S-au scris pagini întregi despre Audrey Hepburn, despre succesele și viața ei. Actrița din Mic dejun la Tiffany, Șarada sau Sabrina, care a murit acum mai bine de 30 de ani, rămâne o muză a stilului și o sursă de inspirație, prezentă încă în conversații și cu o moștenire ce pare nemuritoare. Numele ei încă apare frecvent în titlurile mass-media, cu știri precum că locuința ei este de vânzare pentru 20 de milioane de euro, dar există încă capitole mai puțin plăcute din viața ei care par necunoscute. Și nu, nu este ca și cum ar fi fost ascunse, dar actrița a încercat, și a reușit într-o anumită măsură, ca detaliile despre cei mai dificili ani din viața ei să nu fie un subiect de discuție recurent în interviuri.

Cu toate acestea, treptat, cercul ei cel mai apropiat, și chiar ea însăși, au dezvăluit acele experiențe care au transformat-o în persoana care a devenit ulterior: solidară, muncitoare și umilă. Nimic nu prevestea că în spatele acelei actrițe pline de farmec și de succes se ascundea o adolescență marcată de teroare, vise spulberate și moartea celor mai apropiați membri ai familiei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Acum, banda desenată Războiul lui Audrey (Planeta), publicată pe 26 martie, recuperează această poveste din mâna lui Salva Rubio, scriitor, scenarist și doctor în Istorie și Arte la Universitatea din Granada; și Loreto Aroca, desenatoare și ilustratoare.

Mai multe informații

Audrey Hepburn, mitul femeii moderne născut din ‘Mic dejun la Tiffany’

Copilăria lui Hepburn a fost marcată de despărțirea părinților săi. Deși s-a născut la Bruxelles în 1929, a intrat curând într-un internat din Anglia în timp ce locuia cu tatăl ei. După izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial în 1939, mama ei a decis că trebuie să se mute cu ea în Țările de Jos, o țară considerată până atunci neutră și unde credeau că vor fi în siguranță de conflict. Atât tatăl ei, Victor Anthony Ruston, cât și mama ei, Ella van Heemstra, erau simpatizanți fasciști. Dar pentru actriță nu a fost ușor să se adapteze la noua ei casă: era nou-venită, iar stăpânirea ei limitată a limbii olandeze a complicat relația cu colegii ei de clasă, care au ajuns să o batjocorească și să o respingă.

Audrey Hepburn în 1955.

1940 a fost anul care i-a schimbat viața. Armata germană a invadat Țările de Jos în mai și câteva zile mai târziu a început ocupația, o perioadă marcată de lipsa produselor de primă necesitate și de incertitudine. Dar a fost și momentul în care Hepburn a știut ce vrea să devină în viitor: balerină. "A conceput un vis când a văzut un spectacol al Sadler’s Wells. Acestea au fost cele care au ținut-o în viață și cu moralul ridicat în cea mai mare parte a timpului cât a trăit închisă în Arnhem", explică Rubio pentru Джерело новини. "Nu numai că a participat la cursuri de balet, dar a și predat lecții altor băieți din oraș și a fost obligată să dea recitaluri în fața demnitarilor naziști. În cele din urmă, vocația ei a luat o altă cale decât dansul, dar fără acea nevoie de a visa, Hepburn nu ar fi fost niciodată actriță", asigură el. Între timp, mama ei a găsit de lucru supraveghind o bucătărie de muncitori germani și chiar a început o relație cu unul dintre ei.

Familia ei a suferit, de asemenea, de aproape de ororile războiului: fratele ei Alex rămânea ascuns după ce a făcut parte din forțele armate olandeze și a trecut în rezistență; unchiul ei, Otto Ernst Gelder van Limburgo Stirum, a fost executat în vara anului 1942 după ce s-a opus, ca magistrat, urmăririi penale a mai multor cetățeni pentru ceea ce el considera că sunt infracțiuni minore împotriva Reich-ului; iar fratele ei Ian, când a împlinit 19 ani, a fost recrutat pentru a lucra într-o fabrică de muniții. În cele din urmă, au decis să se mute în localitatea Velp pentru a locui cu bunicul ei.

Una dintre legendele cele mai răspândite este că Hepburn a făcut parte din rezistență, dar nu este dovedit că a fost așa. "Se spune că purta mesaje, că a ajutat un aviator rănit, dar nu există cu adevărat dovezi pentru nimic din toate acestea. A desfășurat însă o activitate importantă în spitalul local cu lucrări de curățenie, asistență și îngrijire. În timpul evacuării din Arnhem, ea și familia ei au oferit, de asemenea, ajutor refugiaților și chiar au găzduit un soldat aliat timp de câteva zile. A participat la așa-numitele seri negre, întâlniri clandestine de artă și dans pentru a ridica moralul celor care trecuseră în rezistență", subliniază scenaristul.

Coperta benzii desenate 'Războiul lui Audrey' de Salva Rubio și Loreto Aroca.

PLANETA

Hepburn nu a vrut niciodată să fie percepută ca o eroină, de aceea a evitat să vorbească despre acest capitol al vieții ei, dar și din cauza poveștii reale pe care o ascundea despre ideologiile politice ale părinților ei. "Era extrem de rar ca ea să vorbească despre asta, pe de o parte, din pură modestie, deoarece prefera să evite să vorbească despre ea însăși și despre realizările ei; dar și pentru că părinții ei fuseseră simpatizanți naziști, iar mama ajunsese chiar să-l cunoască pe Hitler cu câțiva ani înainte. Este ușor de înțeles că nu a vrut ca jurnaliștii de la acea vreme să cerceteze aceste fapte", își amintește el.

