Leah Veronese răsfoia o colecție de poezii din secolul al XVII-lea la Biblioteca Bodleiană a Universității Oxford, ca parte a cercetării pentru doctorat, când a dat peste niște versuri care i s-au părut deosebit de familiare. Era vorba despre Sonetul 116 de William Shakespeare, probabil cea mai cunoscută poezie de dragoste a sa, un fel de elogiu adus constanței romantice, pe care a publicat-o în 1609. Dar ceea ce avea în mâini era o versiune manuscrisă “stranie”, adaptată de un autor necunoscut și până acum inedită, a sonetului care astăzi își face loc cu regularitate la nunțile anglo-saxone ca o parte a ritualului, dar care pare să fi avut o semnificație diferită în timpul Războiului Civil Englez.

Mai multe informații: A inspirat Shakespeare un brand de barbiturice?

Descoperirea, pe care doctorița o include într-o cercetare publicată luna trecută în The Review of English Studies, a fost găsită într-un manuscris de 348 de file care a aparținut lui Elias Ashmole, un apărător al regalității născut în 1617 — un an după moartea lui Shakespeare — care colecționa poezii. Textul adaptat al poetului englez era însoțit de alte opere cu o puternică încărcătură politică, precum colinde interzise și poeme satirice din anii 1640.

“Această descoperire ajută la propunerea unui nou context politic pentru a înțelege modul în care a fost reacționat la opera lui Shakespeare și modul în care a fost adaptată în timpul Războiului Civil Englez”, explică Veronese prin e-mail.

Versiunea descoperită are șapte versuri suplimentare, cu începutul și finalul modificate și este interpretată mai mult ca o celebrare a loialității politice și nu a celei romantice. Este suficient să compari începutul ambelor versiuni pentru a înțelege diferența în discursul lor. Originalul lui Shakespeare începe:

“Let me not to the marriage of true minds admit impediments / love is not love which alters when it alteration finds / Or bends with the remover to remove (Să nu admit piedici la căsătoria minților adevărate / dragostea nu este dragoste care se schimbă când găsește schimbare / sau se îndoaie odată cu cel care îndepărtează pentru a îndepărta)”.

Conotația sa amoroasă evidentă se schimbă într-un ton mai sever și mai puțin reflexiv, fără nicio referire la uniunea dintre persoane:

“Self blinding error seize all those minds / Who with false appellations call that love / Which alters when it alterations finds (Eroarea care se orbeste pe sine cuprinde toate acele minți / care cu apelative false numesc asta dragoste / care se schimbă când găsește schimbări)”.

Textul descoperit este, de fapt, a doua copie găsită a acestei versiuni a sonetului. Prima este cunoscută cel puțin din 1936 și se află la Biblioteca Publică din New York. Dar aceasta, spre deosebire de cea recent descoperită, nu a atras prea mult atenția experților. “Lipsa unei analize mai detaliate se poate datora faptului că versurile suplimentare nu sunt cele mai plăcute estetic. Dar, mai pertinent, poate se datorează faptului că încărcătura politică a versurilor suplimentare este mai puțin evidentă în cântec decât în contextul acestui manuscris”, relatează Veronese în textul său.

Acest tip de adaptări pare să fi fost obișnuit între poeți și colecționari într-o epocă în care exista o circulație importantă de manuscrise, “o formă foarte normală de transmitere”, explică Ángel-Luis Pujante, profesor emerit de Filologie Engleză la Universitatea din Murcia, expert în Shakespeare și traducător al unora dintre textele sale. “Unii membri ai grupurilor sau cercurilor de poeți sau de amatori de poezie copiau fragmente din ceea ce le plăcea și distribuiau copiile. Scurtimea unui sonet facilita copierea lor. Apoi, de asemenea, le puteau aranja pentru a le cânta, ca în cazul de față, în contextul recitalurilor private de cântece”, continuă Pujante.

Un portret al lui William Shakespeare de Robert Peake, despre care se crede că este singurul creat în timpul vieții dramaturgului. Kirsty O'Connor - PA Images.

Dar cele ale dramaturgului englez, spre deosebire de textele altor poeți ai vremii, păreau să nu aibă nicio prezență. “În secolul al XVII-lea, Shakespeare canonic a fost dramaturgul, nu poetul. Se pare că dacă această descoperire a atras acum atenția este pentru că probabilitatea de a găsi copii ca aceasta nu este mare dacă se ține cont de epoca în care a fost făcută. Sonetele lui Shakespeare au fost publicate în 1609 și nu par să fi avut prea mult succes. Apoi, în 1640, spune Pujante, “John Benson a publicat o miscelanee cu poezii de alți poeți, în care includea o bună parte din sonetele lui Shakespeare, dar cu ordinea schimbată și pronumele masculine transformate în feminine pentru ca sonetele adresate ‘tânărului frumos’ să apară ca fiind adresate unei femei, fie pentru a elimina suspiciunile de homosexualitate, fie, poate pur și simplu, pentru a le transforma în poeme de dragoste convenționale”. Această ediție nu a fost, de asemenea, reeditată. Sonetele sale nu au fost incluse în cele din urmă în opera sa completă decât la sfârșitul secolului al XVIII-lea, în 1790. Și deși manuscrisul găsit de Veronese nu oferă dovezi ale datei exacte a adaptării, da, asigură cercetătoarea, “oferă un moment politic în care Sonetul 116 de Shakespeare era recitit și readaptat cel puțin în timpul anilor 1640”, ceea ce contrazice ceea ce se credea până astăzi.

Motivul pentru care textul nu a fost descoperit în secolul al XIX-lea, când William Henry Black a catalogat manuscrisele 36 și 37 de la Bodleiană, are, pentru Veronese, o explicație foarte simplă: “Se pare că nu a citit dincolo de primele versuri ale poeziei. După primele două versuri, devine imediat evident că poemul este, de fapt, o adaptare a celebrului Sonet 116 de Shakespeare”.

O eroare care, pentru profesorul emerit al Universității din Murcia, este dovada unei probleme mai mari: “Această descoperire, ca și altele similare, dezvăluie un inconvenient în metodologia documentară a bibliotecilor și arhivelor, care înregistrează poeme anonime menționând doar primul vers”. Erori care contribuie la faptul că astăzi, la mai bine de patru secole de la nașterea sa, Shakespeare continuă să ne surprindă.