Conceptul de "a fi prezent" nu este o noutate pentru cei familiarizați cu mindfulness-ul, reprezentând o metodă de a ne raporta la lume și un instrument terapeutic ce prioritizează realitatea evenimentelor din jurul nostru. Profesorul de psihologie Francisco Estupiñá explică faptul că această idee implică "a-ți focaliza conștiința asupra a ceea ce ai la îndemână".

Discuțiile despre "a fi prezent" au devenit tot mai frecvente, inclusiv în spațiul public. Un exemplu recent a fost o discuție despre vocile interioare și gândurile intruzive, unde a fost menționată meditația și ideea de a "sta pe marginea drumului în timp ce gândurile trec". Expresia este definită de pionierii mindfulness-ului ca "a acorda atenție intenționat momentului prezent, fără a judeca". Cu toate acestea, există și voci critice, precum Ronald Pulser, care ironizează asupra capacității terapeutice a acestei practici, considerând că atribuirea unei asemenea puteri ar fi "crudă".

Chiar și așa, "a fi prezent" rămâne o expresie enigmatică pentru mulți. Tinerii o folosesc frecvent pentru a descrie lupta cu anxietatea sau depresia, cum ar fi actrița Ester Expósito sau actorul Miguel Herrán, care recunoaște "a fi prezent" ca fiind "cel mai eficient instrument" împotriva depresiei. Fenomenul depășește domeniul artistic, fiind abordat chiar și în medicină, unde "a fi prezent" poate îmbunătăți îngrijirea pacienților.

Prezența, în psihologie, este o modalitate de a ne alinia la lume și un instrument terapeutic care subliniază importanța adevărului asupra fenomenelor intrapsihice. Acest teren se intersectează cu filosofia, amintind de scrierile lui Marc Aureliu sau Seneca. Filosoful Javier López Alós subliniază faptul că, deși pot exista similitudini, "a fi prezent" nu este echivalent cu "carpe diem", care este mai degrabă o invitație hedonistă la bucurie, în timp ce prezența implică contactul cu realitatea, chiar și cu aspectele ei negative.

Sociologul și psihoterapeutul Azucena González distinge între prezența meditativă și o "prezență terapeutică mult mai puternică", care înseamnă "a fi în contact cu tine, cu mediul și cu lumea care te traversează". Este vorba despre contactul cu ceea ce se întâmplă, chiar și atunci când este confuz, contradictoriu sau dureros. Conceptul își are rădăcinile în fenomenologie, promovată de filozofi precum Edmund Husserl și Maurice Merleau-Ponty, care susțineau că adevărul este accesibil doar prin relația cu lumea.

Articolul abordează și paradoxul dintre un sistem economic generator de disconfort și o "cultură a terapiei" care ajută la gestionarea acestuia fără a adresa cauzele materiale. Estupiñá recunoaște riscul ca psihologia să creeze "oameni funcționali pentru sistem", dar subliniază faptul că terapiile contextuale combină prezența cu aplicarea valorilor personale. Din perspectivă feministă, "a fi prezent" devine un act politic de recâștigare a agenției corporale. Într-o lume plină de distracții, prezența devine o strategie esențială împotriva dispersiei și "buclei de distragere".

Contrar temerilor că prezența ar putea limita imaginația, profesorul Estupiñá menționează literatura care sugerează contrariul: persoanele capabile să fie mai prezente pot fi mai imaginative și obțin rezultate mai bune la testele de creativitate și inovație. Prezența ajută, de asemenea, la descifrarea "dorințelor genuine" în fața "sechestrării dorinței" de către capitalism, care transformă dorințele autentice în surogate.