Procesul prin care copiii încetează să-și mai vadă părinții ca pe niște eroi perfecți este o etapă esențială în dezvoltarea lor. Adulții au rolul de a-i ghida pe cei mici să-și construiască propria identitate și capacitate de judecată.

Începând cu vârsta de șase sau șapte ani, copiii încep să înțeleagă că părinții lor pot comite greșeli. Această desidealizare parentală este un jalon psihologic al creșterii, pe care fiecare persoană îl parcurge. Inițial, părinții sunt percepuți ca figuri perfecte, aproape divine. Însă, pe măsură ce copiii cresc, în special în adolescență, ei încep să realizeze că părinții au idei diferite de ale lor și că nu sunt infailibili.

Primele semne ale acestei judecăți critice pot apărea la vârste diferite, în funcție de maturitatea individuală a copilului. Psihologul Diego Segura explică faptul că, în jurul vârstei de cinci ani, copiii dezvoltă o capacitate cognitivă sporită, permițându-le să compare, să pună la îndoială și chiar să evalueze acțiunile părinților. La opt ani, ei încep să observe inconsecvențele dintre ceea ce spun și ceea ce fac părinții.

Este fundamental ca copiii să înceapă să-și chestioneze părinții, deoarece, în caz contrar, dacă nu-și dezvoltă această gândire logică și critică, ei vor fi incapabili să pună la îndoială și ceea ce experimentează sau ceea ce le spun alții.

Deși acest proces de maturizare poate genera îndoieli în rândul părinților, experții subliniază importanța încurajării copiilor să-și formeze propriile opinii, chiar dacă acest lucru înseamnă pierderea idealizării figurilor parentale. Psihologul Alicia Gandarillas avertizează că, fără această etapă, adolescenții ar deveni excesiv de dependenți de aprobarea externă, având o stimă de sine scăzută și considerându-se inferiori.

Conform lui Segura, descoperirea imperfecțiunilor părintești poate aduce o anumită dezamăgire, deoarece imaginea perfectă se estompează. Adolescența este perioada cheie în care tinerii încep să se conecteze mai mult cu prietenii și mediul exterior, departe de controlul părinților, inițiind o schimbare de mentalitate.

Un studiu din 2024, publicat în Frontiers, evidențiază că autonomia emoțională implică renunțarea la imaginea idealizată a părinților. Studiul concluzionează că tinerii cu un simț puternic al identității se bucură de o bunăstare generală mai mare, subliniind importanța încurajării lor de a-și explora valorile, interesele și aspirațiile.

Cum ar trebui să reacționeze părinții la aceste prime critici? Psihologul Marta Ortiz recomandă gestionarea situației și modelarea autocriticii. Părinții ar trebui să-i învețe pe copii să facă critici constructive, cu respect, stabilind un dialog asertiv bazat pe încredere. Este crucial ca copiii să înțeleagă că părinții pot recunoaște greșeli.

Dacă desidealizarea depășește bariera respectului, transformându-se în pierderea autorității, psihologul Segura sfătuiește împotriva impunerii autoritare. În schimb, el recomandă explicarea motivelor regulilor, importanța conviețuirii, responsabilitatea și compromisul. Este esențial să se creeze un mediu în care copiii să se simtă liberi să se exprime, învățându-i în același timp cum să se exprime într-un mod adecvat.

În familiile cu doi adulți, este important ca ambii părinți să adopte un stil de creștere coerent. Unii părinți pot reacționa defensiv la critică, în timp ce alții pot gestiona emoțiile cu respect, adoptând o abordare mai receptivă la opiniile și nevoile copilului.