Filmul science-fiction ne-a arătat două genociduri primite de victimele lor indirecte cu o indiferență dezarmantă. Primul, distrugerea Alderaan în Războiul stelelor: Episodul IV - O nouă speranță, nu un petic de pământ pierdut în imensitatea oceanului, nici un cătun deșertic, ci o planetă întreagă cu milioane de locuitori. În ceea ce Wookiepedia descrie ca „unul dintre cele mai crude și josnice acte ale Imperiului Galactic”, Marele Moff Tarkin, amiralul Stelei Morții, reduce la moloz sideral un corp ceresc întreg într-o fracțiune de secundă, provocând, totodată, „o intensă comoție în Forță”, dar nu și în Leia Organa, prințesa din Alderaan, care acceptă dispariția lumii care a văzut-o crescând cu un stoicism lăudabil.

A doua catastrofă este distrugerea Buenos Aires-ului secolului al XXIII-lea, așa cum ne-o arată Starship Troopers. De data aceasta, cel care săvârșește o asemenea atrocitate este o putere arahnidă din spațiul exterior, provocând în doi dintre protagoniștii filmului, Juan Rico (Casper van Dien) și Carmen Ibáñez (Denise Richards), ambii din Buenos Aires, deși, în mod curios, vorbesc engleza, unul cu accent din Florida și celălalt din Illinois, un ușor dezgust care se risipește fericit în câteva scene. Borges considera Buenos Aires „la fel de etern ca apa și aerul”, dar filmul lui Paul Verhoeven, acest nesăbuit ireverențios, și-a permis luxul de a-l șterge de pe hartă într-o clipă și fără cea mai mică reverență.

Mai multe informații: Un mariaj în criză și 147 de milioane de dolari pierduți: filmul cu pirați care a ruinat o companie

Zilele acestea, Sony și Columbia Pictures tocmai au confirmat că remake-ul Starship Troopers este deja în lucru. Va fi regizat de sud-africanul Neill Blomkamp, responsabil pentru splendidul District 9 (2009) și notabilele Elysium (2013) și Chappie (2015), și va fi produs de partenera și complicele său obișnuită, canadianca Terri Tatchell. Deși abia au apărut detalii concrete despre proiect, Columbia a insistat să-l prezinte ca pe o adaptare fidelă a romanului lui Robert A. Heinlein pe care s-a bazat filmul original.

Paul Verhoeven regizează Casper Van Dien la filmările pentru Starship Troopers (1997).

Sunset Boulevard (Corbis via Getty Images)

Publicată pentru prima dată în 1959, Infanteria stelară, câștigătoare a premiului Hugo pentru cel mai bun roman science-fiction, este cronica ușor dezechilibrată a conflictului dintre Federația Terestră și o rasă de insecte războinice provenind de pe planeta Klendathu. Romanul adoptă perspectiva recrului argentinian Juan Rico și cade, prin intermediul protagonistului său, un tânăr patrician cu idei reacționare, în apologia deliberată a caudillismului și a dictaturilor militare, a belicismului extrem, a dictaturii militare, a sufragiului selectiv (ar trebui să aibă drept de vot doar cei dispuși să-și riște viața pentru patrie), a pedepselor corporale sau a pedepsei cu moartea.

În realitate, așa cum explica Calum Marsh într-un articol exhaustiv în The Atlantic, dacă ceva i-a fost clar lui Verhoeven când a început să lucreze la Starship Troopers este că nu avea cea mai mică intenție de a rămâne „fidel” literei sau spiritului romanului lui Heinlein. Mai mult, regizorului i-a fost suficientă o lectură în diagonală a primelor două capitole pentru a concluziona că este vorba despre „un soporific pamflet de extremă dreapta”. Dacă a acceptat să regizeze filmul este pentru că avea deja o primă schiță a scenariului, scrisă de unul dintre scenariștii săi preferați, Edward Neumeier, autor, printre altele, al libretului pentru RoboCop (1987), unul dintre marile succese ale lui Verhoeven, și textul lui Neumeier era o deconstrucție acută și nemiloasă a diatribei militariste stângace a lui Heinlein.

Când Verhoeven a început să filmeze Starship Troopers, în aprilie 1996, cariera sa la Hollywood tocmai intrase într-o pantă îngrijorătoare. Născut în Amsterdam în 1938, regizorul olandez s-a făcut cunoscut la 30 de ani cu o serie de epocă, Floris, în care a lucrat pentru prima dată cu cel care avea să devină actorul său fetiș, Rutger Hauer. După succese în țara sa natală, precum Delicii turcești, O mireasă numită Katy Tippel, Eric, ofițer al reginei, Vivir a tope sau Al patrulea om, Verhoeven a traversat oceanul pentru a se ocupa de cruda Los señores del acero, din nou cu Hauer la bord.

În centrul imaginii, Paul Verhoeven și Casper Van Dien, respectiv regizorul și protagonistul din Starship Troopers (1997).

United Archives / Cordon Press

Apoi au urmat trei mari succese dintr-o lovitură, menționatul Robocop, Total Recall și Instinct primar, și, imediat după aceea, un prim eșec, Showgirls (a costat în jur de 50 de milioane de dolari și a încasat abia 35), neînțeles la vremea respectivă și considerat astăzi un film cult. Mai mult, a pierdut timp prețios implicându-se în proiecte avortate, precum Crusade, alături de Arnold Schwarzenegger și infausta producătoare Carolco Pictures, sau Mistress of the Sea, o încercare hiperbolică și foarte prost calibrată de a revitaliza cinematografia cu pirați care avea să se termine și ea în apă de ploaie.

