Îmi amintesc de o amintire vie din copilărie, legată de răspunsul tatălui meu. În timpul verii, când petreceam vacanțele în Asturias, urmăream cu pasiune transmisiunile de la Turul Franței. Nu înțelegeam pe deplin ce se întâmpla, dar eram fascinat de culorile și dinamismul evenimentului. Urmăream cu entuziasm cum bicicliștii urcau munții.

Într-o zi, în timpul unei pauze publicitare, l-am întrebat pe tatăl meu dacă bicicliștii opresc din pedalat în acel moment. Tata a râs, ceea ce m-a supărat foarte tare. Nu înțelegeam de ce nu puteam aștepta pur și simplu până se termină reclama.

După etapă, după ce am mâncat înghețată și gogoși dulci, mergeam în camera mea să iau cea mai specială cutie de carton din viața mea. În ea era o comoară: o colecție de insigne, primită de la proprietarul unui club de calculatoare. Pe insigne erau echipe de fotbal, dar cel mai mult m-au impresionat insignele cu cicliști.

Pe aceste insigne erau legende ale ciclismului precum Merckx, Poulidor, Van Impe. Nu le știam numele, dar tata mi-a povestit despre fiecare. Am început să desenez propriile mele insigne cu cicliști pe care îi vedeam la televizor și am organizat propriile curse acasă. Această tradiție, în același timp captivantă și consumatoare de timp, mi-a consolidat dragostea pentru ciclism.

Curând după aceea, un mare ciclist a plecat, făcând loc altor eroi, precum Oscar Pereiro, Alberto Contador și Carlos Sastre în Turul Franței. Sastre a fost cel care mi-a lăsat cele mai călduroase amintiri. Am desenat tricoul echipei CSC, pe care Sastre l-a purtat în acei ani. Când i-am povestit lui Sastre despre asta mulți ani mai târziu, el a râs la fel ca tatăl meu în acea zi de vară.

Aceasta este o poveste despre dragostea pentru ciclism, despre amintirile din copilărie și despre importanța celor mai simple lucruri care rămân pentru totdeauna în memoria noastră.