Victoria Salinas este o educatoare socială de 31 de ani care anul trecut și-a părăsit locul de muncă într-un centru pentru minori (Zambrana din Valladolid, un centru închis pentru tineri cu măsuri judiciare) pentru că nu se simțea în siguranță. “Am renunțat la proiectul meu de viață pentru că nu mă simțeam în siguranță la locul meu de muncă, pentru că nu mai puteam alerga dintr-o parte în alta din cauza lipsei de personal, să suport și să văd insulte și agresiuni asupra colegilor”, a povestit ea miercurea trecută acestui ziar.

Tocmai începuse o strângere de semnături pe change.org pentru a cere mai multă siguranță și protocoale mai bune în centrele pentru minori infractori după teribila crimă din Badajoz în care o altă educatoare, Belén Cortés, de 35 de ani, a fost ucisă de trei minori de care se ocupa — în acea duminică, singură, în plus — într-un așa-numit cămin de inserție socio-profesională. Acestea sunt apartamente destinate minorilor care execută programe de conviețuire în grup prin decizie judecătorească, fie ca măsură preventivă, fie prin sentință definitivă.

În mai puțin de o săptămână, 100.000 de persoane au semnat petiția lui Salinas. Marți, ea a depus semnăturile la sediul Ministerului de Interne, dar și la Justiție și Copii. “Cerem un răspuns, în memoria lui Belén și pentru ca această tragedie să nu se mai repete. Sperăm ca după depunere să ne explice ce măsuri vor lua și când”. De la Interne i s-a răspuns că îi vor trimite un răspuns. Procurorii pentru minori și judecătorii sunt cei care dictează măsura judiciară pentru minorii infractori conform Legii Minorului, dar normele nu specifică modul în care trebuie să funcționeze intern centrele, nici gradul de siguranță al angajaților. Comunitățile autonome sunt cele care stabilesc și decid alocările bugetare; în majoritatea cazurilor, acestea sunt gestionate de companii private cu licitații care ies la fiecare patru ani. “Știu că de la Ministerul de Interne se vor ascunde în spatele faptului că nu au autoritate, dar eu cred că o au în materie de siguranță publică. Gestionarea autonomă este în mod clar dezastruoasă, așa că sper că Internele, Justiția și Copiii vor decide să se implice pentru a încerca să repare lucrurile care sunt greșite”, asigură Salinas.

Această educatoare socială a lucrat aproape șapte ani în centrul Zambrana, care era închis, deci existau mult mai multe măsuri de securitate. Ideea colectării de semnături a fost, tocmai, ca măsurile de securitate să fie aceleași în toate centrele, inclusiv cele deschise, cum ar fi locul unde lucra Belén Cortés în Badajoz. Salinas a plecat din centrul său după o revoltă a internilor. “Raportul educatori/minori nu este de obicei respectat, chiar dacă este stipulat. În centrul meu nu se acopereau concediile. Cea mai mare problemă pe care o văd este că depind de Comunitățile Autonome, dar sunt gestionate de companii private cu licitații care se dau de obicei la fiecare patru ani. Fiecare companie, la rândul ei, gestionează centrele, acordurile și protocoalele în felul său, fiecare are al său. Așa că, atunci când vrei să depui o plângere, cui o depui? La Consiliu? La companie? Cui? Responsabilitățile se diluează”, se plânge ea. Salinas adaugă că, în centrul său, protocolul care era folosit când a intrat era anterior aprobării legii anti-fumat. “Uite cât de actualizat era, încât încă detalia spațiile unde puteau fuma minorii”.

De asemenea, ea deplânge lipsa de formare a personalului. “Legea minorului prevede ca personalul să fie calificat. Dar oricine intră acolo nu știe ce trebuie să facă, nimeni nu-i explică, ne revenea nouă, colegilor, să o facem, dar asta este imposibil în timpul programului de lucru și într-un mediu ostil”.