Purtătorul de cuvânt al Vox, Ignacio Garriga, în timpul unei sesiuni de control al Guvernului, în Parlamentul Cataloniei, în martie anul acesta. David Zorrakino (Europa Press)

Ultimul barometru al Centrului de Studii de Opinie (CEO) a generat mai multe titluri importante. Poate cel cu cel mai mare impact a fost cel referitor la efectul eroziv pe care formațiunea ultranaționalistă Aliança Catalana (AC) îl are asupra Junts per Catalunya. Acesta nu este singurul aspect îngrijorător când privim spre extrema dreaptă a spectrului ideologic. O analiză mai aprofundată a datelor sondajului, prezentat acum două săptămâni, arată că Vox este partidul care avansează cel mai mult în termeni structurali în Catalonia. Ascensiunea acestor două formațiuni xenofobe este însoțită, de asemenea, de un anumit viraj spre dreapta al unei părți a societății catalane, care nu se limitează doar la bărbații sub 35 de ani.

Dacă privim datele CEO în termeni de proiecție a locurilor în parlament, Vox se află pe poziția a cincea, cu o estimare între 10 și 12 deputați, după socialiști (41-43 locuri), Junts (27-29), republicani (21-23) și PP (14-16). Acest calcul se bazează pe o combinație între simpatia față de partid, intenția directă de vot, memoria votului și alte aspecte, ceea ce în limbaj colocvial este cunoscut sub numele de «bucătărie».

Doar 4,5% dintre respondenți au menționat Vox la întrebarea despre ce formațiune le trezește cea mai mare simpatie. La acest capitol, partidul lui Santiago Abascal coboară pe poziția a cincea, fiind depășit atât de Junts, cât și, foarte ușor, de PP. În barometrul de acum un an, doar 2,5% dintre respondenți au răspuns astfel. Este vorba despre o creștere de 85%, a doua cea mai mare după cea înregistrată de ultra-independențiștii lui Sílvia Orriols.

În primul barometru din 2024, ale cărui date au fost colectate între 9 februarie și 7 martie, AC nu a apărut ca un răspuns suficient de frecvent pentru a fi menționat. La alegerile următoare, a obținut două locuri și 3,7% din voturi. În sondajul de acum două săptămâni, apare cu 1,6% simpatie.

Analizând și mai în detaliu, panorama arată alte nuanțe. Dacă ne concentrăm pe persoanele sub 50 de ani, formațiunea xenofobă condusă de Abascal și avându-l pe Ignacio Garriga ca lider vizibil în Parlament este deja al treilea partid, după PSC (8,6%) și ERC (5,5%). Vox (3,4%) depășește cu 0,4 puncte procentuale partidul lui Carles Puigdemont. Acum un an, simpatia pentru Junts era dublă față de cea exprimată pentru Vox (6,6% față de 3,4%).

Evoluției electorale a Vox în Catalonia i se adaugă acum și o anumită normalizare a unora dintre tezele sale, care pătrund în discursul politic central. La ultimele alegeri pentru Parlamentul Cataloniei, partidul de extremă dreaptă a reușit să se consolideze ca a patra forță politică, obținând 11 deputați și 7,6% din voturi. Chiar și în localități precum Vila-seca (Tarragona) sau Roses (Girona), a atins procente de vot de aproximativ 15%. Ultimul sondaj CEO arată că partidul ultra-spaniolist își menține principalul bastion în localitățile medii (între 50.000 și 150.000 de locuitori), dar își face loc treptat și în orașele mari.

Marea întrebare legată de avansul atât al Vox, cât și al AC este dacă vor avea capacitatea de a-și extinde baza electorală dincolo de bastioanele actuale, cum ar fi cartierele muncitorești afectate de precaritate și cu o prezență ridicată a populației imigrante. Discursul lor polarizant pare să funcționeze, deși raza de acțiune a acestei tehnici este limitată. Totuși, se dovedesc foarte eficienți în captarea nemulțumirii cetățenilor în puncte specifice.

Și aici apare întrebarea despre ce a fost mai întâi, oul sau găina. Ascensiunea acestor două formațiuni este însoțită de o anumită erodare a pozițiilor mai deschise ale cetățenilor catalani față de diversitatea culturală și sexuală. Dincolo de datele care indică o tendință spre dreapta a bărbaților tineri, conținutul sondajului longitudinal al CEO, prezentat pe 21 martie, oferă indicii că ar putea fi vorba de o schimbare mai generalizată și profundă.

Schimbări privind imigrația

În acel sondaj, cu un eșantion de 6.800 de chestionare digitale, realizat între 25 octombrie și 13 decembrie anul trecut, se întreabă, de exemplu, despre sentimentul anturajului respondenților cu privire la faptul că fiul sau fiica lor ar avea un partener de altă origine etnică sau identitate sexuală diferită. Dacă în sondajul longitudinal din 2023, 35,9% dintre intervievați se declarau incomodați sau foarte incomodați ca partenerul să fie arab, în cel de anul acesta procentul urcă la 41%. Ceva similar se întâmplă, de exemplu, cu partenerii de etnie romă (de la 35,2% la 37,8%), în timp ce procentul pentru parteneri transsexuali se menține aproape de 32%.

Deși variațiile se mențin în marja de eroare a sondajului, există alte studii care certifică această tendință. În februarie anul trecut, CEO a finalizat lucrările la primul Sondaj privind discriminările în Catalonia, comandat de Departamentul pentru Egalitate și Feminisme, cu un eșantion de peste 9.000 de respondenți. Aici s-a întrebat despre sentimentul cuiva cunoscut față de un cuplu de o religie diferită de cea catolică sau de etnie diferită. În timp ce faptul că partenerul are o culoare a pielii diferită generează un confort mare (7,8 din 10), întrebat specific dacă este de religie musulmană sau de etnie romă, ambele sunt exprimate ca fiind cele mai incomode situații (7,4 și, respectiv, 7,7).

În același sondaj, se pune întrebarea identică, dar despre un președinte sau o președintă a Generalitat (Guvernul Cataloniei). Dintre cele 13 situații ipotetice prezentate, cea care provoacă cea mai mare incomoditate este ca persoana să fie musulmană (5,6 din 10) sau de etnie romă (6,4). Pe listă figurează, printre altele, a avea o dizabilitate, a avea o culoare a pielii diferită, a fi trans sau non-binar sau evanghelist.