În câteva cuvinte
Articolul explorează eforturile unor lideri religioși creștini și musulmani din Africa de a combate homofobia și a promova acceptarea comunității LGTBIQ+ în cadrul credinței lor. Figuri precum Adelard Kananira, Christopher Senyonjo și alții, inspirându-se din exemple ca Desmond Tutu, înfruntă riscuri semnificative, inclusiv violență (precum asasinarea imamului Muhsin Hendricks), pentru a afirma că homosexualitatea nu este incompatibilă cu religia. Aceștia inițiază dialoguri, reinterpretează texte sacre considerate homofobe (ca Sodoma și Gomora) și creează spații sigure, cum ar fi biserici dedicate comunității queer, argumentând că mesajul central al religiei este iubirea și acceptarea. Deși reprezintă o minoritate în fața unui curent majoritar ostil, activitatea lor marchează un pas important spre incluziune pe continentul african.
Adelard Kananira, fondatorul portalului Gay Christian Africa (GCA), a crescut în Burundi într-un mediu profund catolic. Acasă, Hristos era venerat cu devotament. Cânta în cor şi mergea la liturghie duminica împreună cu familia şi prietenii. „Credinţa mea era totul”, mărturiseşte el prin videoconferinţă pentru acest ziar. La 13 ani, după ce a început să se simtă atras de băieţi, a început să se roage pentru a se „vindeca” de o pornire pe care o considera demonică şi, în acel contact direct cu un Dumnezeu pe care îl concepea ca fiind infinit de bun, s-a simţit „mai puţin vinovat”. După ce a început să frecventeze cercuri de creştini gay – mai întâi în Uganda şi mai târziu în Italia, unde locuieşte din 2020 – a decis să se dedice ajutorării altor africani pentru a îmbina fără probleme credinţa religioasă şi homosexualitatea.
În această misiune, Kananira consideră esenţială vocea curajoasă a clericilor creştini şi musulmani care, asumându-şi tot felul de riscuri, proclamă că în bisericile şi moscheile continentului există spaţiu şi pentru credincioşii care iubesc persoane de acelaşi sex. „Fără ajutorul lor nu putem merge spre incluziune”, afirmă el. Sunt, deocamdată, o forţă infimă împotriva curentului copleşitor de autoproclamaţi purtători de cuvânt divini care în Africa incită neîncetat la intoleranţă faţă de comunitatea gay.
Adriaan van Klinken, cercetător olandez care a studiat în profunzime legătura dintre religie şi orientare sexuală în Africa, subliniază că contextul determină lupta pentru emanciparea queer. El susţine că norma într-un loc ar putea fi inutilă, chiar contraproductivă, în altul. „Occidentalii văd adesea coming out-ul colectiv ca pe o ruptură cu biserica. Dar în Africa, religia nu este doar foarte importantă la nivel personal, ci îţi modelează viaţa socială şi sentimentul de apartenenţă”. Conform datelor Pew Research, lista ţărilor celor mai religioase din lume are un accent subsaharian marcat: dintre primele 22 de poziţii, 14 corespund statelor din această regiune.
„Occidentalii văd adesea coming out-ul colectiv ca pe o ruptură cu biserica. Dar în Africa, religia nu este doar foarte importantă la nivel personal, ci îţi modelează viaţa socială şi sentimentul de apartenenţă”, Adriaan van Klinken, cercetător olandez.
Într-un articol publicat în GCA anul trecut, Kananira relatează întâlnirea sa cu Christopher Senyonjo, fost episcop al Bisericii din Uganda (anglicană) care şi-a pierdut funcţia în 2006 după ce a susţinut drepturile comunităţii LGTBI. Ajuns la nouăzeci de ani, Senyonjo continuă să se îmbrace ca un episcop, cu guler clerical şi cămaşă purpurie, şi se erijează ca un reper clerical împotriva valului de homofobie care, de câţiva ani, loveşte continentul. Simbolic, Senyonjo a preluat ştafeta de la Desmond Tutu, faimosul arhiepiscop (tot anglican) din Africa de Sud care a luptat împotriva apartheidului şi, din anii nouăzeci până la moartea sa în 2021, pentru demnitatea persoanelor gay.
Un imam gay asasinat
Cu anumite rezerve şi câteva picături de ambiguitate, cardinalul ghanez Peter Turkson a spus într-un interviu pentru BBC din 2023 că a venit timpul „să înţelegem homosexualitatea” şi, cel puţin, să încetăm „să o criminalizăm”, aşa cum fac cu o virulenţă specială propria sa ţară sau Uganda.
Kananira menţionează alte figuri notabile care au îmbrăţişat diversitatea sexuală de la amvon: părintele Gustave Noel (Rwanda), pastorul nigerian Ali Nnaemeka, preotul Martin Kalimbe (Malawi)... Şi rezervă o amintire specială pentru Muhsin Hendricks, imamul sud-african deschis homosexual care a murit împuşcat pe 15 februarie anul trecut, după ce a oficiat o nuntă între două femei. „Am vorbit cu el cu trei zile înainte de moartea sa. Părea liniştit. Mi-a spus că primea ameninţări, dar că, până atunci, nu i se întâmplase nimic”, povesteşte Kananira. Asasinarea sa este încă în curs de investigare.
