mă apasă ca și cum ar fi vina mea”. Există multe întrebări fără răspuns cu privire la acest atac: cum a știut mafia că Falcone va merge la Palermo în acea zi, de unde a scos atâta exploziv, cine a accesat calculatorul magistratului în acea noapte și a șters date.

În ziua atentatului asupra lui Borsellino, unul dintre primii care au ajuns la fața locului a fost Ayala, care locuia alături. Cu timpul, paradoxal, acest lucru a devenit o problemă controversată pentru el: a avut în mâinile geanta lui Borsellino, care rămăsese în mașină, unde se afla celebra agendă roșie în care nota totul și, se presupune, secretele pe care le descoperise despre complicitățile dintre mafie și politică. Dar acea agendă a dispărut.

Ayala a dat versiuni contradictorii despre ce s-a întâmplat, iar acest lucru i-a adus critici, într-un caz înconjurat de lucruri foarte ciudate. “Uitați, am încercat să contribui la adevăr și aș fi putut spune că nu-mi amintesc nimic, dar substanța declarației mele este clară, am avut geanta pentru un moment și am dat-o unui ofițer. Nu-mi amintesc detaliile, dar mi-ar plăcea să văd pe oricine în locul meu. Pentru că, la sosire, cu momente înainte, m-am împiedicat de ceva, iar când m-am aplecat am văzut că era trunchiul carbonizat al unei persoane, fără brațe, fără picioare, și mi-am dat seama că era Paolo. Mi-ar plăcea să știu dacă cineva în locul meu ar avea o amintire lucidă. Apoi, pe baza acestui lucru, au fost construite polemicile obișnuite, otrăvurile obișnuite”.

Atentatul asupra lui Borsellino este un alt mare mister. Vinovații au fost condamnați, dar versiunea oficială s-a prăbușit în 2008, cu o întorsătură incredibilă de scenariu. Un căit a mărturisit că a participat la atac și că cei acuzați erau nevinovați. Totul fusese un montaj. Investigația a trebuit să o ia de la zero și este încă deschisă în 2025. Ayala se întâlnește ocazional în Palermo cu ceilalți doi judecători ai *pool*-ului care mai sunt în viață, Leonardo Guarnotta și Giuseppe Di Lello. “Ne spunem că suntem supraviețuitori, pentru că, din fericire, s-au oprit”. Lanțul teribil de atacuri din 1992 a făcut un salt calitativ în 1993, cu două elemente fără precedent: atacuri asupra patrimoniului artistic și în afara Siciliei. “Aceasta este confirmarea faptului că nu era doar mafia, pentru că era o noutate absolută, ce i-ar putea păsa lui Totò Riina de un atac la Uffizi… Această fază din 1993 este absolut atipică”, reflectă el. Mafia s-a oprit brusc în 1994, când a căzut întreaga clasă politică italiană și a venit una nouă, cu Silvio Berlusconi și partide noi. “Probabil că mafia a decis să se oprească pentru a încerca să stabilească noi relații cu politica, așa cum a făcut întotdeauna”, crede Ayala. Vom afla vreodată adevărul? “Trebuie să credem asta și sper să fiu prezent în acea zi, dar din motive biologice nu sunt sigur că voi fi”.