„Vă oferim și un mic catering”, asigură femeia așezată de cealaltă parte a mesei.

Pare serioasă, dar nu devastată, în timp ce derulează cursorul pe ecranul computerului, unde este afișat un meniu cu o multitudine de opțiuni pentru înmormântare. Înainte s-a ales sicriul, dintre cele disponibile, desigur: cu cruce, fără cruce, din lemn de stejar, din pin, din PAL furniruit... „La acesta nici să nu vă uitați, că nu mai este”, avertizează femeia. S-au selectat, de asemenea, florile de acompaniament.

• Trandafiri roșii, albi sau roz?
• Fiecare cu semnificația sa, desigur.
• Crini și lăcrămioare?
• Sau mai bine gladiole?

„Nici crizantemele nu sunt rele”, spune ea, în timp ce adună costurile. Garoafe? Margarete? Orhidee? Le doriți în coroane? În aranjamente? În buchete?

Alegerea este complexă, dar mai puțin decât cea a muzicii live, care pare să fie la modă de ani de zile pentru a anima ceremoniile.

• Un interpret?
• Doi?
• Trei?

Și ce fel de instrument? „Dacă se alege o slujbă catolică, cu preotul, cel mai potrivit este să se cânte teme religioase”, sfătuiește femeia, în timp ce îl sună pe mobil pe paroh, pentru a stabili programul. Deocamdată, nu răspunde. Dar, din fericire, este unul nou, tânăr, foarte predispus. Cu siguranță va fi deschis la lucruri mai îndrăznețe. Chiar și la o melodie care celor avizați le-ar aminti vag de o coplă.

Mai clasic a fost momentul de a alcătui amintirea.

Câțiva trandafiri albi pe partea din față, tipic. Și în interior? Pe o parte, este clar, numele complet, vârsta, a cui văduvă este. Și că a murit, desigur. Dar cum, creștinește? Cu o cruce imprimată? Sau un simplu „ne-a părăsit” este suficient? Și, desigur, un scurt text. Dacă răsfoiți caietul cu selecția de poezii clasice pentru înmormântări, veți da lovitura: „Totul trece și totul rămâne, dar al nostru este să trecem...”

Tanatoestetica este acum, de asemenea, personalizată.

Mai sobră? Mai machiată? O anumită culoare pe buze? Și hainele? Un giulgiu sau ceva al ei, pe care îl purta în mod obișnuit și îi plăcea? Înainte, logic, s-a dezbătut deja dacă sicriul va fi expus deschis sau închis. Apoi va fi transportat la nișa din cimitirul municipal, într-o caravană de mașini, desigur. „Dar concesiunea este valabilă? Legea s-a schimbat, acum sunt mai puțini ani”, avertizează femeia. Va trebui, de asemenea, să se facă loc, îndepărtând puțin cadavrul anterior. „Nu vă recomand să fiți prezenți în momentul reducerii rămășițelor”, sfătuiește ea.

„Și cateringul?”, insistă femeia cu o expresie serioasă, dar nu devastată.

Este pentru a acompania priveghiul și costă doar în jur de 100 de euro, nu mai mult. Câteva croissante, niște capsule de cafea. Apa este din partea casei. În plus, este acoperit de asigurare, care se plătește de o viață. „Morții”, cum îi spun bătrânii chitanței, aproape la fel de fundamentală ca cea de apă sau lumină. Să nu fie ca, atunci când vine ziua, banii să nu ajungă...

După-amiaza ploioasă nu-i împiedică pe copii să alerge prin centrul civic al cartierului Guinardó din Barcelona, care încununează un mic munte.

Ușa pare ascunsă, intenționat, într-un gard de închisoare, înalt și robust. Pentru a vizita expoziția, este necesar să o găsești și să o traversezi.

Cu amintirea intensă a canapelelor funerare în cap, se intră în sală.

Așteptările sunt mari, iar tema nu a fost aleasă cu ușurință. A trăi bine, a muri bine, este titlul lucrării. Expoziția ocupă doar două săli. Una este umplută de video-performanța artistei Nathalie Rey, Corpul care trece. Se vede o femeie (însăși Rey) îngropată în pământ, în timp ce cade peste ea ceea ce pare a fi nisipul unui ceas (de nisip), până când o acoperă pe jumătate. Apoi se desprinde de diferite straturi ale propriului corp, pentru a sfârși prin a se contopi cu natura, a se întoarce la pământ și a da viață unui copac.

În sala următoare, un fel de ploaie de stele fabricate din diamante false și cozi de cal, ca cele pe care le poartă fetele la școală, sunt distribuite pe o prelată.

Sunt șuvițe de păr lungi, castanii, negre, blonde... (nu există albe?) legate de niște octaedri care simulează râvnita piatră prețioasă. Sub titlul Diamonds in the sky, ascunde o critică la adresa amintirilor funerare de lux: diamante realizate din cenușa sau din părul defuncților. Bijuterii de mii de euro, în acea căutare a „vieții veșnice”, critică artista franceză. Un pic de arhivă permite să se verifice că este adevărat, că există oameni care plătesc pentru asta.

Dar expoziția nu servește drept consolare.

S-a luat metroul, s-a traversat orașul și s-a urcat muntele sub ploaie, pentru nimic. Nu există o alternativă lumească la modelul femeii, sau al bărbatului, cu o expresie serioasă, dar nu devastată, care în fiecare zi încheie contractarea a sute de înmormântări. O gestionare rece și profesională, printre suspinele unor clienți solicitați, care își rețin plânsul, pentru că nu este cazul să plângă în fața unor necunoscuți. Și care, depășiți, spun da meniului scump și extins al unei morți fast-food.

În final, s-au comandat un sicriu Vega, tanatoestetica, condiționarea, tumulul frigorific, serviciul de ridicare, cartea de condoleanțe, color, amintirile (100 de bucăți), coperta sicriului Nisa, utilizarea oratorului, sala de priveghi, serviciul de muzică (cu doi interpreți), reducerea rămășițelor, serviciul de pietre funerare și marmură...

În total, în jur de 6.000 de euro, un cent în plus, un cent în minus.

Cateringul a fost anulat.