Stânga alternativă – o spirală de ceartă și divizare

Stânga alternativă – sau radicală, sau situată la stânga PSOE, sau postcomunistă, nu duce lipsă de nume – s-a instalat într-o spirală de ceartă și divizare care îi micșorează spațiul și agravează slăbiciunea părților sale.

Traiectoria Sumar și Podemos de la ruperea lor formală în decembrie 2023 dovedește efectele autodistructive ale acestei bucle. Confruntându-se, ambele forțe au suferit o lungă serie de eșecuri electorale. Viitorul pare sumbru.

Sondajele arată că suma rezultatelor lor separate este mai mică decât ceea ce au obținut împreună. Ultimele ciocniri aprofundează aceeași dinamică.

Istoria stângii alternative, acel spațiu dominat la început de PCE sau IU, mai târziu extins de Podemos și acum de dimensiuni intermediare, demonstrează că nici unitatea nu este balsamul lui Fierabrás care vindecă totul, nici absența ei o blestemă care duce la eșec.

Ei bine, ceea ce acreditează rezultatele electorale și indică sondajele este că, dacă forțele în dispută pornesc deja de la o poziție de slăbiciune și confruntare, cum este cazul Podemos și Sumar, segmentarea micșorează și mai mult piața electorală a stângii alternative, care a ajuns să depășească șase milioane acum zece ani și a rămas la puțin peste trei în 2023.

Deși europenele sunt altceva, cu mai multă abținere decât cele generale, această cifră ilustrează erodarea spațiului înainte și după împărțirea sa: de la 2,25 milioane de voturi în 2019 la 1,38 în 2024.

Un alt factor întunecă perspectivele

Un alt factor întunecă perspectivele pentru alegerile generale: sistemul electoral pedepsește fragmentarea.

La aceasta se adaugă înclinația mai mare spre așa-numitul „vot util”, în acest caz către PSOE, când alegătorii de la stânga văd primele lor opțiuni în traiectorie descendentă.

„Dacă la slăbiciune adaugi diviziune și războaie fratricide, problema se agravează”, rezumă Ansgar Seyfferth, expert în date și director pentru Spania al consultanței STAT-UP Statistical Consulting & Data Science.

Politologul Alejandro Solís, autorul buletinului informativ despre sondaje La matriz, afirmă că, în teorie, a merge separat poate funcționa deoarece „permite apelarea la diferite electorate” și evitarea „vetourilor încrucișate”, dar, în practică, singura modalitate de a minimiza pierderea de eficiență în alegerile generale este ca cel puțin unul dintre partide să depășească 12%.

Nu este cazul. Nici măcar adunând intențiile lor de vot, Podemos și Sumar nu ajung acolo.

Analistul electoral Jaime Miquel vede forțele de stânga într-o „buclă” care le face să fie „din ce în ce mai confruntate pentru o bucată de tort din ce în ce mai mică și fără ca Sumar să înceteze să vorbească despre o unitate care acum nu numai că este imposibilă, ci ar fi o înțelegere proastă”.

Urne și sondaje

Sumar, cu Yolanda Díaz în frunte și Podemos înăuntru, a obținut la alegerile generale din 2023 peste 3 milioane de voturi, 12,3%, și 31 de locuri, fiind cheie pentru formarea majorității de învestitură a lui Pedro Sánchez și intrând în Guvernul său.

În decembrie acelui an, după luni de tensiuni, Podemos și-a oficializat ruperea.

De atunci, vigoarea stângii alternative nu a făcut decât să scadă.

• În Galicia, Sumar și Podemos au mers separat în februarie 2024, obținând 1,9% și 0,3%. Zero locuri.
• În Euskadi, două luni mai târziu, au repetat formula.
• De la cele șase locuri ale coaliției Podemos-IU în 2020, au trecut la unul singur de Sumar, cu 3,3%.
• Cazul Cataluniei în mai a fost diferit, pentru că Podemos nu s-a prezentat.
• Comunes au pierdut doar două locuri și au rămas la 6.
• Luna următoare a revenit competiția la europene. Sumar a rămas la 4,6% și trei parlamentari; Podemos, la 3,3% și doi. În 2019, cu Podemos și IU pe o singură foaie de vot, depășiseră 10% și obținuseră un loc în plus.

Soldul la urne și sondaje

Acesta este soldul la urne. Ce spun sondajele? Atât 40dB. cât și CIS detectează o retrogradare între estimarea votului pentru Sumar înainte de ieșirea Podemos și suma a ceea ce au acum separat.

Scăderea este de la 11,3% la 8,4%, potrivit 40dB.; și de la 11,8% la 11,4%, potrivit CIS.

Ambele serii o arată pe Sumar înaintea lui Podemos: 5,1% la 3,3% și 7,6% la 3,8%, respectiv.

Pedeapsa sistemului electoral

Întrebarea care planează asupra acestui spațiu este dacă va exista în cele din urmă unitate.

Chiar acum nu există nici măcar negocieri și da, multă dispută.

La tensiunile din interiorul Sumar, se adaugă ciocnirile dintre Podemos și unele dintre forțele care s-au prezentat în candidatura condusă de Yolanda Díaz în 2023, mai ales Movimiento Sumar și Más Madrid.

Partidul lui Díaz a lansat un apel la „înțelegere”, inclusiv pe Podemos.

Răspunsul partidului mov a fost să lanseze drept candidat pe Irene Montero, care nu vede Sumar într-o confluență pentru că este „mai aproape” de PSOE.

Ministrul Sănătății și chipul cel mai vizibil al Más Madrid, Mónica García, a răspuns că este „sătulă de lecții”.

