Să compui un film din inimă, pornind de la durere şi umor. Viaţa însăşi. Atât de simplu de spus, atât de complicat de realizat. Exact asta au reuşit cuplul artistic american format din Alex Thompson şi Kelly O’Sullivan în Ghostlight, al treilea lor film şi al doilea lansat în România după excelentul Saint Frances (2019). O operă despre dragostea pentru teatru care se transformă în terapie cinematografică. Un curs accelerat despre milă şi vinovăţie, având în centru o familie lovită de tragedie care reuşeşte să iasă din abis datorită compasiunii.

Mai multe informaţii: Sean Baker, regizorul care reînvie la Oscaruri, cu 'Anora', spiritul 'indie' newyorkez

Cadenta formidabilă dezvoltată de regizori în legătură cu trecutul şi prezentul personajelor ne obligă la o avertizare: cu cât ştiţi mai puţine despre motivele care duc la astfel de comportamente în acea familie — tată şi mamă maturi, tăcuţi, naivi de buni ce sunt; fiica adolescentă, rebelă, nepoliticoasă, gălăgioasă, insuportabilă —, despre ce se ascunde sub acea singurătate şi tristeţe, cu atât mai bine va fi. Poate alte recenzii vor dezvălui; aceasta nu o va face, deşi spectatorii îşi pot da seama treptat, datorită detaliilor subtile, întâlnirilor şi referinţelor care apar în scenariu.

Ce se poate spune este că tatăl, simplu, bonom şi aflat într-o depresie profundă, lucrează ca muncitor la întreţinerea străzilor şi şoselelor şi că, prin acele coincidenţe ale existenţei, începe să participe la cursurile de teatru ale unui centru comunitar unde un grup de amatori montează un clasic de Shakespeare. Astfel, teatrul şi viaţa se contopesc, în timp ce protagonistul întrezăreşte lumina printre tenebre, având oportunitatea de a fi altă persoană (poate mai fericită), cel puţin pentru o vreme. Un loc unde apare şi umorul, subtil şi umanist, la fel ca întregul film.

Dolly De Leon şi Keith Kupferer, în piesa de teatru pe care o reprezintă în 'Ghostlight'.

Thompson şi O’Sullivan, care în Saint Frances au demonstrat deja că sunt chiar mai compleţi ca scenarişti decât ca regizori, îşi etalează din nou măiestria formidabilă în a trata ororile familiei, crizele cauzate de distrugerea pe care viaţa ne-o lasă uneori, cu o delicateţe care nu exclude realismul, simţul umorului şi speranţa. Toate acestea fără a rezulta într-un film sentimental siropos, acele aşa-numite feel good movies, prea des superficiale, care te mângâie dar nu te pătrund niciodată. Ghostlight, în schimb, este profund, deşi modest.

La fel de modest şi profund ca interpretarea incredibilului Keith Kupferer, tatăl corpolent cu gesturi minime (dar maxime), nominalizat la premiul categoriei sale la Independent Spirit Awards, şi care este acompaniat de soţia şi fiica sa din viaţa reală, Tara Mallen şi Katherine Mallen Kupferer, în primele lor roluri din viaţă!

Mai multe informaţii: Citiţi aici toate recenziile de film

Magnific cinema independent american, Ghostlight ne redă credinţa în cât de terapeutică poate fi uneori arta. şi în cât de frumos poate fi să te emoţionezi până la lacrimi fără să fii condus spre asta pe căile cele mai înşelătoare. Ghostlight ne vorbeşte, în fond, despre demnitatea de a fi trist, atunci când există motive pentru asta.

Ghostlight

• Regia: Alex Thompson, Kelly O’Sullivan.
• Distribuţie: Keith Kupferer, Dolly De León, Katherine Mallen Kupferer, Tara Mallen.
• Gen: Dramă. SUA, 2024.
• Durată: 115 minute.
• Premieră: 28 martie.