În câteva cuvinte
Textul analizează tendințele narcisiste și nihiliste în politica globală, subliniind efectele acestora asupra economiei și a relațiilor internaționale. Autorul examinează modul în care liderii populiști folosesc tactici controversate și impactul acestora asupra stabilității globale. Se pune accent pe consecințele tarifelor vamale și pe pierderea încrederii în sistemele existente.
Modurile de negociere seamănă cu cele dintr-un film cu mafioți.
Moralitatea este pentru idioți: aceasta, avertizează David Brooks, este filosofia. A trecut prin lumea reality show-urilor, ale căror standarde etice nu se îmbunătățesc prea mult față de cele ale Cosa Nostra. Combinația este narcisism și nihilism. Senzația de ofensă este importantă: facilitează identificarea adepților. Cruzimea nu mai este ascunsă, ci expusă, cu deportări pe rețelele de socializare. Ca orice lider populist, este membru al unei elite care luptă împotriva alteia în numele unui popor de care nu-i pasă și care este prejudiciat de politicile sale.
A învățat, spune Martin Wolf, să fie tiranul care a vrut întotdeauna să fie; are puține convingeri, dar anturajul său are o vocație revoluționară. Talentele sale sunt simțul spectacolului și al haosului: cifrele piețelor par un experiment de descreștere. Printre efecte se numără discreditarea țării și semnale de dezindustrializare, care presupune că este ceea ce se urmărea a fi evitat. Ignoranța este o valoare: un deficit comercial înseamnă că ești furat.
Economistul Branko Milanovic avansează o interpretare rațională a tarifelor: dăunează Statelor Unite, dar speranța președintelui este că vor afecta mai mult China: nu-i pasă de pierderea absolută, ci de pierderea relativă a adversarului său să fie mai mare. Un pic ca în gluma lui Leslez Kolakowski care rezuma revoluția rusă: Dumnezeu se coboară la un țăran și îi spune: Îți voi da ce vrei, dar din tot ce-ți dau, îi voi da vecinului tău de două ori mai mult. Țăranul se gândește o clipă și îi spune: Bine, scoate-mi un ochi.
Ruth Deyermond, de la Kings’ College, atribuie dezastrul politicii externe - de la tarifele vamale la ajutorul internațional și de la soft power la NATO - la două idei contradictorii despre lume și locul Statelor Unite: o viziune multipolară asupra lumii, cu zone de influență ale diferitelor puteri și alta în care SUA este un singur pol de putere, fără restricții, și dictează regulile sale lumii. Este 1892 și 1992-2002 în același timp.
Vom discuta interpretări: de la incompetența palpabilă la planul de maestru al lingușitorilor. Poate că echilibrele comerciale nu se vor schimba, dar lumea va fi mai săracă (și mai puțin inegală: a doua globalizare a redus această discrepanță). Sigur este pierderea încrederii, incertitudinea. Și avertismentul poetului: «Iluminarea alungată, durerea care devine obicei, proasta gestionare și tristețea: trebuie să le suferim din nou».
