An nou, o nouă lovitură sistemică pe care UE trebuie să o înfrunte în grabă. Economia cea mai deschisă din lume, cea a Uniunii, o piață uriașă de 450 de milioane de locuitori, vede acum cum lumea virează spre protecționism, împinsă de Statele Unite ale lui Donald Trump cu politici pe care tot mai multe voci le numesc «prădătoare». «Această administrație americană se dovedește a fi un regim prădător», afirmă Mujtaba Rahman, «al cărui obiectiv este destabilizarea UE». Directorul pentru Europa al companiei de consultanță geostrategică Eurasia se aliniază cu fosta ministră spaniolă Arancha González Laya, care folosește același adjectiv, «prădătoare», pentru a vorbi despre noile politici americane.

Cea mai mare cotitură protecționistă din ultimii 80 de ani, realizată de prima economie a lumii, amenință să fie un șoc la fel de dur sau chiar mai dur pentru UE decât a fost criza financiară din deceniul trecut. Uniunea nu este altceva decât, printre altele, o structură instituțională construită în ultimele decenii pentru a naviga în mijlocul hiperglobalizării care a început cu căderea Zidului Berlinului: 76 de acorduri comerciale cu țări terțe stau mărturie. Acum este momentul adaptării la această nouă realitate impusă traumatic de Trump. Iar răspunsul nu poate rămâne doar la retorsiunea comercială imediată — și necesară pentru a nu fi percepută ca slabă — asupra așa-numitelor tarife reciproce din această săptămână sau la dezbaterea dacă se recurge la butonul nuclear al instrumentului anticoerciție pentru a mări gama de răspunsuri posibile.

«Arhitectura Uniunii este gândită pentru o lume globalizată bazată pe reguli. Acum trebuie refăcută pentru o lume guvernată de putere și forță», subliniază Hans Kribbe, fondatorul Institutului Geopolitic din Bruxelles. «Invazia rusă a Ucrainei a pus capăt perioadei post-Război Rece. Dar este probabil ca revoluția lui Trump să fie o schimbare mai radicală. Ne readuce direct în 1945, punând capăt unei ordini economice, financiare și politice care a dominat lumea timp de 80 de ani. Invazia lui Putin a spulberat iluzia europeană că întreaga lume, inclusiv Rusia și China, se va integra în cele din urmă în Occident. Cu Trump, însăși noțiunea de Occident a încetat să mai aibă sens. De acum înainte, totul va fi diferit», adaugă acest cercetător.

Pentru Nathalie Tocci, de la Institutul Italian de Afaceri Externe, «războiul transatlantic se încadrează într-o desfacere transatlantică mai largă, precum apărarea, cu Ucraina și Groenlanda. Este semnificativ în măsura în care întărește o tendință existentă». «Dar, spre deosebire de apărare, suntem mult mai bine poziționați în comerț», adaugă ea. Dezechilibrul în economie — lăsând la o parte tendințele de competitivitate — nu este egal cu cel existent în securitate și apărare. Statele Unite reprezintă aproximativ 15% din PIB-ul mondial, puțin mai mult decât UE și mai puțin decât China, atunci când se măsoară în termeni echivalenți.

Canada are o poziție very clară. Noul său prim-ministru, Mark Carney, a avertizat după anunțarea răspunsului său joi: «Perioada de leadership economic mondial al Statelor Unite s-a încheiat. Dacă ei nu vor să conducă, Canada o va face». Deși la Ottawa se știe că este nevoie de mult mai mult pentru a construi această alternativă, nu doar comercială, ci și de securitate, iar ministra sa a Apărării a exprimat acest lucru vineri, în vizita sa la sediul NATO: «Relația [cu SUA] nu va mai fi niciodată la fel și asta le spun și europenilor». O adevărată interpelare de a asuma lovitura și de a o depăși pentru a merge mai departe.

Acesta este și ceea ce sugerează economistul Marco Buti. «Acesta este un șoc mai mare decât criza financiară mondială sau pandemia. Cu criza financiară are în comun declanșatorul politic, covidul a fost un șoc exogen. Dar acest șoc, într-un anumit sens, este și mai direct. Pune cu adevărat sub semnul întrebării esența Uniunii Europene. Dacă lui Trump și vicepreședintelui J. D. Vance nu le place Uniunea Europeană, nu este din cauza a ceea ce face, ci din cauza a ceea ce este», explică Buti, cu o lungă carieră în funcții înalte în Comisia Europeană.

