Fabrica de automobile Seat din Martorell (Barcelona), într-o imagine de arhivă. Alejandro Garcia (EFE)

Spania a reușit, în sfârșit, să recupereze volumul investițiilor de dinainte de pandemie, atingând anul trecut un total de 306.748 milioane de euro în investiții brute în termeni nominali (adică, fără a scădea efectul inflației). Însă, această realizare se bazează pe o structură inegală: 90% din această cifră corespunde sectorului privat, care, totuși, nu a reușit încă să depășească cifrele anterioare crizei sanitare. Cheltuielile publice au dat impulsul decisiv în ultimii ani, crescând în termeni reali cu 40% între 2019 și 2024, compensând lipsa de dinamism a companiilor care, deși reprezintă majoritatea investiției totale, continuă să fie cu 3,5% sub nivelurile din 2019. Astfel, avântul administrațiilor publice – alimentat de fondurile europene – a fost crucial pentru ca țara să-și recupereze injecția de capital pierdută odată cu apariția Covid-19.

Radiografia realizată luni de Fundația BBVA împreună cu Ivie în raportul "Stocul de capital în Spania și comunitățile sale autonome 1995-2024", scoate în evidență nu doar recuperarea parțială a dinamismului investițional, ci și slăbiciunile structurale ale economiei spaniole. Datele privind investițiile totale ar putea, în sine, să invite la optimism, dar contextul este mai complex. Creșterea a fost susținută în principal de stat, beneficiind în mare parte de fondurile europene din programul Next Generation EU. Cu toate acestea, sectorul privat rămâne călcâiul lui Ahile al economiei. Anul trecut, aportul său de capital s-a încheiat cu un deficit echivalent cu 8.200 milioane de euro față de anul premergător crizei sanitare. În acest sens, documentul insistă asupra faptului că "deși a crescut cu 1,7% în termeni reali în 2024, încă nu a atins investiția reală din 2019". În acel moment, investiția a fost de 235.900 milioane de euro, în timp ce anul trecut nu a ajuns la 228.000 milioane de euro. Prin urmare, este încă cu 3,5% mai mică.

Acest diagnostic coincide cu avertismentele pe care economiștii și analiștii le subliniază de ceva timp: deși țara crește puternic, în contrast evident cu restul Europei, companiile nu contribuie încă cu tot combustibilul la care ne-am aștepta, având în vedere condițiile economice actuale. Neîncrederea, incertitudinea globală și îndoielile cu privire la rentabilitatea anumitor proiecte au afectat luarea deciziilor de investiții. Mai mult, problema nu este doar cantitativă, ci și calitativă, deoarece modelul investițional rămâne strâns legat de sectorul construcțiilor și de sectoare cu o încorporare tehnologică scăzută, în timp ce economiile mai competitive pariază decisiv pe active necorporale, inovație și capital uman.

Efortul investițional – care măsoară investiția totală raportată la Produsul Intern Brut – este, de asemenea, sub nivelurile din 2019. Atunci se situa în jurul valorii de 24%, o rată foarte similară cu cea a economiilor avansate. În schimb, anul trecut s-a încheiat în jurul valorii de 19%. Acest regres arată că, în ciuda volumului recuperat, intensitatea impulsului investițional nu este încă cea dorită pentru a susține o creștere solidă și durabilă. Și tocmai în infrastructură această slăbiciune devine mai vizibilă. După șocul crizei economice din 2008, investițiile în infrastructură au rămas ancorate la niveluri scăzute, cu o scădere cumulată ale cărei efecte se resimt încă.

Din 2019, investițiile în acest capitol au crescut cu 34,7% în termeni reali, dar sunt încă cu 17,6% mai mici decât în 1995 și cu 63% sub maximul din 2009. Raportul insistă că această diferență este o consecință a presiunii la care a fost supusă țara în 2010 pentru a reduce deficitul public. Timp de un deceniu, injecția de capital în acest domeniu a stagnat și abia în 2021 a început recuperarea. Deși ponderea agenților privați – precum ADIF, Puertos del Estado sau societățile concesionare de autostrăzi cu taxă – a crescut în ultimii 20 de ani, investițiile publice sunt cele care impulsionează această recuperare.

Diagnosticul infrastructurii este clar: în ciuda creșterii recente, dotările nu sunt suficiente pentru a inversa pierderile de capacitate acumulate în trecut. Investițiile în infrastructura hidraulică, de exemplu, au fost printre cele mai afectate, deoarece în 2024 sunt încă cu 42% sub nivelul din 1995. Acest decalaj în domenii esențiale, cum ar fi gestionarea apei, nu este un detaliu minor într-o țară care se confruntă din ce în ce mai mult cu fenomene climatice extreme, cum ar fi inundațiile.

Utilizarea redusă a capacității instalate este un alt simptom al ineficienței care afectează economia. Potrivit raportului, aproape o cincime din capitalul acumulat în Spania – 18,2% – nu era utilizat în 2023. Adică, există infrastructuri, clădiri, utilaje sau echipamente care nu sunt puse în slujba activității productive, ceea ce limitează atât productivitatea, cât și generarea de bogăție. Această subutilizare a capitalului este mai accentuată în industria prelucrătoare, unde 23,1% din stoc nu este utilizat, față de 19,5% media UE. În servicii, deși situația este mai bună, Spania rămâne, de asemenea, în urma mediei europene.