Guvernul lui Donald Trump deportă venezueleni

Guvernul lui Donald Trump a deportat sâmbătă peste 200 de venezueleni acuzați de terorism în El Salvador, în ciuda unei decizii judecătorești federale care ordona oprirea inițiativei. Judecătorul a indicat chiar că avioanele trebuiau să se întoarcă în Statele Unite dacă erau deja în aer, pentru a nu îndeplini o misiune considerată îndoielnică din punct de vedere legal. Ordinul nu a fost respectat, iar presupușii membri ai organizației criminale Tren de Aragua au ajuns în închisorile lui Nayib Bukele, unde au fost supuși tratamentului umilitor, care a devenit semnul distinctiv al cruciadei liderului central-american împotriva celor considerați infractori.

Trump a ignorat ordinul judecătorului, iar unii membri ai guvernului său au ajuns chiar să îl ridiculizeze, făcând glume. Separarea puterilor este inutilă, noului președinte al Statelor Unite interesându-l mai presus de orice îndeplinirea agendei sale, și dacă asta înseamnă încălcarea regulilor, atunci acestea sunt încălcate. Aceasta este ideea care alimentează fiecare pas al său, că metodele unui stat de drept sunt lente, greoaie și complică proiectul său de a recupera măreția Americii. Cu lideri ca Trump, vechile valori care au susținut democrația se prăbușesc, confirmând observațiile lui Ivan Krastev și Stephen Holmes în "Lumina care se stinge" referitoare la un politician precum Viktor Orbán, care înțelege că "puterea blândă" de care s-a folosit Occidentul nu este altceva decât "slăbiciune și vulnerabilitate în loc de forță și autoritate".

De aici provin direcțiile acestei noi ordini mondiale care se configurează cu noul locatar de la Casa Albă. Faptul că Ucraina a dorit să construiască o democrație mai puternică și să se apropie de Uniunea Europeană este, în acest context, irelevant. Trump consideră, de fapt, că Kievul a fost cel care a provocat Rusia lui Putin și încearcă să o aducă la rațiune. Cu alte cuvinte, să cedeze teritoriile care o interesează pe Moscova și să nu mai deranjeze. Aici, Uniunea Europeană dorește să aibă o voce proprie. Bruxelles a catalogat drept invazie intrarea tancurilor rusești în Ucraina și s-a aliat cu aceasta împotriva armatei lui Putin. Aceasta nu este aceeași poziție pe care o susține acum Trump, de unde și decalajul enorm cu marea putere cu care Europa împărțea valori similare. De aceea, proiectul Uniunii de a avea o voce proprie.

Problema este că, pentru a o avea, trebuie să se poată apăra singură, ceea ce se numește autonomie strategică. Aceasta înseamnă rearmare. Și acesta este întotdeauna un drum delicat, periculos. Germania a făcut un pas enorm aprobând în camera sa inferioară o reformă constituțională pentru a putea cheltui sute de miliarde de euro pentru apărare. Conservatorul Friedrich Merz a suportat huiduieli și strigăte ale extremiștilor de dreapta și ale stângii de la Die Linke și BSW, apărându-și proiectul, care a fost susținut de social-democrați și Verzii, după ce au reușit să facă planul să consolideze și agenda verde și să includă reforme ambițioase ale infrastructurii învechite.

Dacă este vorba de apărarea democrației, trebuie să se facă ținând cont de Parlament, aici diferitele opțiuni politice își pot apăra pozițiile și prezenta argumentele și găsi acorduri susținute de o majoritate. Pericolul pe care îl suportă Europa este de a cheltui și de a cheltui pentru arme și de a alimenta o forță care poate cădea ca o greutate moartă dacă nu este susținută de valorile și procedurile care îi dau cu adevărat sens, cele ale democrației.