Între timp, IU se prezintă ca forța care încearcă să faciliteze o înțelegere pe care mulți o văd deja imposibilă.

Fie că este sau nu unitate, situația este problematică.

Dacă nu există și se prezintă două forțe – sau mai multe –, locul ar costa mai mult pentru fiecare.

Miquel, care a fost consilier la La Moncloa între 2018 și 2023, face socoteli despre ipoteza că Podemos ar obține un milion de voturi și Sumar un milion și jumătate, datorită „solului” pe care îl oferă IU, Compromís, Más Madrid și Comunes.

„Dacă ar merge împreună, pragul maxim cu acele voturi ar fi de aproximativ 25 de locuri, cu șase mai puține decât cele obținute împreună în 2023. Separat, ar fi în jur de două și patru pentru Podemos și aproximativ doisprezece pentru Sumar. În total, în jur de 15. Aceasta este o garanție a guvernului PP și Vox”, explică el.

Antonio Maíllo, coordonatorul general al IU, în octombrie anul trecut. JORGE ZAPATA (EFE)

Sumar se numără deja printre grupurile subreprezentate în raport cu votul: cu 12,3% din buletinele de vot, are 8,8% din locuri. Dar această discrepanță este departe de ceea ce ar suferi două candidaturi distincte.

„Sistemul prejudiciază în special pe cei care rămân sub 10%, mai ales în provinciile cu mai puțin de șapte locuri. Dacă există două forțe, una în jur de 3-4%, și alta peste 6-7%, eficiența lor se reduce mult în comparație cu cea a unei singure peste 10%”, explică Solís, membru al laboratorului de gândire Ideas en guerra.

În 2023 Sumar a rămas deja fără reprezentare în cele 29 de circumscripții care împart între unul și cinci locuri, în trei care împart șase (Almería, Toledo și Gipuzkoa) și într-una care împarte șapte (Santa Cruz de Tenerife).

Ansgar Seyfferth, care predă gestionarea datelor la IE Business School, afirmă că „orice scădere” de la pragul obținut acum doi ani de Sumar expune la posibilitatea de a rămâne în afara circumscripțiilor de șase, șapte și chiar opt deputați.

„O modalitate bună de a înțelege” cum ar putea să le meargă Sumar și Podemos separat – explică – este să privim rezultatele din 2011 ale IU și UPyD, care au obținut 6,9% și, respectiv, 4,7% din voturi. Această reprezentare s-a tradus în unsprezece și cinci locuri. Adică, 11,6% din vot a însemnat 4,6% din locuri.

Miquel crede că, pentru ca Podemos să ajungă la cinci – la fel ca și-a obținut Sumar, deși apoi a pierdut unul cu demisia lui Lilith Verstrynge – ar trebui să existe o schimbare de tendință și îi vede pe cei mov mai aproape de ceea ce a obținut IU în 2008 cu Gaspar Llamazares: 3,8% și două locuri.

Respingere reciprocă

Și dacă ar exista unitate?

„Nu se poate presupune că o ipotetică uniune ar adăuga voturile pe care Podemos și Sumar le-ar avea separat. Dacă uniunea este avantajoasă pentru a reduce pedeapsa sistemului electoral, contrapartida poate fi o pierdere considerabilă de voturi”, subliniază Seyfferth.

CIS acreditează existența unor rezerve reciproce.

Simpatizanții Sumar, întrebați cu ce partid ar vota ca a doua opțiune, răspund într-un procent mult mai mare PSOE (57,5%) decât Podemos (15,8%).

Cei de la Podemos, dacă nu ar vota cu partidul mov, ar face-o și ei mai mult pentru PSOE (32,1%) decât pentru Sumar (30,4%).

Cei care se situează mai aproape de partidul mov o evaluează pe Yolanda Díaz cu o notă proastă, 4,8, mai rău decât pe Sánchez (5,3).

În parte din aceste rezerve, Miquel crede că trebuie ștearsă acum din analize ipoteza unei unități Sumar-Podemos care să rezolve situația, „ca și cum unitatea de la sine ar fi suficientă”.

„Chiar dacă Podemos ar intra, lucru pe care îl exclud, ar fi o soluție proastă care ar fi departe de cele trei milioane de voturi necesare pentru a evita venirea lui [Alberto Núñez] Feijóo și [Santiago] Abascal”, afirmă el.

„Includerea lui Podemos în Sumar în 2023 a fost deja o soluție proastă. Acum ar fi și mai rău”, adaugă autorul cărții La perestroika de Felipe VI (RBA, 2015), pentru care forțele care îl integrează pe Sumar trebuie deja să considere ca „fix” faptul că Podemos va merge pe cont propriu și „să se concentreze pe construirea unui proiect incitant, capabil să-și integreze membrii sub o nouă conducere” care să reprezinte o „ruptură”.

Acest „nou Sumar” ar trebui să-și stabilească ca scopuri mobilizarea electoratului său (15,1% afirmă că nu știu cu cine vor vota) și reducerea pierderilor către Podemos (20,2%, conform CIS), „lăsându-le la 300.000 când acum sunt circa 700.000”, afirmă Miquel.

S-ar trata, adaugă el, ca Sumar să-l frâneze pe Podemos în același mod în care a făcut-o Vox cu Alvise Pérez, liderul Se Acabó la Fiesta (SALF), lăsându-l la câteva cifre care să minimizeze pierderea de eficiență electorală a blocului.

„Este singura modalitate de a reedița Guvernul de coaliție. Cealaltă opțiune, una care circulă în PSOE, ca Sánchez să atingă 35%, 8,5 milioane de voturi și 142 de locuri, este imposibilă. Înseamnă a gândi în cheia bipartidismului, etapă deja depășită”, conchide el.