Prăbușirea dinastiei El Asad și impactul asupra jihadiștilor din Siria

Prăbușirea unei jumătăți de secol de dinastie El Asad în Siria pe 8 decembrie a răsturnat alianțele interne ale țării. Ultimul front intern activ pare să se dizolve după acordul istoric încheiat săptămâna aceasta între miliția kurdă Forțele Democratice Siriene (FDS) și noul președinte sirian, Ahmed al Shara, pentru a returna Damascului teritoriul pe care îl controlează în nord-est, în schimbul faptului că kurzii vor fi parte integrantă a țării. Deși rămâne de văzut impactul acestei alianțe, există o provocare foarte imediată.

Odată cu acest acord, se pune pe masă transferul către Damasc al custodiei taberelor, centrelor corecționale și închisorilor unde sunt ținuți captivi aproximativ 50.000 de jihadiști și membri de familie ai Statului Islamic (ISIS, după inițialele în engleză) arestați în timpul celor cinci ani de război împotriva califatului. “HTS [forța care l-a detronat pe El Asad și care acum guvernează Siria] nu este o forță omogenă, ci mai degrabă peste 17 grupuri diferite și cunoaștem deja trecutul lor cu Al Qaeda [Al Shara a fost liderul filialei siriene]. Unii dintre acești combatanți pot avea membri de familie ISIS în închisorile noastre pe care doresc să-i elibereze”, avertizează pentru Джерело новини Muslim Salih, liderul Partidului Uniunii Democratice (YPD, principalul partid politic al Administrației kurde siriene) în localitatea nordică Hassake.

Jihadiștii au venit din diferite colțuri ale planetei pentru a se alătura autoproclamatului califat și au rămas de la înfrângerea lor, în 2019, păziți de combatanții kurzi. Printre aceștia se numără cel puțin șapte spanioli: jihadiștii încarcerați Omar el Harchi și Zuhair Ahmed; tânărul Alejandro Ahram Pérez, care se află într-un centru corecțional, precum și Lubna Miludi și trei minori în taberele pentru familiile ISIS.

Șase ani în Al Hol

O mare de abaya negre încărcate cu odrasle mișună printre prelatele ONU transformate într-o piață improvizată unde se poate cumpăra orice, de la ouă la telefoane mobile sau produse la fel de neașteptate precum valize de călătorie. Printre fanta niqab-ului se zărește privirea irakienei Meriem, încadrată într-o umbră de ochi roz pastel și gene îmbibate în rimel. Mina pe care a călcat-o soțul ei, un jihadist, a lăsat-o văduvă la 19 ani și fără urmași. Originară din Mosul, în Irak, locuiește de șapte ani în tabăra pentru familiile ISIS din Al Hol, în nord-estul țării, de când s-a prăbușit califatul, și așteaptă, spune ea, să fie repatriată.

Tabăra se simte astăzi mult mai decongestionată decât în 2019, când din Baguz, o oază siriană îndepărtată și ultimul bastion jihadist de la granița cu Irakul, au sosit aproape 80.000 de femei și copii. Astăzi, cu o suprafață de 12 km pătrați, găzduiește jumătate din numărul de persoane, dintre care 7.000 sunt străini. Din restul, jumătate sunt irakieni și cealaltă jumătate sirieni, explică în birourile sale Jihan, directoarea taberei. Decongestionarea se datorează repatrierii accelerate a irakienilor și a unei reînnoite dorințe de întoarcere a sirienilor la casele lor. Niciun străin nu a fost repatriat în ultimele patru luni, asigură ea.

„Irakienii nu văd cu ochi buni venirea lui Al Julani [pentru Al Shara], care a executat ani de închisoare în Irak”, explică Jihan. În fața incertitudinii, guvernul de la Bagdad a accelerat repatrierea cu 3.500 de femei și copii repatriați până acum în acest an. Cu toate acestea, sirienii, împreună cu urmașii lor, sunt cei care solicită acum să părăsească tabăra. Deși majoritatea sirienilor provin din Alep, un sondaj realizat de administrație arată că Raqa, fosta capitală a Statului Islamic, este destinația preferată pentru întoarcere. „Faptul că Siria are un lider cu un trecut jihadist și islamist le oferă mai multă siguranță pentru a se întoarce în orașele în care cred că vor putea duce o viață liniștită purtând niqab”, adaugă ea.