Răspuns global

De la Institutul European din Florența, unde este acum profesor, Buti cere Bruxelles-ului «o strategie globală, deoarece aceasta este o amenințare globală». «Trebuie să aibă mai multe componente coerente între ele. Prima este răspunsul imediat la partea americană. A doua este că va trebui să reconstruiască multilateralismul, dar de jos în sus, nu de sus în jos ca la Bretton Woods, căutând alianțe, liber schimb și acorduri de liberă investiție», subliniază el, menționând că, în opinia sa, Comisia a acționat corect până acum. Se referă la acordurile încheiate în câteva luni cu Mercosur, cu Mexic, cu Elveția, la începerea discuțiilor cu India sau la intensificarea celor cu Indonezia.

Ar fi China în acest grup? Tonul folosit de responsabilii instituțiilor europene față de gigantul asiatic nu mai este cel de acum câteva luni. Există chiar țări care caută să mențină o relație apropiată: președintele Guvernului spaniol, Pedro Sánchez, revine în China marțea aceasta după ce a călătorit acolo în septembrie anul trecut. Dar încă nu s-a discutat în UE cum să se încadreze în acest nou context geopolitic relația cu cea care rămâne cea mai mare autocrație a planetei și un model politic și economic radical diferit de cel european. Și nu lipsesc cei care, referindu-se la acest ultim aspect, repetă că «China rămâne China» chiar și cu Trump la Casa Albă.

La răspunsul extern, economistul Buti adaugă o a treia componentă, mai internă, «să fim mai rezilienți». Adică, să preluăm rețetele din rapoartele lui Mario Draghi și Enrico Letta pentru a câștiga competitivitate, deoarece, în opinia sa, soldurile pozitive voluminoase ale balanțelor de cont curent ale UE și, mai ales, ale Germaniei sunt un semn de slăbiciune, implicând o mare dependență de cererea externă care se clatină «în fața amenințărilor precum cea a lui Trump».

Această ultimă propunere vizează vechea rețetă de aprofundare a pieței unice, de eliminare a barierelor care încă apasă asupra pieței unice, căreia un studiu recent al FMI îi conferă un mare potențial. Acesta realizează un exercițiu teoretic prin care transformă diferențele de reglementări între cele 27 de state membre, obstacolele administrative dintre diferite țări sau lipsa unei uniuni bancare și de capital într-un indice echivalent taxelor vamale. Rezultatul este că tarifele asupra industriei reprezintă 40%, iar cele din sectorul serviciilor 110%.

Ministrul spaniol al Economiei, Carlos Cuerpo, nu ratează ocazia de a aminti aceste cifre pentru a indica una dintre răspunsurile UE la zguduirea trumpistă: mai multă integrare ca represalii față de cei care disprețuiesc UE. Este vorba despre aprofundarea rețetei conduse deja de Jacques Delors, istoricul președinte al Comisiei Europene între sfârșitul anilor optzeci și începutul anilor nouăzeci. În 1993, piața unică a fost creată ca răspuns la rănile încă deschise ale crizei petrolului și inflației, și în fața noii ordini geopolitice reprezentate de prăbușirea blocului sovietic.

Dar acest lucru necesită unitate, mult mai multă decât cea necesară pentru a răspunde tarifelor cu o listă de produse cărora li se scumpește intrarea în UE. Deși trebuie început de undeva, iar primul examen va veni miercuri, 9 aprilie. În acea zi, Consiliul UE votează prima represalie împotriva măsurilor protecționiste ale lui Trump, iar mai multe surse din diferite instituții europene sunt încrezătoare că va fi aprobată. Și va trebui să continue ulterior, în următoarele contraatacuri pe care le prezice Rahman, de la Eurasia: «În următoarele săptămâni, între patru și șase, [UE] va răspunde la ‘tarifele reciproce’, plus cele pentru automobile. Aceasta va echivala, în termeni generali, cu aproximativ o treime din importurile americane în UE, circa 100 de miliarde. Dacă în următoarele patru până la șase săptămâni nu există un acord cu Statele Unite și escaladarea continuă, UE va lua în considerare atacarea comerțului cu servicii».

«Dacă trecutul servește drept precedent, atunci când rămânem uniți și răspundem cu hotărâre, ca prin magie se poate găsi un acord [cu Statele Unite]», încheie cu speranță Tocci.