Omagiu lui Pierre Boulez: Centenarul celebrat în lumea muzicală

Create: Mie, 26 Mar 2025 - 05:15

Author: Cristian Gheorghe

Categorie: Cultură , Pierre Boulez , Филармонии , Muzică , Оркестры , Paris , Franța , Hărțuire

Omagiu lui Pierre Boulez: Centenarul celebrat în lumea muzicală

În câteva cuvinte

Articolul prezintă viața și opera compozitorului și dirijorului francez Pierre Boulez, cu ocazia centenarului nașterii sale. Se evidențiază contribuțiile sale majore la muzica contemporană, precum și festivalul amplu organizat în Franța pentru a-i celebra moștenirea artistică.

Pe 26 martie 1925, în Montbrison, un orășel din Franța, se năștea cel care avea să devină figura emblematică a înnoirii muzicale: Pierre Boulez. Se cunosc puține detalii despre viața personală și intimă a lui Pierre Boulez, „marele Pierre” al Franței. Printre puținele lucruri cunoscute este faptul că a studiat în localitatea sa natală, păstrându-și secretă pasiunea pentru muzică. Cu toate acestea, tatăl său dorea să se dedice matematicii sau fizicii. Din această înclinație paternă a rămas, totuși, o fixare pentru disciplinele logice, care i-au marcat traiectoria ulterioară.

În 1944, într-un Paris încă ocupat de naziști, Boulez se mută la Paris pentru a studia muzica serios. A fost un pianist talentat și un student radical care detesta mediul muzical din Franța. L-a ales pe un profesor marginal de la Conservator, Olivier Messiaen, care l-a influențat puternic, deși relația lor ca elev și profesor a fost scurtă. Boulez își dorea întotdeauna mai mult și să meargă mai departe. Într-un Paris proaspăt eliberat și plin de membri ai Rezistenței, Boulez se luptă pe toate fronturile: să găsească o linie muzicală de înnoire radicală și intransigentă, să își câștige existența și să înceapă o carieră de compozitor. Colaborează cu Compania teatrală Renaud-Barrault și, în timp ce compune pentru montările teatrale, începe să dirijeze orchestra aproape pe ascuns: nu era nimeni altcineva disponibil în grupul restrâns de muzicieni al companiei.

În acei primii ani, Boulez intră în contact cu cursurile din orașul german Darmstadt și acolo îi descoperă pe cei mai buni dintre viitorii săi colegi de aventură: germanul Karlheinz Stockhausen, italienii Luigi Nono, Luciano Berio și Bruno Maderna și mulți alții care doreau să împingă mai departe moștenirea serialismului lui Schoenberg și să o transforme într-un grad de scientism în care vedeau salvarea intelectuală a gândirii occidentale.

La mijlocul anilor cincizeci, patronul său, Jean Louis Barrault, îi oferă o oportunitate de aur: să conducă o serie de concerte dedicate muzicii de avangardă, care va fi numită Domaine musical. Acolo s-a născut dubla sau tripla fațetă a lui Boulez: compozitor de piese incisive, dirijor și manager.

Restul este istorie. În anii șaizeci, Boulez este deja o figură importantă a dirijatului și are primele conflicte cu autoritățile franceze. Închide cu zgomot ușa țării sale în urma unui conflict cu ministrul Culturii, scriitorul André Malraux, părăsește Franța și începe o carieră internațională care îl duce să colaboreze cu unele dintre cele mai bune orchestre din lume, compoziția urmând să aștepte.

Dar, la sfârșitul deceniului, noul președinte al Republicii, Georges Pompidou, îl cheamă personal să se întoarcă, condițiile sale fiind crearea unui centru de cercetare muzicală de nivel înalt (IRCAM), instalat în bijuteria coroanei, Centrul Pompidou, precum și un grup instrumental de cel mai înalt nivel tehnic, Ensemble Intercontemporain. Se năștea Boulez instituțional, care a ajuns să impregneze cultura franceză și să iradieze întregul mediu internațional.

