În câteva cuvinte
O nouă carte a arheologului Jerry Moore redefinește istoria domesticirii pisicilor, propunând conceptul de mutualism bazat pe descoperiri arheologice, cum ar fi un mormânt comun de 9.500 de ani. Studiul explorează evoluția relației dintre oameni și feline, subliniind "carisma" acestora și natura unică a domesticirii lor.
Arheologul și antropologul Jerry Moore contestă narațiunea tradițională despre domesticirea pisicilor printr-o nouă carte ambițioasă. El își propune să exploreze cum a evoluat relația complexă dintre oameni și feline, de la prădători mutuali la însoțitori doriți, într-o călătorie care se întinde de la pisicile preistorice cu dinți de sabie până la felinele domestice din prezent.
Vreme de decenii, s-a crezut că egiptenii antici au domesticit pisicile acum aproximativ 4.000 de ani. Pisicile erau apreciate ca prădători de rozătoare, protejând depozitele de cereale și fiind venerate, cu familii jelind moartea lor și mumii păstrate cu reverență. Zeița felină Bastet era considerată o protectoare a căminului și a familiei.
Cu toate acestea, descoperirile arheologice au schimbat această perspectivă. În 2004, într-un sit neolitic din Shillourokambos, Cipru, a fost găsit un mormânt comun vechi de 9.500 de ani, unde un om și o pisică de opt luni fuseseră îngropați împreună cu ofrande. Această descoperire sugerează o coexistență mult mai veche și o natură diferită a interacțiunii timpurii.
Moore propune conceptul de „mutualism” pentru a descrie această relație incipientă. El argumentează că atât oamenii, cât și pisicile au beneficiat: oamenii au avut controlul dăunătorilor, iar felinele au găsit hrană și adăpost. Astfel, pisicile au devenit „însoțitori din proprie voință”.
Un aspect fascinant este că pisicile domestice moderne descind dintr-o singură specie, Felis silvestris lybica, iar procesul de domesticire nu a implicat inițial controlul reproducerii de către oameni, spre deosebire de alte animale. Pisicile au fost, de asemenea, tovarăși esențiali pe nave, protejând proviziile, dar devenind uneori specii invazive în insule izolate.
În ciuda legăturii moderne, oamenii și felinele mari au fost prădători mutuali timp de mii de ani, așa cum o demonstrează picturile rupestre din Chauvet. Moore subliniază „carisma” felinelor – o atracție profundă și universală care a influențat chiar și evenimente istorice, precum predarea armatei egiptene în fața persanilor, care foloseau pisici pe scuturi, în anul 525 î.Hr.
Cercetările științifice arată că pisica domestică modernă este genetic similară cu strămoșul său sălbatic, Felis silvestris lybica, fiind practic o versiune mai blândă a acesteia. Misterul acestei coexistențe unice, de la prădător la aliat, de la zeu la tovarăș, rămâne punctul central al investigației lui Moore.
