În 2003, niște microfoane deschise au surprins cum economistul Jordi Sevilla îi spunea liderului opoziției de atunci, José Luis Rodríguez Zapatero, că îi va explica niște chestiuni economice abstracte "în două după-amieze". A fost o anecdotă foarte mediatizată și, apropo, în 2011 Sevilla a apelat la ironie și a publicat o carte intitulată Economia în două după-amieze (Deusto).

Scriitorul Sergio del Molino glumește că această anecdotă, prezentă în unele conversații între prieteni, ar fi putut fi germenele noii colecții pe care o coordonează la Alianza Editorial. "Ne-am gândit că ar fi grozav ca cineva să-ți explice pe Dostoievski în două după-amieze și că ar fi minunat ca acea persoană să fie un cititor pasionat, care să-ți transmită pasiunea sa și să-ți ofere o poartă de intrare". Minunea s-a materializat sub forma unor cărți mici, de aproximativ o sută de pagini, format de buzunar, în care scriitorii de astăzi își povestesc legătura cu scriitorii trecuți în neființă (și care aparțin catalogului Alianza).

În prima serie a colecției Două după-amieze cu..., Del Molino scrie despre Joseph Roth, Espido Freire despre Jane Austen și Manuel Vilas despre Franz Kafka. Sunt eseuri mici, apropiate, non-academice, care caută să devină parte integrantă a operei recenzenților.

"Nu este nicio surpriză că mi-a revenit mie să scriu despre Jane Austen, vorbesc despre ea de 20 de ani", spune Freire. "De fapt, m-aș fi simțit ofensată dacă nu ar fi fost așa", glumește ea. Austen este o scriitoare foarte cunoscută (și foarte adaptată pentru cinema), dar nu atât de citită, mai ales în rândul publicului masculin: Casa Muzeu Jane Austen și-a propus pentru acest an, când se împlinesc 250 de ani de la nașterea ei, să o aducă în atenția mai multor domni. Austen merge dincolo de tematica iubirii din perioada Regenței, unde pare încadrată, și dezvăluie o satiră și o ironie remarcabile, printre alte aspecte care sunt adesea trecute cu vederea.

"Cheia modernității sale este că, dacă uiți de rochiile cu talie înaltă și de manierismele epocii, în prezent te confrunți cu aceleași lucruri: imposibilitatea de a fi tu însuți din cauza presiunii sociale, nevoia de a păstra aparențele când inima sau mintea ta funcționează într-un mod diferit... sau prevalența absolută a prostiei", spune Freire. În cărțulie ei, pe capitole, disecă numeroasele fațete ale lui Jane Austen: copilul, cititorul, fata bătrână, rătăcitoarea sau, bineînțeles, scriitoarea.

Manuel Vilas, Espido Freire și Sergio del Molino, pe 20 martie 2025, la Café Varela din Madrid. P. Cosanto (Alianza Editorial)

Relația lui Vilas cu Franz Kafka are, de asemenea, accente amoroase. "Nu sunt un cititor al lui Kafka, sunt îndrăgostit de el", spune el. Kafka este scriitorul care l-a făcut să-și dorească să devină scriitor și, de când a început să-l citească, nu a mai ieșit niciodată din acea "gaură neagră". Cu ocazia acestui eseu, a avut ocazia să-l recitească integral, cine știe, poate pentru ultima dată. Cum să abordezi această obsesie, mai ales ținând cont de tot ce s-a spus și s-a scris despre praghez? Ei bine, printr-un dicționar, dar în care fiecare intrare, mai mult decât o definiție, oferă o viziune personală. Câteva intrări:

• Absurd
• Max Brod
• funcționari
• K
• Milena Jesenská
• Madrid (pentru că un unchi al lui Kafka a locuit în Madrid, ca director al căilor ferate).

Vilas spune că opera lui Kafka este "inoxidabilă" și că rămâne complet actuală. "Kafka se află în spatele creierului lui Putin și al lui Trump, al inteligenței artificiale, al angoaselor în fața birocrației. Când ne simțim urmăriți de stat, sau de administrație, sau de Fisc, sau de vecin, Kafka este în spate. Oricine se simte vinovat fără să știe de ce, îl are pe Kafka în spate". Și îi place să o explice într-un mod și mai expresiv, în stilul pur Vilas: "Kafka este pentru literatură ceea ce Elvis este pentru cultura populară și Messi pentru fotbal".

Alcoolismul lui Joseph Roth

Sergio del Molino a adoptat, de asemenea, o abordare personală în abordarea lui Joseph Roth, un autor la care a ajuns deja adult, care nu a avut nimic de-a face cu nașterea vocației sale, dar a cărui prezență a crescut din ce în ce mai mult. Îl consideră un fel de profet al Holocaustului: a murit alcoolizat la Paris în 1939, fără a ajunge să vadă Al Doilea Război Mondial sau exterminarea poporului evreu. "S-a născut în Galiția, o regiune în care predominau evreii și unde nu mai există evrei: Roth știa că asta avea să se întâmple și a spus-o în repetate rânduri", spune Del Molino. Identitatea lui era difuză: Galiția făcea parte din Imperiul Austro-Ungar, astăzi Ucraina, dar nu se știa prea bine de unde era Roth, din cauza propriei sale rătăciri și a schimbărilor geopolitice turbulente din vremea sa.

"Atât de difuză era identitatea lui încât, atunci când a murit, a trebuit să cheme un rabin și un preot pentru a-i face două ceremonii, pentru că nimeni nu știa exact care i se potrivea", spune Del Molino. Dar în spatele acestei identități neclare, scriitorul a găsit un fir puternic de care să tragă: alcoolismul său. "Eu cred că, în esență, Roth era un bețiv, un alcoolic care nu a renegat niciodată alcoolismul său, deși prietenii săi au încercat de multe ori să-l facă să renunțe la băutură", spune el. Asta nu înseamnă că Roth nu era conștient de problema sa. "Există multe urme în literatura sa că era conștient de modul în care alcoolul îl distrugea. Dar nu se putea îndepărta: avea o relație de dragoste-ură cu dependența sa și asta îi marchează literatura". Și acesta este modul în care Del Molino a găsit să-și explice pasiunea pentru Roth. Și în doar două după-amieze.