Ultimul său efort în acest domeniu a fost tutela Cité de la Musique, un ansamblu de instituții și clădiri instalate în noul parc de la Villette. Acest mare echipament, deschis la mijlocul anilor nouăzeci, a rămas șchiop pentru ambițiile lui Boulez, deoarece ceea ce ar fi trebuit să fie un mare auditoriu de tip simfonic a fost amânat, spațiul său fiind rezervat pentru o parcare de suprafață în așteptarea unor vremuri mai bune. În 2006, proiectul a fost reluat și a început construcția mult-așteptatului auditoriu, iar pe 14 ianuarie 2015, acesta a fost deschis sub numele de Philharmonie de Paris. Boulez, deja bolnav, a aflat că marele său proiect a ajuns la final, dar la mai puțin de un an de la această deschidere, pe 5 ianuarie 2016, a murit în reședința sa din Baden Baden.

Curând a devenit clar că amintirea figurii sale era enormă, iar centenarul nașterii sale poate fi considerat o sarcină de stat. Și acest centenar a sosit, poate prea curând pentru a evalua cu seninătate statura sa istorică. Cum îl va cântări istoria? Ca compozitor, dirijor, manager, popularizator…? A fost toate acestea și se poate spune că a îndoit brațul într-un mod aproape definitiv unei anumite Franțe acomodante din punct de vedere cultural.

Dar istoria, dacă i se dă timp, tinde să selecteze amintirile. De exemplu, activitatea lui Boulez ca dirijor a fost enormă, și odată cu ea și influența sa. Deși istoria își amintește mai prost de dirijori decât de compozitori. Așa este cazul lui Mahler, unul dintre cei mai mari dirijori ai epocii sale, dar pe care istoria a ajuns să-l filtreze pentru a-și susține reputația de mare al muzicii, în principal ca compozitor. Nu este singurul, dar este, poate, cel mai paradigmatic. Se va mai vorbi despre Boulez instituțional mult timp, realizările sale sunt în piatră și foarte vii, dar va fi, fără îndoială, compoziția cea care îi va menține reputația de gigant al muzicii, este doar o chestiune de timp. Și timp este ceea ce a lipsit acestui centenar survenit în care întregul Boulez este o figură încă prezentă.

Toate acestea vin în urma marelui omagiu organizat în Franța pentru centenarul său: un macro-festival care a început în ianuarie anul acesta și va avea punctul culminant pe 26 martie, ziua nașterii sale. O comisie condusă de Laurent Bayle, care a fost director al Cité de la Musique din 2003 până în 2021, a fost însărcinată să dea formă Festivalului 25 Année Boulez sub tutela directă a puternicului Minister al Culturii francez și cu participarea și interesul personal al Ministrului Rachida Dati.

2025 Année Boulez constă în 15 concerte mari, cele mai importante având loc în Sala Grande a Philharmonie, care poartă, de altfel, numele lui Pierre Boulez. Lista de evenimente și artiști invitați este enormă. Dar merită menționate cele trei care mai sunt încă de realizat: pe 26, sesiune dublă la Philharmonie de Paris, un atelier despre opera bouleziană Polyphonie X, o piesă aproape retrasă din catalog de autorul său și compusă în anii cincizeci, încărcată de teoretizări și pe care Boulez o ținea la rece. Atelierul, prezentat de Claude Abromont, include un concert al Ensemble Intercontemporain care va fi dirijat de Pierre-André Valade. O ocazie poate istorică de a afla dacă piesa se susține, dacă a fost modificată de compozitor, lucru pe care îl adora, etc. Sesiunea va avea loc la ora 18 în studioul complexului Philharmonie. Iar în Sala Grande, Pierre Boulez, Orchestre de Paris, sub conducerea dirijorului finlandez Esa-Pekka Salonen, va oferi un concert sub titlul de Ritual, și va fi într-adevăr, cu Octetul pentru instrumente de suflat, de Stravinsky, lucrare scrisă în memoria lui Debussy în anii douăzeci ai secolului trecut; Muzică pentru coarde, percuție și celestă, de Béla Bartók; și, în cele din urmă, Rituel in memoriam Bruno Maderna, de Boulez. Toate cele trei lucrări sunt omagii aduse compozitorilor dispăruți la vremea lor sau aproape recviemuri instrumentale, precum cea a lui Bartók. Concertul conține, de asemenea, o coregrafie realizată de L.A. Dance Project și va fi transmis în direct de canalul ARTE.

În ceea ce privește ultimul concert, acesta va avea loc vineri, 28, în Sala Grande, cu Ensemble Intercontemporain și Les Métaboles, dirijate toate de Pierre Bleuse, cu piese de Boulez și Michael Jarrell. Ar mai rămâne multe altele, concerte asociate festivalului în diferite orașe din lume, precum: