Există o expresie foarte populară în Galicia, moștenire directă a minifundiarismului și a neîncrederii noastre proverbiale față de vecin, care în aceste zile merită recuperată pentru a lărgi perspectiva conflictului izbucnit între primarul orașului Vigo, Abel Caballero, și noul președinte al RFEF (Federația Regală Spaniolă de Fotbal), fostul președinte legendar al Consiliului Provincial Pontevedra, Rafael Louzán. A vorbi despre „mutarea bornelor” („mover los marcos”) implică conotații aproape filozofice pentru restul lumii, dar nu și pentru galicieni, care ne referim pur și simplu la posibilitatea ca cineva să fi mutat acele pietre – borne – cu care străbunicii noștri harnici își delimitau micile proprietăți de cele ale altor străbunici la fel de harnici și nu mai puțin neîncrezători.

Este o problemă cu care, cu siguranță, FIFA nu s-a confruntat niciodată: un război deschis între doi lideri galicieni care au dedicat atât de mulți ani mutării reciproce a bornelor politicii provinciale, încât internaționalizarea conflictului ar trebui admisă ca o pretenție legitimă. Premisa principală a ceea ce urmează pare simplă: nimic și nimeni nu îl va putea convinge pe Abel Caballero că excluderea orașului său ca sediu al Campionatului Mondial 2030 nu se datorează unei răzbunări politice, chiar personale, a lui Rafael Louzán, înlăturat la vremea sa de pe tronul provincial de ascensiunea PSOE în Vigo și înlocuit în funcție de mâna dreaptă a primarului, Carmela Silva, pe care unii fani ai fotbalului din afara Galiciei o vor recunoaște ca fiind mama lui Iago Falqué.

Caballero simte că orașului său i s-au „mutat bornele” în procesul de evaluare a sediilor, lucru greu de negat având în vedere informațiile publicate de El Mundo, inclusiv niște înregistrări audio în care comitetul însărcinat cu lucrările se acoperă de glorie cu afirmații care sunt deja patrimoniu imaterial al mărcii Spania. „Hai să băgăm valori în Excel, să vedem ce ne iese”, îi spune María Tato lui Fernando Sanz și Jorge Mowinckel într-una dintre ședințele lor de lucru, pentru a încheia cu un colosal „prima probă din cele 800 pe care le vom face până ne iese rezultatul”, un nou și electrizant exemplu al tradiției picaresști care inundă viața noastră publică încă de pe vremea când Lázaro de Tormes a început să-și câștige existența în slujba unui orb.

Despre posibilul (unii vor crede că probabilul) rol al lui Louzán în excluderea orașului Vigo ca sediu al Campionatului Mondial se va vorbi mult și bine în lunile următoare, fără a ajunge la nicio concluzie definitivă, cu excepția faptului că stadionul Balaídos a fost eliminat în ultimul moment și pe baza unor criterii de evaluare cel puțin controversate, de aici și supărarea unui Caballero care cunoaște prea bine abilitatea ancestralului său nemesis de a șterge urmele și de a ieși nevătămat din orice acuzație. RFEF, printr-un prim comunicat, s-a ocupat să-și exonereze președintele de orice responsabilitate, o decizie evazivă care l-ar consolida ca principal suspect în ochii lui Caballero, căci nimeni în toate mințile nu i-ar vorbi lui Noe despre ploaie sau, în galiciană clasică, unui tată despre a avea copii („a un pai de ter fillos”).

Îmi amintesc că, acum câțiva ani, bunica mea a făcut un scandal monstru cu o nepoată de-a ei din cauza unor terenuri adiacente care își schimbau dimensiunea aproape în fiecare noapte. „Știu perfect unde erau bornele pentru că eu le-am mutat prima”, mi-a spus într-o după-amiază very supărată. Prin urmare, să nu se mire nimeni dacă Galicia și obiceiurile sale sunt prea mari pentru FIFA.