Panorama din jurul Europei are trăsături care provoacă o reală neliniște. Forțele armate israeliene și-au reluat acțiunea militară în Gaza, o operațiune de o cruzime atât de mare încât este greu să găsești cuvintele potrivite pentru a o defini. Să sperăm că justiția internațională o va face în curând. Forțele armate ruse își continuă agresiunea implacabilă și nemiloasă împotriva Ucrainei, una care a cauzat milioane de strămutați și refugiați. Între timp, Donald Trump, care încurajează prima situație și o permite pe cea de-a doua fără a exercita o presiune reală asupra lui Putin, încearcă să demonteze în ritm forțat democrația americană și face tot posibilul pentru a slăbi Europa. Profitând de aceste distrageri majore, în Turcia a fost arestat cel mai important opozant al lui Erdogan. Monștrii naționalismului și ai autoritarismului sunt dezlănțuiți.

Este evident că singura posibilitate de răspuns eficient din partea europenilor este o acțiune unită, una care să configureze un bloc solidar și solid de rezistență în fața unor posibile atacuri de diferite tipuri, de presiune împotriva abuzurilor, de coagulare a voinței de răspuns a altor țări. Există câteva încercări promițătoare în acest sens, dar se observă și vechi și noi fisuri.

În cazul Israelului, rămâne divizarea care împiedică realizarea a ceva semnificativ împreună. UE nu ar putea opri războiul lui Netanyahu, dar ar putea face lucruri relevante, să-și revizuiască relațiile politice și comerciale cu Israelul, să conducă o mișcare care s-ar putea extinde și genera o presiune, dacă nu decisivă, cel puțin considerabilă. Dar nu se reușește pentru că mulți nu sunt de acord.

În cazul amenințării ruse, trebuie depășit obstacolul major al Ungariei lui Orbán, ale cărei poziții par scrise la Moscova. Dar există și alte probleme în sudul Europei. Italia și Spania, a treia și a patra economie a UE, respectiv, figurează la coadă în ceea ce privește cheltuielile pentru apărare. Și, din diferite motive, ambele nu se profilează ca mari forțe de construire a unei noi securități europene. Meloni caută un echilibru imposibil între un Trump care a transformat SUA într-un adversar fățiș al Europei și UE; Sánchez caută un echilibru imposibil între ceea ce înțelege că trebuie făcut și a nu-și rupe coaliția de guvernare în văzul tuturor.

Ambele cazuri au un numitor comun evident: distanța geografică față de Rusia, care explică un sentiment mai scăzut de urgență. „Doar persoanele care trăiesc în Europa de Vest sau în SUA, departe de Urs, spun: 'Ei bine, asta nu se va întâmpla'”, a spus recent generalul Hodges, fost comandant al forțelor americane în Europa, referindu-se la perspectiva unor noi atacuri ale Rusiei. Cei care trăiesc aproape, în schimb, nu au nicio îndoială. Este suficient să ascultăm ce spune Kremlinul pentru a ști că obiectivul său declarat este reconstituirea sferei sale de influență, una care merge dincolo de Ucraina.

Spania și Italia au primit solidaritatea europeană sub forma unor ajutoare generoase în criza pandemică. În cazul Spaniei, în plus, este vorba despre o țară care a fost un receptor net al UE timp de decenii. Acum trebuie să dea dovadă de solidaritate cu țările mai expuse unei amenințări foarte grave. Această solidaritate presupune contribuția la generarea de capacități care, împreună, să descurajeze ideile rele. Este vorba despre a dispune de mijloace și a arăta o voință politică clară de uniune de nezdruncinat.

Pentru că Trump, Putin, Netanyahu și alții coincid într-un obiectiv: ne vor divizați. Trump a spus-o clar: crede că UE a fost creată pentru a enerva SUA. Nu este adevărat. Dar este adevărat că europenii se pot apăra mai bine în fața SUA și a oricui altcuiva prin intermediul UE. Putin visează să dividă Occidentul. Deja savurează ruptura atlantică. Și acum tânjește după cea intraeuropeană. Dacă percepe slăbiciune și fisuri, va încerca să le expună. Este nevoie de forță și uniune. Pentru prima este nevoie și de arme. Pentru cea de-a doua este nevoie de solidarizare. Monștrii sunt dezlănțuiți.