
În câteva cuvinte
Autorul reflectă asupra primei iubiri, valoarea acesteia și despre modul în care, cu timpul, uităm adevăratul sens al sentimentelor tinerești.
Într-un parc, pe o bancă, doi adolescenți absorbiți în propria lume. El, în jur de 17 ani, ea – 15. Sunt tineri, îndrăgostiți și convinși că sentimentele lor vor dura veșnic. Autorul reflectează asupra trecerii rapide a primei iubiri, despre modul în care, privind înapoi, uităm adevărata valoare a acestor momente.
Să întâlnești prima dragoste înseamnă să îmbraci o piele nouă și să rostești cuvinte noi. Risipim resurse fără măsură, fără să ne gândim la finalitatea a tot. Promisiuni, mângâieri, diminutive sau limbaj privat – totul este nelimitat. În tinerețe, dragostea pare o comoară unică, ca și cum nimeni nu a iubit vreodată atât de mult ca noi. Dar, din păcate, și durerea de la despărțire ni se pare excepțională.
Acești doi nici măcar nu bănuiesc că locul lor pe bancă a fost deja ocupat de alți îndrăgostiți. Dar acum este rândul lor și se dedică sentimentelor. Pasiunea, prin natura sa, este pasivă și incontrolabilă. Privindu-i, simți și invidie, și anxietate, căci statisticile sunt nemiloase – sentimentele lor se pot termina. Nu este exclus ca el să trădeze, sau ea să găsească o nouă, mai puternică atracție. Principalul lucru este să nu-și provoace dureri ireparabile.
Cu toții am trecut prin asta și, privind înapoi, simțim o oarecare condescendență. Le invidiem, înțelegând că stau pe marginea prăpastiei. Dar, poate, ei au dreptate. Odată cu trecerea timpului, ne schimbăm, devenim mai insensibili și adevărul este uitat.