În câteva cuvinte
Candidatura comună a Spaniei, Portugaliei și Marocului pentru organizarea Cupei Mondiale 2030 a fost un proces tumultuos, reflectând instabilitatea din cadrul Federației Spaniole de Fotbal (RFEF). Începută sub Luis Rubiales și continuată cu dificultate de Pedro Rocha, candidatura a fost marcată de scandaluri de corupție și cazul Jenni Hermoso, schimbări frecvente în componența partenerilor (includerea și excluderea Marocului și Ucrainei) și controverse privind alegerea orașelor gazdă, culminând cu decizia FIFA de a acorda meciurile inaugurale Americii de Sud.
Controversa legată de o presupusă modificare a punctajelor pentru a favoriza desemnarea orașului San Sebastián în detrimentul Vigo ca gazdă pentru Campionatul Mondial 2030 este cel mai recent episod din cursa dificilă a Spaniei pentru a găzdui Cupa Mondială 2030. Un maraton început de Luis Rubiales în 2018 și încheiat cu dificultate de președinția lui Pedro Rocha, avându-l pe Rafael Louzán ca vicepreședinte. Cu doi președinți suspendați (Rubiales și Rocha), proiectul de organizare a CM 2030 împreună cu Portugalia și Maroc nu a fost străin de haosul provocat de vidurile de putere generate de scandaluri precum sărutul neconsimțit dat lui Jenni Hermoso sau faptele de corupție în care a fost implicată Federația Regală Spaniolă de Fotbal (RFEF) în ultimii șapte ani.
“Spaniei nu i s-a luat Campionatul Mondial, pentru că este o putere fotbalistică și nu a existat o candidatură solidă care să fi concurat pentru organizare”, asigură un expert în candidaturi, implicat în procese de selecție pentru Campionate Mondiale și Europene. Anul în care Rocha nu a convocat alegeri după înlocuirea lui Rubiales a atras deja un avertisment serios din partea FIFA. Directorul său juridic, spaniolul Emilio García Silvero, s-a prezentat la Madrid în septembrie 2024 și a tras de urechi RFEF și Consiliul Superior al Sportului (CSD): “Ori se organizează alegeri înainte de sfârșitul anului, ori Campionatul Mondial este în pericol”.
Demiterea, miercurea trecută, a Mariei Tato, directoarea comitetului de candidatură, a fost un alt exemplu de improvizație și lipsă de formalitate care au marcat proiectul din partea Spaniei. Federația a validat raportul comandat lui Tato pentru a justifica punctajele modificate în ultimul moment, dezvăluite de El Mundo. Cu toate acestea, Tato a ajuns să negocieze demiterea sa după ce și-a pus funcția la dispoziția lui Rafael Louzán, actualul președinte interimar al RFEF. Acesta, potrivit primarului din Vigo, socialistul Abel Caballero, este principalul responsabil pentru nealegerea orașului său, din cauza luptei personale și politice dintre ei de ani de zile. Louzán neagă acuzațiile. Îl afectează faptul că, fiind vicepreședinte, a primit un email de la Tato cu penultima clasificare care includea Vigo. “Dacă se consideră că punctajele au fost manipulate, va trebui să întrebăm responsabilii. Dacă s-au schimbat în 48, 50 sau 20 de ore, unde este responsabilitatea mea?”, s-a apărat Louzán vinerea trecută, înainte de a anunța că Spania, Portugalia și Maroc doresc să organizeze și un Campionat Mondial feminin.
Ceilalți doi membri ai comisiei de candidatură, fostul jucător Fernando Sanz și Jorge Mowinckel, director de relații internaționale al RFEF, au fost concediați în ianuarie. Ambii erau puternic asociați cu perioada Rubiales și aveau o relație proastă cu Tato. Divergențele dintre cei trei au făcut ca angajații federației să îi numească “gașca de gunoi”. Realitatea este grăitoare. Niciuna dintre cele trei persoane însărcinate cu conducerea candidaturii Spaniei nu va fi prezentă la finalizarea proiectului. Patru, dacă îl adăugăm și pe Andreu Camps, fostul secretar general demis după cazul Jenni Hermoso.
Fluctuațiile în candidatură au fost constante încă de la primii pași. Pe 13 septembrie 2018, Luis Rubiales s-a prezentat la Palatul Moncloa împreună cu Gianni Infantino, președintele FIFA, pentru a-i propune lui Pedro Sánchez să sprijine intenția federației de a candida Spania pentru organizarea Euro 2028 sau a Cupei Mondiale 2030. Cu acordul președintelui executivului, proiectul inițial a vizat ultima competiție, fără a pierde din vedere posibilitatea organizării Campionatului European în cazul eșuării opțiunii mondiale. Inițial, s-a conturat o candidatură iberică alături de Portugalia, în care a intrat ulterior și Marocul. Această primă includere a regatului alauit a generat prima mare schismă. Într-o vizită oficială la Rabat pe 19 noiembrie 2018, Sánchez a anunțat că Marocul se alătură candidaturii. Rubiales s-a arătat surprins și iritat de anunț, iar premierul portughez, socialistul António Costa, a declarat pentru Efe: “Este o idee care nu ne-a fost niciodată prezentată oficial. Când va fi, va trebui să o studiem”.