Membrii serviciilor de informații kurde își amintesc de precedentul ofensivei turce din 2019, când milițiile afiliate au eliberat în timpul avansului lor o mie de jihadiști ISIS dintre prizonieri și membri de familie.

O hoardă de femei furioase înconjoară camera, proferând insulte și sfidând cerul cu pumnii strânși și degetul arătător extins, împotriva reducerii recente a ajutorului pe care îl consideră deja insuficient. „Am fost mai afectați de oprirea neașteptată a ajutorului american decât de venirea lui Al Shara”, apreciază șeful taberei. La 25 ianuarie, președintele Donald Trump a înghețat fără preaviz toate programele de ajutor, inclusiv cel al organizației Blumont, de care depind în totalitate captivii din Al Hol. O tabără care rămâne sigilată ermetic față de exterior.

Cele mai înstărite primesc bani prin așa-numitul „hawali”, sau agenție de trimitere de valută, cu care își pot suplimenta dieta sau pot cumpăra vopsea de păr cu doi euro și machiaj de la piață. În secțiunea 6 a taberei se află străinii ajunși din 42 de țări diferite, rușii fiind cei mai numeroși, urmați de turkmeni și magrebieni. Există și câțiva europeni – francezi, germani sau danezi –, dar majoritatea au fost mutați în tabăra Al Roj, mai la nord și mai bine echipată, care găzduiește între 3.000 și 4.000 de persoane, printre care se numără și spaniola Lubna Miludi împreună cu un fiu minor. De acolo au fost repatriați spaniolii Yolanda Martínez și Luna Fernández în urmă cu patru ani. „Nu depinde de mine dacă sunt extrădat în Spania, Maroc sau sunt lăsat aici”, declara pentru Джерело новини într-o închisoare kurdă jihadistul Omar el Harchi, marocan naturalizat spaniol și soțul lui Martínez.

Mai mult de jumătate dintre locuitorii taberelor sunt copii care au fost târâți de părinții lor sau au fost născuți sub califat. Însumează 21.660 de copilării întrerupte în Al Hol și 1.638 în Al Roj, potrivit numărătorii efectuate de ONG-ul Salvați Copiii. Resturi calcinate de prelate și obiecte de uz casnic din plastic marchează locurile incendiilor recente. „Din păcate, este obișnuit să primim copii cu arsuri grave, fie pentru că un cort a luat foc din cauza unei sobe, fie pentru că le-a căzut o cratiță cu apă clocotită”, relatează cu amărăciune în infirmerie un amabil Suleimán, angajat al Semilunii Roșii Kurde. Acest medic asistă lunar între 40 și 50 de nașteri, nou-născuți născuți captivi în secțiunile siriene și irakiene, unde 5% din cei 30.500 de locuitori sunt bărbați.

Un tânăr spaniol într-un centru corecțional din nord-estul Siriei

Zeci de mii de copii străini au fost târâți în 2014 în Siria de părinții lor pentru a trăi sub ISIS și au ajuns într-un insalubru Al Hol. Cei care trec de la copii la bărbați în tabără încetează să mai fie tratați ca victime și sunt considerați potențiali infractori, fiind transferați într-unul dintre cele două centre corecționale înființate de forțele kurde. În cel din Al Houri, în orașul nordic Qamishli, este încarcerat andaluzul Alejandro Ahram Pérez. Luna aceasta împlinește 20 de ani și se împlinesc 12 ani de când a fost târât în Siria de una dintre cele mai cunoscute familii de terorism jihadist spaniol. Preferă să dea un nume spaniol celui arab. „Eram foarte mic când am ajuns aici, aveam opt ani”, spune el într-o spaniolă stricată.

„Avem 110 copii cu vârste cuprinse între 12 și 23 de ani”, asigură în centrul corecțional directorul său, Ahmed, care nu are mai multe informații decât cele pe care le dau tinerii. Despre cei majori, spune că „sunt băieți care au progresat mult în programele de deradicalizare și transferul lor într-o închisoare ar însemna pierderea tuturor acestor realizări”.