Dar ce era mai rău abia avea să vină. A fost obligată să renunțe la dans pentru a fi, în cuvintele ei, "o olandeză bună" când a împlinit 15 ani: agravarea progresivă a condițiilor de viață și de alimentație, împreună cu obligația de a se alătura Camerei de Cultură a Reich-ului, au determinat-o să ia această decizie atât de dureroasă și cu care și-a văzut visele spulberate. A început așa-numita iarnă a foametei și peste 20.000 de oameni au murit până în mai 1945 din cauza frigului, a lipsei de alimente și a altor provizii indispensabile vieții. Actrița s-a îmbolnăvit în acest timp și a fost aproape de a-și pierde viața: a suferit de anemie, edem, colită, endometrioză și malnutriție infantilă - a ajuns să stea trei zile fără să ingereze niciun fel de alimente -, ceea ce a provocat o întârziere în creștere. "A fost aproape de a muri din cauza tuturor acestor lucruri, a suferit sechele fizice și psihologice pentru tot restul vieții", clarifică Rubio.

A fost, de asemenea, capturată de soldați ai Volkssturm și introdusă cu forța într-un camion împreună cu alte tinere pentru a le forța să muncească. Cu toate acestea, o reacție rapidă și o neglijență a captorilor ei i-au permis să scape dintr-un viitor deloc promițător. Deși a evitat să vorbească despre acest subiect cât a putut, a ajuns să povestească cum a aflat că ocupația germană s-a terminat: mitralierele au încetat să mai sune și aerul a adus miros de țigări englezești. Erau în siguranță. Nu a întârziat să părăsească Velp cu destinația Amsterdam pentru a relua lecțiile de dans, dar în cele din urmă s-a hotărât asupra interpretării și și-a urmărit visul până când a devenit una dintre cele mai importante actrițe din istorie. De fapt, în 1957, tatăl Anei Frank i-a cerut să joace într-un film despre fiica sa, dar ea a refuzat pentru că nu a vrut să retrăiască acei ani.

A fost o stea, dar și "una dintre cele mai elegante femei din Hollywood-ul clasic și o filantroapă proeminentă" care a dedicat o parte din cariera sa pentru a-i ajuta pe ceilalți. În ultima etapă a vieții sale, înainte de a muri la vârsta de 63 de ani din cauza unui cancer de colon, actrița premiată cu Oscar a vrut să-și sporească latura mai umanitară și să se apropie de cei mai vulnerabili. S-a retras din actorie în 1987 - deși era concentrată de ani de zile pe îngrijirea familiei sale - și în 1988 a fost numită ambasador al bunăvoinței al Unicef. "Pot depune mărturie despre ceea ce înseamnă Unicef pentru copii, deoarece am fost printre cei care au primit alimente și ajutor medical după cel de-al Doilea Război Mondial. Simt o profundă recunoștință și încredere pentru munca", a explicat ea în timpul călătoriei sale în Etiopia cu organizația.

Audrey Hepburn în timpul unei misiuni umanitare cu UNICEF în Etiopia, în 1988.

Derek Hudson (Getty Images)

După acea primă misiune, a vizitat un proiect de vaccinare împotriva poliomielitei în Turcia, programe de formare pentru femei în Venezuela, inițiative pentru copiii care locuiau și munceau pe stradă în Ecuador, proiecte de furnizare de apă potabilă în Guatemala și Honduras și programe de alfabetizare radicală în El Salvador. A vizitat, de asemenea, școli în Bangladesh, servicii pentru copiii săraci în Thailanda, inițiative de nutriție în Vietnam și tabere pentru copiii strămutați în Sudan, așa cum se arată pe site-ul web al Unicef. Călătoria ei în Somalia cu câteva luni înainte de a muri este una dintre cele mai amintite, unde a afirmat că este "foarte agitată" când a contemplat situația dezolantă pe care războiul civil și seceta au provocat-o în țara africană. "În ziua de azi nu sunt interesată să o promovez pe Audrey Hepburn. Sunt interesată să spun lumii cum pot ajuta în Etiopia", este una dintre frazele ei cele mai memorabile din aceste călătorii.

Ce este cel mai valoros lucru pe care l-a lăsat Hepburn moștenire? "Pe lângă o carieră impecabilă în teatru și film, fără îndoială ne-a lăsat un exemplu de reziliență, depășire și fidelitate față de sine", asigură Rubio. Acum, banda desenată Războiul lui Audrey aduce un omagiu acestei povești cu o privire spre prezent, cu un conflict deschis în Europa. "Războaie în care nenumărați oameni și mai ales copii vor suferi de foame, frig și privațiuni, precum cele pe care le-a trăit ea. De aceea ni s-a părut important ca cititorul să știe cu ce destin s-ar putea confrunta ca civil într-unul dintre aceste conflicte, pentru a-și face partea, ca cetățean, încercând să le evite", reflectă scriitorul. Moștenirea actriței pare nemuritoare și continuă să fie un exemplu pentru toți cei care vor să asculte și să învețe dintr-un episod negru din istoria cea mai recentă.