Sheikh Ibrahim, muezin (persoana care cheamă la rugăciune, de obicei prin difuzoare, în moschei) şi director al unui grup interreligios format din 15 imami şi 15 pastori protestanţi în Mombasa (Kenya), l-a cunoscut personal pe Hendricks. „Era fratele meu, un om formidabil de la care am învăţat multe, capabil să gândească dincolo de convenţional, ceea ce a deranjat mulţi oameni”, îşi aminteşte el. Ibrahim colaborează cu PEMA, o organizaţie care, prin forumuri comune, reuneşte în acest oraş de coastă din sudul Kenyei lideri religioşi şi persoane queer, cu scopul ca simpla proximitate fizică şi ascultarea directă să dărâme prejudecăţile.
Ibrahim explică faptul că, datorită acestor apropieri, „tensiunea” dintre cele două „grupuri a scăzut drastic” în zonă. El afirmă că programul i-a permis „să înveţe cum să-şi înfrunte” „fricile şi stereotipurile faţă de persoanele LGTBI”. Obişnuit cu greul, lui Ibrahim nu-i mai pasă că unii îl poreclesc sarcastic „preşedintele minorităţilor sexuale”.
„Imediat ce a ajuns ne-a spus că suntem, literalmente, fiinţe anormale. După ce ne-a cunoscut trăirea credinţei, a rămas uluit. A început să ne privească, pentru prima dată în viaţa lui, ca pe nişte persoane”, Adelard Kananira, Gay Christian Africa.
Kananira relatează un proces similar de transformare. În timpul unei retrageri spirituale pe care a organizat-o anul trecut în estul Africii (preferă să nu dea mai multe detalii din motive de securitate), a invitat un cleric creştin să însoţească în rugăciunile lor un grup de credincioşi gay. „Imediat ce a ajuns ne-a spus că suntem, literally, fiinţe anormale. După ce ne-a cunoscut trăirea credinţei, a rămas uluit. A început să ne privească, pentru prima dată în viaţa lui, ca pe nişte persoane. Presupun că se gândea că vine să arate calea cea dreaptă unor extratereştri sau ceva de genul acesta”. Kananira susţine că, în aceste întâlniri deschise, empatia trebuie să fie reciprocă: „Trebuie să servească pentru ca ei să ne respecte şi noi să înţelegem provocarea pe care o reprezintă pentru ei angajamentul faţă de cauza noastră”.
Sodoma şi Gomora
Datorită flexibilităţii cultului protestant, îmbrăţişarea dintre Iisus şi homosexualitate a atins – în Africa şi în alte locuri – o plenitudine de neconceput pentru centralismul rigid catolic. În Nigeria şi Kenya există biserici create special pentru colectivul queer. Cu un nume fără echivoc, Casa Curcubeului – care a început în 2006 în Lagos şi astăzi se extinde în alte ţări precum Republica Democratică Congo sau Zimbabwe – a apărut atunci când fondatorul său, reverendul Jide Macaulay, a ajuns la o concluzie pe care o explică acestui ziar prin apel video: „Dumnezeu îi iubeşte pe gay; în ochii Săi, homosexualitatea nu este o abominaţie, aşa cum insistă acel fundamentalism creştin care face atât de mult rău”.
Jide Macaulay, fondatorul bisericii panafricane Casa Curcubeului, pozează la Londra în martie 2025. Foto cedată de Jide Macaulay
După un lung periplu în căutarea unui loc sigur (inclusiv mai multe episoade de hărţuire din partea vecinilor şi unele atacuri fizice), Biserica Pozitivă Cosmopolitană, creată în 2013, şi-a găsit un sediu stabil într-un cartier liniştit din Nairobi. Pastora sa principală, Caroline Omolo, amână interviul online din cauza unei uşoare indispoziţii a soţiei sale. Odată ajunsă în faţa ecranului, povesteşte un incident în care nişte poliţişti au încercat să o intimideze. I-au cerut actele, au întrebat-o dacă biserica ei este pentru homosexuali şi dacă ea însăşi este lesbiană, i-au cerut să plătească o cotă lunară pentru a-şi proteja siguranţa ei şi a credincioşilor săi. „Le-am răspuns foarte ferm că nu le voi da nimic şi că libertatea religioasă şi de asociere mă protejează”, afirmă ea.
Hermeneutica (interpretarea textelor, în special a celor sacre) nu rămâne în afara acestei reconcilieri între credinţă şi homosexualitate în stil african. Omolo o menţionează pe Esther Mombo, o teoloagă divergentă care predă la Universitatea Saint Paul (Limuru, Kenya) şi cu care biserica sa „a purtat conversaţii foarte fructuoase despre implicaţiile relatărilor biblice precum Sodoma şi Gomora”. Pentru Macaulay, în acest pasaj – timp de secole fundamentul homofobiei creştine – se poate găsi şi „o critică la adresa misoginismului şi a masculinităţii toxice în loc de o condamnare universală a homosexualităţii”. Şi adaugă că, dacă e să facem interpretări literale, am putea crede că Biblia justifică, de exemplu, sclavia sau maltratarea femeilor.
Potrivit cercetătorului Van Klinken, totul este deschis dezbaterii: „Unii vor spune că homosexualitatea nu este permisă bazându-se pe citate din Coran sau Biblie, iar alţii vor evidenţia alte citate în care se subliniază iubirea aproapelui sau vor spune că textele sacre au fost scrise pentru o realitate foarte diferită de cea actuală”. Şi în timp ce această bătălie dialectică inepuizabilă continuă, Van Klinken s-ar mulţumi ca o masă critică de clerici africani să evolueze, dacă nu spre sprijinul explicit al comunităţii LGTBI, cel puţin spre încetarea treptată a proclamaţiilor anti-gay în numele lui Dumnezeu: „Ar fi un mare progres”.