Ideea includerii Marocului nu i-a plăcut președintelui UEFA, slovenul Alexander Ceferin. “Cineva ar trebui să le spună odată politicienilor că nu depinde de ei dacă vor găzdui Campionatele Europene sau Cupa Mondială”, a avertizat Ceferin, care, în plus, era la acel moment adeptul ca Mondialul să se desfășoare exclusiv pe teritoriu european. La doar opt luni după linia trasată de Ceferin, Marocul era scos din ecuație. Pe 8 iunie 2019, federația spaniolă și cea portugheză emiteau un comunicat comun. “Federațiile Spaniolă și Portugheză încep analiza unei candidaturi comune pentru Mondialul din 2030″. Marocul, la rândul său, iniția o propunere în care se asocia cu Algeria și Tunisia.
Fără Maroc, Spania și Portugalia s-au concentrat pe proiect. Regatul Unit, cu Anglia în frunte, era marele rival european de învins. Celălalt era tripla candidatură sud-americană condusă de Uruguay, care includea Argentina și Paraguay. Centenarul primului Campionat Mondial desfășurat în țara sud-americană în 1930 era marele atu istoric al unui proiect care nu avea forța financiară și garanțiile suficiente cerute de FIFA. Fernando Gomes, președintele federației portugheze și mâna dreaptă a lui Ceferin la UEFA, și Luis Rubiales au conceput o strategie pe placul slovenului. Acesta stabilise o altă linie roșie: fotbalul european nu trebuia să intre într-un război intern pentru organizarea Mondialului și trebuia să existe o singură candidatură. Spania s-a retras din cursa pentru organizarea Euro 2028, atribuit Angliei, Scoției, Republicii Irlanda și Țării Galilor, în schimbul renunțării acestora la candidatura pentru CM 2030.
Cu drumul liber în Europa și slăbiciunea proiectului sud-american, candidatura iberică era cotată ca mare favorită. Până când a apărut în cursă puterea economică a Arabiei Saudite, hotărâtă să-și spele imaginea regimului prin organizarea de mari evenimente sportive. Acest lucru a dus la o altă întorsătură neașteptată. Pe 4 octombrie 2022, s-a aflat că Spania și Portugalia adaugă Ucraina, care tocmai suferise invazia Rusiei. Pedro Sánchez și António Costa conveniseră cu președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, integrarea fostei republici sovietice în proiect. Cedarea disputării unor meciuri din prima fază era moștenirea solidară pentru Ucraina.
Ceea ce părea o lovitură de efect definitivă pentru a asigura succesul candidaturii iberice la votul celor 155 de țări membre FIFA nu a fost așa. Pe 10 martie, la doar șase luni după adăugarea sa la proiect, Ucraina era eliminată sub pretextul că președintele federației sale, Andriy Pavelko, era investigat pentru costuri supraevaluate la construcția de terenuri de fotbal, ceea ce era considerat o ingerință a guvernului ucrainean. Cu câteva zile înainte de confirmarea zvonului că Ucraina rămâne pe dinafară, acest ziar a consultat FIFA dacă ancheta lui Pavelko era motiv de excludere a Ucrainei din candidatură, iar răspunsul a fost negativ, printre altele, pentru că încă nu fusese publicat caietul de sarcini.
Pentru a nu-i pune într-o lumină proastă pe Pedro Sánchez și António Costa, care anunțaseră cu surle și trâmbițe includerea Ucrainei, federația a expus că “configurarea candidaturii este o muncă exclusivă a federațiilor de fotbal din Portugalia și Spania, în care guvernele ambelor țări nu intervin și nu au avut nicio decizie în acest sens”. Cu Ucraina afară, a reintrat în joc Marocul, deoarece diviza votul african pe care conta Arabia Saudită. Aceasta a fost o lovitură definitivă, forțând Arabia Saudită să se retragă din licitația pentru CM 2030 în schimbul statutului de candidatură unică pentru 2034.
Cu succesul asigurat, a mai existat o răsturnare de situație în candidatură. Scandalul Jenni Hermoso a fost pretextul perfect găsit de Infantino pentru a mulțumi Uruguay, Argentina și Paraguay cu meciul inaugural și alte două meciuri din prima fază, cu ocazia centenarului primei Cupe Mondiale. CONMEBOL a făcut presiuni argumentând că întotdeauna fotbalul sud-american era condamnat pentru scandalurile sale și se dovedea că unul dintre președinții candidaturii Spania, Portugalia și Maroc tocmai protagonizase un scandal la ceremonia de premiere a Campionatului Mondial feminin și era, de asemenea, investigat pentru corupție de justiția spaniolă.
Odată configurată definitiv organizarea CM 2030 pe trei continente, în Spania a început bătălia pentru alegerea sediilor, care a confirmat confruntarea dintre Guvern și RFEF. Vigo și Valencia au rămas pe dinafară, dar FIFA va începe să decidă după încheierea CM 2026. Atunci va crea societatea comercială care va organiza Cupa Mondială din 2030, iar sediile care oferă cea mai mică îndoială în ceea ce privește finanțarea vor fi eliminate imediat.
