Analizând participanții la o demonstrație

Este ușor să identifici pe cine afectează problema, analizând participanții la o demonstrație. Manifestațiile pentru sănătatea publică atrag în special familii și persoane în vârstă, în timp ce cele pentru locuințe adună tineri. Încă trebuie să ieșim în stradă pentru a apăra cele mai elementare lucruri: locul în care să trăim, sănătatea, educația. Toate acestea, viața însăși, sunt erodate de ceea ce contează cu adevărat: reproducerea banilor. A banilor unora, se înțelege.

Nemulțumirea față de criza locuințelor în Spania

Nemulțumirea față de criza locuințelor în Spania se extinde cu noi proteste. Manifestațiile care au străbătut Spania în acest weekend, sub sloganul „Să punem capăt afacerilor cu locuințe”, au generat un sentiment agridulce: este frumos să vezi tinerii luptând pentru drepturile lor constituționale (articolul 47, în special), fluturând mănunchiuri de chei; dar este trist că trebuie să o facă.

Generații și accesul la locuințe

Au existat două generații în Spania care au putut accesa locuințe cu ușurință, nu doar prin efortul lor personal, ci pentru că guvernele, încă din timpul franchismului, au ajutat pe cât de mult posibil la crearea unei societăți de proprietari. Jaime Palomera explică foarte bine în „Secuestro de la Vivienda” („Răpirea locuinței”, Península), una dintre cele mai bune cărți despre acest subiect, care are meritul de a explica simplu ceea ce este foarte complex.

Un conflict între generații sau între clase?

Se spune că tinerii nu economisesc, că cheltuiesc totul pe brunch-uri, călătorii și Netflix, că sunt de cristal și de aceea nu au case. Ce s-a întâmplat cu cultura efortului a celor dinaintea lor? Dar părinții și bunicii au fost ajutați pe cât de mult posibil și li s-au oferit case mult mai ieftine: astfel s-a dorit formarea unei clase de mijloc, îndepărtată de rebeliuni și revoluții. Apartamentul, cel din cartier și cel din Torremolinos. Mai bine o țară de proprietari decât o țară de proletari, spune citatul mereu repetat al ministrului franquist Arrese.

Dar existența unei diferențe generaționale nu înseamnă că există un conflict intergenerațional: după cum a explicat Jaime Palomera, generațiile mai mari suferă pentru descendenții lor și, în multe cazuri, când este posibil, trebuie să îi ajute. Conflictul are loc mai degrabă între noile clase sociale care apar și care nu se învârt în jurul muncii, ca cele tradiționale, ci în jurul proprietății: chiriașul și rentierul. Acest lucru este relatat în „Vivienda. La nueva división de clases” („Locuința. Noua diviziune de clase”, Lengua de Trapo, traducere de Jorge Lago) de cercetătoarele Adkins, Cooper și Konings, cu un excelent eseu introductiv de Javier Gil.

Acolo se relatează modul în care am mers spre o economie bazată pe active, nu pe crearea de valoare, ci pe extragerea de rente. De aici provine bogăția în capitalismul rentier, ceea ce face accesul la locuințe din ce în ce mai complicat: bogații lumii, instituțiile financiare, fondurile de vulturi, folosesc locuințele ca un activ financiar din care să obțină profituri, departe de funcția lor socială de casă unde să-și aibă domiciliul viața. Și sunt mulți bani de investit. Orașele, casele, sunt acum grădini unde să vezi cum crește pasta. Viețile cetățenilor, daune colaterale străine de argumentul central al acestei drame.

Astfel, se diferențiază două clase segregate: cei care au proprietăți și pot obține rente și cei care trebuie să trăiască din chirie, plătind din ce în ce mai mult proprietarilor. Chiriașii. Banii, aproape imaculați, trec de la angajator la proprietar, plutind în înălțimi. După cum explică Gil, societatea nu este împărțită doar în elite și majorități, ci și în cadrul acestora din urmă, din cele 99%, inegalitatea se accentuează și mai mult în funcție de proprietatea imobiliară. Nu mai contează munca, efortul sau meritul (idealul fictiv al meritocrației se prăbușește), ci, fundamental, moștenirea. Unii influenceri ne încurajează să investim cu viclenie în cărămida din cartierele muncitorești pentru a obține libertatea financiară.

De aceea, Palomera vorbește despre un neofeudalism (de unit, curios, cu neomonarhiile teofeudale propuse de neoreacționari): în viitor, privilegiile vor fi pe deplin ereditare și o parte a populației va fi servitoare a celeilalte, ca în vremurile premoderne. O societate cu două viteze, o societate ruptă, pe care tinerii, și nu numai tinerii, încearcă să o evite pe străzi.

Acțiunea performativă a studenților

La demonstrația de sâmbătă, un grup de studenți de la școala The Atomic Garden a dorit să facă vizibil viitorul care așteaptă generația lor: au amenajat în plină Gran Vía un salon cu fotoliul, covorul, masa și vaza lor. „Dacă negați casa, vom mobilă strada”, se numea acțiunea performativă. Situația este atât de rea încât, în final, le-au fost furate mobilele.