În fiecare dimineață, de la 8.00 la 15.00, primesc cursuri de matematică, arabă, engleză, istorie. După-amiezile le dedică jucând fotbal sau citind liber. Nu pot părăsi incinta redusă care odinioară era o școală coranică cu o curte interioară frumoasă de unde sunt distribuite dormitoarele. Însumează câteva zeci de naționalități, inclusiv câțiva europeni. Sunt aici pentru „legătură cu ISIS”. O mână au luptat alături de puii ISIS. Cei mai mulți, pur și simplu au fost născuți sau concepuți de un combatant jihadist.

Alejandro este al patrulea din șase copii născuți de cunoscuta jihadistă Tomasa Pérez Mollejas (Málaga, 1976) și de marocanul naturalizat spaniol Abdelah Ahram (Tetuán, 1975). De la tatăl său, Alejandro păstrează doar amintiri vagi când, la vârsta de patru ani, Tomasa a început să-l ducă la o închisoare din Tanger, unde a fost condamnat la 12 ani pentru infracțiuni de terorism. Încurajată de cei doi cumnati ai săi, și ei teroriști Ahmed și Yousef Ahram, și convinsă de fiul său cel mare, Yasin, care lupta deja în Siria și Irak în rândurile jihadiste, Tomasa a pornit spre Siria târând cu ea pe ceilalți cinci copii ai săi, toți minori. Au trecut prin Turcia din Maroc. Alejandro nu a mai auzit niciodată de tatăl său.

La 4 decembrie 2014, băiatul de opt ani care fusese Alejandro a fost condamnat la un iad al copilăriei într-o țară străină. A petrecut cinci ani în califat, unde a îngropat doi frați, o soră și pe mama sa. De acolo păstrează o hartă de cicatrici pe tot corpul și sufletul. Din ultimii șase ani a petrecut unul în Al Hol, altul într-o închisoare și patru în centrul corecțional. „Este un băiat liniștit, tăcut și trist”, spune directorul centrului. „Are multe semne pe corp și traume psihologice. Suferă multe coșmaruri noaptea”, continuă el. Alejandro își freacă partea dreaptă a capului cu un deget și apoi descoperă cu mâna o altă cicatrice printre păr, în partea posterioară stângă. Sunt de la două împușcături distanțate de un lunetist al FDS când a încercat să scape din Baguz cu trei frați mai mici.

Tocmai o îngropase pe mama sa, moartă din cauza rănilor provocate de un bombardament. „Avea o rană aici”, spune el atingându-și spatele, dar apoi „i-au cedat rinichii și nu mai putea respira. Am încercat să caut ajutor peste tot, un medic, pe cineva, dar nu am putut face nimic. Nu am putut face nimic. A murit”, spune el strângând maxilarul pentru a-și reține plânsul. Îl face responsabil pe fratele său mai mare de radicalizarea mamei sale. Din acel atac păstrează o cicatrice la piciorul drept. Cea de la mâna stângă este de când i-a căzut casa peste el într-o altă explozie. Cea de pe partea dreaptă, de la schije, și continuă să povestească, palpându-și corpul. Întrebat, asigură că nicio cicatrice nu este sechele ale luptei.

Straturile de traume se acumulează în privirea tristă a lui Alejandro. Povestește că fratele său Yasin (Córdoba, 1995) a murit și el în Baguz, la vârsta de 24 de ani. Primul născut, cunoscut sub numele de cordobés, a devenit în august 2017 fața spaniolă a Statului Islamic când a apărut într-un videoclip de propagandă îndemnând la yihad și proclamând autoritatea atentatelor de pe Ramblas din Barcelona, în care au fost ucise 16 persoane și alte 350 au fost rănite. În timpul unuia dintre bombardamentele intense ale coaliției internaționale asupra Baguz, un bărbat a venit să-l caute pentru a-i arăta corpul acestuia alături de cel al soției sale și al trei veri „cu capetele explodate” și dezmembrate, își amintește Alejandro. A săpat alte cinci morminte în oaza Baguz, al cărei subsol s-a transformat într-un cimitir uriaș. Nu a ajuns niciodată să vadă corpul fratelui său Musa, al doilea dintre cei mai mari, despre care ISIS i-a informat în 2016 că a cedat „rănilor provocate de o lovitură de tanc” luptând împotriva trupelor lui Bachar el Asad pe frontul din Alep. Familia se mutase deja pe atunci în Raqa, capitala califatului și în care tânărul asigură că nu a fost niciodată școlarizat, ci mama sa îi „dădea lecții de matematică și arabă acasă”.

