Cu patru decenii în urmă, un grup de 500 „Mame Împotriva Drogurilor” din cartierul Entrevías din Madrid se ridica împotriva flagelului heroinei și traficanților de droguri. Astăzi, deși numărul lor a scăzut la doar opt bunicuțe, spiritul lor de luptă persistă, iar misiunea lor s-a adaptat noilor realități sociale. Aceste femei remarcabile, cu vârste între 70 și 90 de ani, continuă să ofere sprijin comunității, de această dată concentrându-se pe ajutorarea imigranților și a familiilor vulnerabile.

Mișcarea, care a început în anii '80 și '90, a fost pionieră în lupta pentru dreptate socială, cerând măsuri preventive și nu doar punitive pentru tinerii afectați de dependență. Ele au obținut trei apartamente care inițial găzduiau tineri în abstinență sau aflați în permisie penitenciară, iar acum aceste locuințe sunt deschise imigranților și familiilor aflate în dificultate.

Carmen Díaz, 74 de ani, povestește cum monitorizează familiile găzduite, oferind asistență în procesul de regularizare a situației lor. María del Carmen Alonso, 73 de ani, subliniază dedicarea continuă, afirmând: „Cât timp mai avem putere, lupta continuă.” Ea se implică activ, însoțind imigranții la manifestații și în instanță, militând pentru drepturile lor la azil și demnitate.

Bunicuțele își amintesc de vremurile dificile, de stigmatul asociat dependenței de droguri și de determinarea lor de a schimba percepțiile sociale. Emiliana García, 92 de ani, a pierdut un fiu din cauza heroinei și a luptat neobosit pentru dreptul la îngrijire medicală. Ea a compus un imn emoționant, care a devenit un simbol al mișcării.

De-a lungul anilor, aceste activiste au denunțat maltratările din închisori, punctele de vânzare a drogurilor și corupția poliției. Ele au organizat proteste, inclusiv blocarea Bursei de la Madrid și a Catedralei Almudena, și au militat pentru drepturile deținuților. Eforturile lor au condus la aprobarea Planului Național împotriva Drogurilor în 1985 și la dezvoltarea unei rețele de asistență.

Astăzi, continuă să fie un far de speranță, ajutând la școlarizarea copiilor din comunitățile rome și românești și asigurându-le un mic dejun înainte de școală. Povestea lor este un testament al rezistenței și al puterii matriarhatului în fața adversității, o luptă care, de 45 de ani, rămâne la fel de relevantă și urgentă.