Nu este posibil ca președintele Guvernului, Pedro Sánchez, sã prezinte un plan de securitate și apãrare în Congres pentru cã nu îl are. Nici Uniunea Europeanã (UE) nu are unul. Dezbaterea este în plinã efervescențã în capitalele continentului și încã se aflã departe de a avea o poziție comunã care sã poatã fi discutatã la Bruxelles. Deocamdatã, existã inițiative, cãrora li se acordã relevanțã, venite de la Paris și Londra, care reunesc liderii mondiali, dincolo de cei ai UE, uniți în menținerea apãrãrii Ucrainei împotriva Rusiei ca simbol al pericolului pe care îl reprezintã pentru toți cavalcada lui Vladimir Putin. Existã determinarea și voința politicã a Europei — mereu cu excepția Ungariei și Slovaciei, datoritã afinitãții lor cu Rusia, dar și cu Donald Trump — de a face imposibilul pentru a pune pe picioare un proiect european de apãrare care sã aducã cu sine descurajarea și autonomia strategicã.

Mult de fãcut, încã în plinã furtunã de inițiative unilaterale, nearmonizate, dar cu decizia irevocabilã de a obține o Europã autosuficientã în apãrare și securitate, cu sau fãrã Trump, conform singurelor concluzii clare care reies din fiecare reuniune formalã sau informalã și din declarațiile de principiu ale liderilor europeni. Spania în primul rând, dar nu doar aceastã țarã, trebuie sã negocieze cu restul partenerilor europeni și, pe de altã parte, cu NATO. Ultimele ciocniri au scos la ivealã cã nu au aceeași linie de interese, conform explicațiilor diferitelor surse guvernamentale și parlamentare. În timp ce în conversația politicã din capitalele europene se introduce ipoteza ca NATO sã devinã o altã instituție, dacã Statele Unite se mențin împotriva intereselor ordinii internaționale nãscute acum aproape 80 de ani, secretarul sãu general, Mark Rutte, preseazã membrii sã își accelereze bugetele de apãrare.

Sãptãmâna trecutã, Guvernul a presat și a obținut de la organizația atlanticã dezmințirea unui presupus angajament al Spaniei de a ridica cheltuielile de apãrare la 2% din PIB chiar în aceastã varã. Cartea Albã a Apãrãrii nu este nici ea un ghid de acțiune, deși indicã cifra de 43 de miliarde de euro pentru bugetul militar. Proiectul cel mai elaborat pentru crearea unei industrii europene de armament se aflã în Parlamentul UE și a primit în câteva zile peste 1.500 de amendamente.

Rãmâne de vãzut dacã la summitul NATO din iunie, marea întâlnire internaționalã spre care toți privesc ca orizont imediat, se va produce unitatea de vederi între europeni sau se va alinia esențial cu Statele Unite. Sánchez va trece pânã atunci printr-un trimestru de complexitate enormã în efortul sãu de a extinde conceptul de apãrare în scopul cheltuielilor și de a nu reduce totul la achiziții de armament. Aparent, președintele este mai preocupat de dificultățile externe, care vor reverbera direct în Spania, decât de opoziția puternicã a PP (Partidul Popular), pe de o parte, și de stânga sa, pe de altã parte. În curând vom asista la prezentarea în lanț a inițiativelor parlamentare ale PP — propuneri fãrã caracter de lege, interpelãri, moțiuni — fãrã consecințe practice, dar demonstrative ale lipsei de majoritate a Guvernului. Cu acest arsenal, PP poate perfect cere președintelui sã dizolve Curțile și sã convoace alegeri, așa cum a reiterat duminicã președintele PP, Alberto Núñez Feijóo, la închiderea conferinței sale interparlamentare de la Sevilla. În panelurile de dezbatere ale popularilor nu a existat niciunul despre apãrare și securitate.

PP-ul spaniol este una dintre forțele principale ale Partidului Popular European (PPE), deci are informații complete despre dezbaterea intensã a omologilor sãi din Europa, încã departe de orice rezoluție. Se observã efortul PPE, al social-democraților și liberalilor de a țese o alianțã puternicã în mijlocul convulsiilor geopolitice, în fața posibilei retrageri a Statelor Unite. La aceste trei grupuri se dorește adãugarea Verzilor.

Nimic din toate acestea nu are transpunere în Spania. În absența unei relații între PSOE (Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol) și PP, deloc cultivatã de Guvern, popularii nu se vãd în nevoia de a intra în fondul dezbaterii, ci se limiteazã la a cere lui Sánchez sã își respecte angajamentele fațã de NATO și la a denunța discrepanța dintre partenerii de coaliție și modurile lor diferite de a aborda schimbarea ordinii mondiale. Sánchez nu dorește sã fie campionul reînarmãrii europene, dar la mare distanțã se situeazã grupurile din stânga sa, deși și în acea parte existã diferențe. În Sumar, constituit în acest weekend ca partid politic, se mizeazã pe „unitatea stângii”, inclusiv Podemos. Cetățenii doresc aceastã unitate, a proclamat duminicã vicepreședinta a doua și numãrul trei al partidului, Yolanda Díaz. Dar astãzi, punțile sunt rupte.

Diviziunea este cruntã în Spania și în Europa, cu o multitudine de opinii. Șeful guvernului spaniol semnaleazã cã va lucra pentru ca țãrile sã acționeze în materie de apãrare „cu proporționalitate și unitate”. Despre prima existã multiple concepții, esențialmente când se traduce în bani.