Deriva belicistă actuală și psihicul colectiv

Este tentant să interpretăm deriva belicistă actuală ca pe o reflectare, în parte, a unei mișcări mai profunde a unei porțiuni din psihicul nostru colectiv care tânjește să așeze fiecare sex «la locul său».

Pe lângă ascensiunea extremei drepte pe care o observăm de câțiva ani în societățile noastre, provoacă alarmă fascinația pe care o simt mulți bărbați din generațiile mai tinere pentru autoritarism și violență și, mai concret, violența împotriva femeilor.

Numeroase sondaje și unele tendințe observate în diferite țări indică acest fenomen mai recent pe care serialul Netflix «Adolescența» îl abordează din ficțiune.

Deși există din ce în ce mai mulți reprezentanți ai noilor masculinități, de exemplu, în muzică și film – mă gândesc la cântărețul Harry Styles, chiar Almodóvar sau actorul Terry Crews – aceștia rămân minoritari.

În același timp, este din ce în ce mai mare influența predicatorilor masculinității toxice și violente pe rețelele sociale.

Scopul lor este de a inocula o ură întunecată față de femei și de feminitate, care nu este altceva decât o teamă profundă de dizolvare a genului masculin, așa cum a fost înțeles în mod tradițional.

Spațiul și momentul viril: războiul

În acest context de teamă și confuzie, reapare revendicarea spațiului și momentului viril prin excelență: războiul.

Pentru a evita ca bărbați să se «afemineze» și ca societatea să adopte aparența blândă și presupusele valori materne ale genului dominat, se face apel la recuperarea virtuților asociate genului dominant și figura cetățeanului-soldat.

Să ne amintim că Rousseau, iluministul care i-a inspirat cel mai mult pe revoluționarii francezi, marcând gândirea noastră politică până în prezent, prefera Sparta Atenei.

Atena, credea Rousseau, semăna cu Franța ilustrată, acea monarhie a saloanelor, mai preocupată de arte și conversație decât de dezvoltarea virtuții ca fundament al unei bune guvernări.

Rousseau înțelegea virtutea ca sobrietate de spirit, angajament civic și, poate ceva și mai important, respect pentru locul natural al fiecărui sex.

Filosoful era îngrozit de aristocrații și dandy-ii care populau saloanele literare cu aparența și manierele lor «lascive» și atribuia această «efeminare» generalizată unei conviețuiri excesive între bărbați și femei.

Merită subliniat puterea intelectuală și politică a «salonnières», femeile care conduceau aceste spații de schimb de idei, literatură și artă, în epoca prerevoluționară.

Se subliniază frecvent viziunea progresistă a lui Rousseau asupra educației, apărarea sa a îngrijirii și respectului pentru copilărie, dar se pune mai puțin accent pe diferențierea radicală a acestei educații în funcție de sex.

Funcția Sofiei era aceea de a-l îngriji și răsfăța pe Emilio, astfel încât acesta să se simtă în siguranță în activitățile sale intelectuale și publice.

Așa trebuia să fie și soția revoluționarului: concentrată pe responsabilitățile sale domestice și însărcinată cu insuflarea patriotismului republican în descendența sa.

Paralele și alternative

În rolul femeilor intelectuale și flexibilitatea incipientă de gen a Franței rococo găsim o paralelă cu epoca actuală și cu acea altă parte a societății care revendică, atât în teorie, cât și în practică, fluiditatea de gen și orientare sexuală, punând la îndoială radical relația ierarhică dintre masculin și feminin.

Nu este că femeile nu vor sau nu pot fi soldați – și nu este nevoie să invocăm amazoanele pentru a demonstra acest lucru, când zeci, dacă nu sute de mii de femei fac parte din armatele lumii.

Chestiunea de fond este că metode politice precum colaborarea, elocvența, empatia și ascultarea activă, asociate în mod tradițional cu genul feminin, nu sunt considerate echivalente cu acele altele pe care le legăm de genul masculin, cum ar fi competitivitatea, impunerea, pragmatismul și agresivitatea.

De-a lungul istoriei, grupul dominant de bărbați – care, desigur, a inclus și unele femei – a avut ocazia să încerce din nou și din nou repertoriul viril pentru rezolvarea conflictelor politice și internaționale.

Ce s-ar întâmpla dacă, în loc să pariem exclusiv pe reînarmare și atitudinea conflictuală, am paria și pe negociere, cooperare și rezistență pașnică pentru a atenua tensiunile geopolitice actuale?

A insista că singurul răspuns posibil la provocările prezentului este războiul este ca și cum am insista că există o singură modalitate de a fi bărbat, cea care presupune subjugarea femeii și reprimarea oricărui impuls, emoție sau vulnerabilitate proprie care poate fi percepută ca feminină.

Reacții sociale și perspective viitoare

După fiecare tentativă de reafirmare feminină și fiecare încercare de a subverti relațiile de gen de-a lungul ultimelor secole a existat o reacție socială puternică care a căutat să așeze sexele și genurile «la locul lor». Vizibil, ne aflăm din nou în această situație.

Poate că este deja prea târziu, dar, pentru a evita următoarea reacție antifeministă cu potențialele sale derive beliciste, este urgent să ne concentrăm pe dezbaterile despre condiția masculină.

Este indispensabil să construim un nou ideal de bărbat, compatibil cu egalitatea de gen și dispus să-și îmbrățișeze «feminitatea».

Olivia Muñoz-Rojas este doctor în Sociologie la London School of Economics and Political Science și cercetător independent.