Trecerea de la 94 de exemplare la peste 2.000, așa cum s-a întâmplat cu linxul iberic, nu este o chestiune de noroc. Nici faptul că bizonul european, vânat până la extincție la începutul secolului al XX-lea, cutreieră acum zone din Europa de Est, sau că balenele cu cocoașă și balenele albastre, care aproape au dispărut din cauza vânătorii, și kakapo, un papagal nezburător din Noua Zeelandă, își revin. În spatele acestor povești de succes se află programe specifice de recuperare care au reușit să scoată animalele din pragul extincției.

"Este un semnal puternic că eforturile de conservare funcționează", spune Ashley Simkins, de la Departamentul de Zoologie al Universității Cambridge și autorul principal al cercetării, publicată în revista științifică PLoS Biology. Pentru a ajunge la această concluzie, au examinat starea a 67.217 specii incluse în Lista Roșie a Speciilor Amenințate a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (IUCN) – cea mai completă bază de date de acest tip din lume. Dintre toate speciile de pe această listă, mai mult de jumătate (51,8%) au beneficiat de programe de recuperare, majoritatea în zone protejate.

Dar nu este ușor să găsești soluția potrivită; cel mai adesea se aplică mai multe proceduri și nu întotdeauna cu succes. Deși se reușește reducerea riscului de extincție al unor specii amenințate, "în foarte puține cazuri s-a obținut o recuperare totală", avertizează oamenii de știință. Este necesară "creșterea amplorii și intensității" acestor acțiuni. În plus, nu trebuie uitat că lumea se află în mijlocul unei crize globale de pierdere a biodiversității, deoarece, așa cum constată și studiul, numărul speciilor care scad este de șase ori mai mare decât cel al speciilor care se refac.

"Această cercetare aruncă lumină asupra acțiunilor care au fost eficiente și a intervențiilor necesare", comentează Stuart Butchart, om de știință la organizația SEO/BirdLife International. Una dintre cele mai eficiente metode este reintroducerea, care, dacă are succes, poate crește "în mod semnificativ" populația sălbatică și distribuția acesteia și poate reduce riscul de extincție.

Cazul linxului iberic, considerat un punct de referință în conservare, reflectă perfect validitatea acestei metode. Felina se afla acum 23 de ani în stare terminală, cu doar 94 de exemplare în două populații separate: 54 în Andújar (Jaén) și 40 în Doñana (Huelva). Creșterea în captivitate a permis începerea repopulării cu exemplare în habitate cu iepuri – principala lor hrană – și atingerea a 2.000 de exemplare, conform ultimului recensământ.

Recuperarea a fost atât de mare încât IUCN a decis anul trecut să reducă gradul de amenințare: a trecut de la "în pericol de extincție" la categoria "vulnerabil" (încă amenințat), deși în Spania se menține încă categoria anterioară. Există și alte exemple, cum ar fi programele de reproducere care au condus la recuperarea vânturelului de Mauritius, care a crescut de la patru indivizi la 250.

Crearea de arii protejate

Erradicarea speciilor invazive este un alt instrument fundamental în conservare. Succesul acestei măsuri se observă mai ales pe insule, cum a fost cazul raței Anas chlorotis din Insulele Campbell, după eliminarea șobolanilor invazivi. O altă acțiune fundamentală, mai ales în cazul amfibienilor și păsărilor, este gestionarea zonelor în care trăiesc, fie prin elaborarea unor planuri specifice, fie prin crearea de arii protejate. Cu amfibienii este mai ușor să se focalizeze intervențiile, deoarece ariile lor de distribuție sunt mai reduse. În general, multe dintre speciile care au fost ajutate trăiesc în zone izolate, cum ar fi insulele, unde se pot implementa eforturi intensive de conservare, cum ar fi protecția habitatului, creșterea în captivitate și reintroducerile.

Ajutorul comunităților locale este unul dintre aspectele esențiale pentru a opri extincția unei specii. Oamenii de știință dau exemplul Papua Noua Guinee, unde conservatorii au lucrat cu localnicii pentru a înlocui vânătoarea de canguri arboricoli cu forme sustenabile de proteine animale, cum ar fi creșterea puilor și pescuitul. "Această abordare a adus beneficii atât populației, cât și faunei sălbatice", precizează studiul.

Oamenii de știință au detectat că, în unele cazuri, acțiunile de conservare pot să nu aibă impactul pozitiv dorit, cum ar fi încercările eșuate de a eradica șoarecii exotici invazivi de pe Insula Gough, în Oceanul Atlantic, care găzduiește milioane de păsări. Sau șobolanii de pe Insula Henderson, un atol situat în Oceanul Pacific. Dar în contextul în care se află biodiversitatea în lume, "este vital să celebrăm poveștile de succes oriunde și oricând putem, pentru că este foarte dificil ca o specie să-și îmbunătățească starea de conservare, dar cu efortul potrivit putem inversa situația", afirmă Simkins.