În ultimul roman al lui José María Guelbenzu, recent dispărut, este abordată tema profundă a rupturii care definește viața umană. Cartea prezintă povestea unui bărbat de 70 de ani care se întoarce în casa copilăriei sale pentru a petrece timp cu familia nepotului său, pe care nu o cunoștea anterior.

Personajul principal, un inginer care și-a construit o carieră în organizații internaționale, se confruntă acum cu un sentiment de pierdere și neînțelegere a ceea ce se întâmplă. Simte cum timpul se oprește, readucându-l într-o lume care odată îi aparținea.

Guelbenzu explorează relațiile complexe dintre generații, contrastând experiența unei persoane care a crescut în timpul dictaturii cu cea a tinerilor născuți într-o societate democratică. Romanul nu idealizează trecutul, ci iluminează colțurile întunecate unde se ascunde ceea ce a fost iremediabil pierdut odată cu plecarea copilăriei.

Scriitorul invită cititorul să mediteze la acceptarea de sine și la căutarea reconcilierii cu ceea ce este, realizând că aceasta poate fi o sarcină dificilă. Munca sa este o reflecție asupra vieții, a pierderii și a căutării sensului într-o lume în schimbare rapidă.