Experimentele lui Ivan Pavlov cu câinii au pus bazele înțelegerii mecanismelor condiționării clasice, care explică modul în care creierul nostru asociază stimuli și reacții. Descoperirea savantului a influențat nu numai știința, ci și înțelegerea efectului placebo.

Pavlov, studiind digestia la câini, a observat că animalele au început să saliveze nu numai la vederea hranei, ci și la apariția persoanei care, de obicei, o aducea. Acest experiment simplu a arătat că organismul poate reacționa la semnale asociate cu anumite evenimente.

Omul de știință a dezvoltat o metodă în care sunetul clopoțelului era asociat cu hrănirea. După repetări repetate, câinii au început să saliveze doar la sunetul clopoțelului, chiar dacă nu exista mâncare. Aceasta a stat la baza înțelegerii condiționării clasice, un proces în care organismul învață să asocieze un stimul neutru (clopoțelul) cu o reacție biologică (salivare).

Principiul lui Pavlov a fost aplicat și în medicină. Efectul placebo, când pacienții se simt mai bine după ce primesc substanțe inactive, este direct legat de mecanismul de condiționare clasică. Creierul asociază administrarea medicamentului (în acest caz, placebo) cu îmbunătățirea așteptată, iar corpul reacționează în consecință.

Acest efect este ilustrat și în cartea lui Stephen King "It", unde un adolescent cu astm primește de la farmacist un inhalator cu apă, crezând în eficacitatea acestuia. Credința lui declanșează o reacție fiziologică care ameliorează simptomele.

Înțelegerea condiționării clasice ajută la o mai bună înțelegere a modului în care reacționăm la lumea din jurul nostru, de la reflexe simple la fenomene psihologice complexe, cum ar fi efectul placebo. Cercetările lui Pavlov continuă să influențeze diverse domenii, de la psihologie la medicină.