Documentarul „Ellas en la ciudad” („Ele în oraș”) subliniază importanța esențială de a asculta vocile oamenilor care vor utiliza un spațiu public înainte de a-i impune un anumit design. Acesta critică vehement abordările urbaniștilor, arhitecților și politicienilor din anii '70, care au ignorat complet nevoile reale ale rezidenților la proiectarea noilor cartiere.

Articolul oferă exemplul Seviliei, unde au fost construite complexe rezidențiale total inadecvate pentru o viață decentă. Clădiri de cinci etaje fără lifturi, fără apă potabilă, lipsa transportului public, străzi neasfaltate fără umbră în verile toride, și absența școlilor, centrelor de sănătate, magazinelor și farmaciilor – toate acestea au creat condiții de trai insuportabile. Aceste proiecte, considerate la vremea respectivă mari realizări, s-au dovedit a fi un eșec răsunător.

Femeile, fiind cele care au ajuns să locuiască în aceste „non-orașe” inabitabile, au preluat inițiativa. S-au organizat, devenind activiste, eco-feministe și urbaniste, pentru a lupta pentru facilitățile de bază. Prin petiții și proteste repetate, au reușit să obțină construirea de școli, grădinițe, piețe, centre de sănătate și modernizarea străzilor. Povestea lor este un exemplu de feminism practic, demonstrând cum nevoile comune pot uni oamenii și inspira schimbarea.

Filmul evidențiază cât de crucial este designul unui oraș și al fiecărui spațiu public. Decizii bine gândite, precum instalarea numeroaselor bănci cu vedere la mare în Barcelona, menționate de autoare, demonstrează cum un oraș poate contribui la bunăstarea și activitatea socială a locuitorilor săi, evitând sentimentul de izolare.

Această narațiune ne îndeamnă să privim cu alți ochi periferiile și blocurile „fantomă” adesea ignorate. Este o mărturie a puterii oamenilor obișnuiți de a modela un mediu de viață confortabil și demn.