În primăvara lui 1996, Verhoeven era foarte conștient de faptul că își juca cariera la Hollywood la o singură carte și că acea carte avea să fie Starship Troopers. Având în vedere circumstanțele, părea rezonabil să se țină de ceea ce-i cereau producătorii, TriStar Pictures și Touchstone, să renunțe la strategiile de deconstrucție postmodernă, la a doua lectură și la agende ascunse și să investească cele peste 100 de milioane de dolari disponibile în transformarea romanului lui Heinlein într-un blockbuster de acțiune rapid, iute și fără mari pretenții. Dar Verhoeven și Neumeier au insistat să persevereze pe acea a treia cale, între spectacol și satira socială de mare anvergură, pe care o mai parcurseseră împreună cu Robocop.

Povestea unei neînțelegeri gigantice

Proiectul a fost pe punctul de a fi anulat atât în vara lui 1994, cât și în primăvara lui 1995, când a început să devină evident pentru toți cei implicați că Verhoeven avea în minte un film foarte diferit de cel prevăzut de producători. Regizorul și-a jucat cea mai bună carte, cea a creaturilor arahnide concepute de magicianul efectelor vizuale în stop motion Phil Tippet, și a prezentat celor de la TriStar, în noiembrie 1994, o scurtă secvență filmată în parcul californian Vasquez Rocks, abia câteva minute care au costat aproape un sfert de milion de dolari.

Casper Van Dien și Denise Richards fac o autopsie unui insecte gigant în Starship Troopers.

Sunset Boulevard (Corbis via Getty Images)

TriStar a sfârșit prin a accepta, cu un buget ușor corectat în sus, dar nu fără a cere o nouă schiță a scenariului care să reducă doza de satiră în beneficiul acțiunii pure. Un alt preț a avut de-a face cu distribuția, care urma să includă actori tineri de prim rang selectați de însuși Verhoeven, precum Matt Damon, Mark Wahlberg, Chris O’Donnell sau Christian Slater, dar s-a umplut, din motive mai degrabă pecuniare decât artistice, de merituoși cu o carieră anterioară în televiziune sau pe podiumuri, de la Denise Richards la Neil Patrick Harris, trecând prin Casper van Dien, Seth Gilliam sau Dina Meyer. Doar unul dintre obișnuiții din filmele lui Verhoeven, veteranul Michael Ironside, a supraviețuit invaziei de chipuri tinere și fotogenice provenind din seriale precum Melrose Place sau Beverly Hills 90210.

Filmările, sincer accidentate, au avut loc în locuri precum Long Beach (California) sau parcul natural Hell’s Half Acre din Wyoming, care a devenit astfel planeta Klendathu, abruptă și neprietenoasă, sediul confruntării decisive dintre trupele de elită umane și creaturile insectoide responsabile pentru distrugerea Buenos Aires-ului. În luna mai, într-o zi a porților deschise la care au participat mai mulți jurnaliști, a avut loc un accident nefericit: un accident de călcare în masă în care au murit șoferul unui camion de transport și doi membri ai echipei de producție și a fost grav rănită prezentatoarea de televiziune Rachel Campos, iubita unuia dintre decedați.

Venin pentru box office

În acel moment, Starship Troopers avea deja o legendă nefastă. Nu a ajutat faptul că Verhoeven, prea predispus la provocare, a afirmat în interviurile promoționale că s-a inspirat din „cinematografia grozavă” a simpatizantei naziste Leni Riefensthal pentru a duce genul războinic la „o nouă dimensiune”.

Casper Van Dien în Starship Troopers.

Sunset Boulevard (Corbis via Getty Images)

Wim Wenders a spus odată că subtilitatea și ironia cinematografice sunt „limbi moarte” deoarece spectatorii, bolnavi de literalitate, au încetat să le mai vorbească de câteva decenii. Ceva de genul acesta i s-a întâmplat lui Starship Troopers, interpretat la vremea respectivă de critici și public ca o apologie a militarismului șovin pe care autorii săi au încercat să-l batjocorească cu o cruzime inteligentă. A avut un început promițător la box office, dar a sfârșit prin a fi îngreunat de presa proastă pentru a ajunge la cifre de încasări very îndepărtate de așteptări.

Verhoeven recunoștea, ani mai târziu, că strategia sa de apropiere de armele inamicului (o estetică fascistă, vanitatea frivolă a televiziunii de la mijlocul anilor nouăzeci, publicitatea, industria jocurilor video, pe atunci în plină expansiune) s-a dovedit a fi prea îndrăzneață. După ce a regizat un alt eșec la Hollywood, Omul fără umbră, iluștrii săi nași yankei și-au pierdut răbdarea și l-au trimis înapoi în Europa, unde a continuat să facă echilibru inspirat pe cornișa ductilă care separă sublimul de ridicol.

Casper Van Dien, Dina Meyer și Michael Ironside în Starship Troopers (1997).

Sunset Boulevard (Corbis via Getty Images)

Oricine se gândește să adapteze, în aceste vremuri, Starship Troopers a lui Heinlein ar trebui să fie foarte conștient de faptul că manevrează material delicat, potențial radioactiv, și să nu piardă din vedere exemplul lui Verhoeven. De aici și pretenția Columbiei de a adapta romanul în mod fidel pare, cel puțin, suspectă. Ce va rămâne din această satiră formidabilă dacă îi extirpezi doza de ironie care i-a dat sens?