Prima împușcătură i-a atins tâmpla, dar a doua l-a doborât. Sora sa Islam, „cu vreo doi ani mai mare” decât el, a alergat să-l ajute, pentru a cădea moartă de o a treia împușcătură. Cei doi frați mai mici, fata Jansae și băiatul Qoudama, au rămas paralizați într-un plâns înfricoșător lângă ambele corpuri inerte. „Un domn s-a îndurat de ei și a văzut că eu mai eram în viață, așa că m-a urcat într-o căruță și ne-a scos de acolo”, povestește Alejandro. Au traversat coridorul umanitar prin care au ieșit 80.000 de femei și copii din ultimul bastion al ISIS. O ambulanță a Semilunii Roșii l-a îngrijit pe drumul spre tabăra Al Hol, unde mai târziu i-au dat un cort pentru el și cei doi frați ai săi. Împlinise 14 ani când a fost proclamată înfrângerea califatului și a rămas în grija celor doi frați ai săi care aveau „în jur de 10 și 7” respectiv. Datele și vârstele dansează în capul lui, pentru că suferă de pierderi de memorie de când a fost împușcat în Baguz.

Alejandro s-a ocupat de cei mici și a lucrat „montând corturi în tabără pentru a câștiga niște bani”, până când, după ce a împlinit 15 ani, gardienii i-au spus că nu mai poate rămâne în tabără. A fost închis timp de un an „într-o închisoare într-un subsol” și de acolo transferat în 2021 în centrul corecțional Al Houri, la două ore și jumătate cu mașina. „Cei care erau problematici nu rezistau nici măcar șase luni pentru că îi duceau [într-o închisoare]”, povestește din anonimat și în mesaje de WhatsApp un minor care a fost închis în reformatorul Al Houri. Tânărul de douăzeci de ani asigură că nu a luptat niciodată și nu a participat la lupte înainte de a integra tabăra, deși cei doi unchi ai săi, care au murit ucigând în Siria și Irak, au încercat să-l radicalizeze. Recunoaște că există fotografii cu el, „cu mai puțin de 14 ani”, pozând cu arme și propagandă ISIS, ceva obișnuit în casele combatanților jihadiști din califat.

„Eu nu sunt terorist. Pe mine și pe frații mei ne-au adus de copii”, se apără el. Surse din lupta antiteroristă din Madrid se limitează să confirme că Alejandro Ahram Pérez se află în centrul investigațiilor lor, informează Óscar López-Fonseca. Și adaugă: „În aceste momente nu se poate oferi nicio informație despre el”.

Alejandro afirmă că vrea să se întoarcă în Spania, în Córdoba, împreună cu bunicii săi, Ramón Pérez și Carmen Mollejas. „Exterioarele au promovat repatrierea și au pus la dispoziția minorilor spanioli și a membrilor familiei toate mijloacele disponibile pentru repatrierea lor din taberele de refugiați din Siria. Cei care și-au manifestat dorința de a se întoarce sunt îngrijiți de serviciile consulare”, replică surse din Ministerul de Externe. Tânărul zâmbește doar când vorbește despre cântăreții săi preferați, Maluma și Rauw Alejandro, pe care îi ascultă în timpul liber. Singurele amintiri fericite pe care le păstrează din copilărie sunt de „când mergeam la plajă”. „Vreau să mă întorc în Spania. Vreau să studiez și să lucrez pentru a le oferi un viitor frumos fraților mei, care nu merită toate astea. Au suferit mult, și-au pierdut mama și pe toți cei pe care i-au iubit. Trebuie să studieze, să aibă o viață ca toți copiii”, spune el. Au trecut aproximativ doi ani de când a avut vești de la frații săi, la fel de orfani ca și el, despre care știe doar, prin Crucea Roșie, că „încă se aflau în tabăra Al Hol”.