Carlos Alcaraz a trecut printr-o perioadă dificilă, fără a câștiga niciun trofeu important de la Wimbledon și cu prezența inevitabilă a îndoielilor, tovarășe veșnice de drum, așa că gustă gloria acestei prime victorii la Monte Carlo, a doua din sezon după cea de la Rotterdam, a şasea într-un Masters 1000, a optsprezecea din cariera sa în elita tenisului; renunță la Àlex Corretja şi se îndreaptă acum cu hotărâre spre Carlos Moyà (20).

Ultimele momente ale acestei duminici au fost urâte, deoarece motorul muscular al lui Lorenzo Musetti s-a rupt şi tot ce se întâmplă în setul al treilea nu merită analiză. Rătăcind, italianul abia mai poate merge şi duelul se încheie cu 3-6, 6-1 şi 6-0, după 1h 47m. "Nu-mi place să termin aşa, sper să nu fie nimic grav", regretă câştigătorul, cel mai tânăr care triumfă la turneul de pe Coasta de Azur de la Rafael Nadal, care a câştigat la 21 de ani în 2008; este acum alături de mallorcan (11), Ferrero (2), Bruguera (2), Moyà (1) şi Orantes (1) în istoric. Succes şi, în sfârşit, fericire pentru el, deoarece în ultima vreme nu a reuşit să obțină ceea ce repetă atât de mult şi de ce are atâta nevoie, să se simtă bine competind. "A fost un turneu dificil şi cu situații complicate, aşa că sunt mândru de modul în care le-am rezolvat", explică el, după ce l-a detronat pe germanul Alexander Zverev pe locul doi în clasament datorită acestui ultim laur. "Am venit după o lună complicată, pe şi în afara terenului, după ce s-a întâmplat la Miami [unde a fost eliminat în prima rundă de veteranul David Goffin]. A fost greu să gestionez asta şi să mă concentrez pe ceea ce este cu adevărat important, dar faptul că am reuşit să rezolv aceste probleme mă face super-mulțumit. Nu m-am mai simțit atât de bine de mult timp, aşa că acum vreau să continui", adaugă el înainte de a ridica trofeul şi de a disipa, acum da, acea incertitudine care plutea în jurul lui pentru că a plecat cu mâinile goale din turneul nord-american.

Cu rafale, dar cu ierarhie, Alcaraz joacă o altă finală, dar zgura s-a întors, tenisul este în Europa şi el apare cu forță.

Nu a fost un turneu strălucitor în ceea ce priveşte jocul, dar, în cele din urmă, Alcaraz a impus de la început ierarhia pe o suprafață de care a început să se bucure pe măsură ce a venit declinul lui Nadal. Există deja amprentele sale în Umag, Buenos Aires, Rio, Barcelona (2), Madrid (2) şi, bineînțeles, Roland Garros, şi adaugă acum aceastâ amprentă la Monte Carlo, un teren de prestigiu. Marii jucători de zgură au câştigat aici (Nastase, Borg, Vilas, Wilander, Muster, Kuerten…) şi astâzi el este în vârf, după o săptămână de schimbări şi corecții, de a se corecta pe parcurs. A ajuns în finală cu o medie ridicată de erori (33), dar aici este mantra de care se agață întotdeauna: dacă este acolo, este pentru a câştiga, 78% succes. A cedat doar cinci, dar în cele mai relevante greşeşte rareori; poate Cincinnati, dar atunci a înfruntat măreția lui Novak Djokovic. Musetti, cu capul plecat în timpul finalei.

Această finală nu scapă de evoluția întregii săptămâni, de tenisul excesiv de curbat şi prea oscilant al lui Alcaraz; fără continuitate, traversând văi pline de schelete.

Au trecut abia cinci jocuri şi tabelul său de erori reflectă deja 12, toate comise după un început încurajator, cu break avans. Părea bine, dar s-a întors imediat. Acelaşi scenariu ca în aceste zile în care murcianul a trebuit să navigheze în ape tulburi în mod constant, fără răgaz sau pauză, călcând pe câteva bălți pentru a vrea totul rapid şi acum, acum sau nimic; obligat să stingă focuri prea des. Unii experți spun că ar trebui să învețe să se plictisească, să trimită mingi orele necesare, dar el însuşi anunță în docuseria care va veni în curând în catalogul Netflix: A mi manera (În felul meu). Va învăța şi va face pauze, dar Alcaraz este Alcaraz. Cu tot ce implică asta. Adică, tenis la limită.

Luptă pe tot parcursul primului set cu grabă şi cu ochiul deviat, în timp ce Musetti, Adonisul lustruit în carierele din Carrara, începe să desfăşoare combinația fabuloasă pe care o urmăreşte de mult timp: esteticul şi eficientul, artisticul şi competitivul.

"Nu vreau să fiu băiatul frumos care nu ştie să sufere". De la început, cu puțin, scoate mult, dar apoi dă totul din partea lui, fără să se lase impresionat şi aruncând reverşi şi lovituri drepte delicioase. De fiecare dată când se inversează, Alcaraz ştie că va avea probleme. Spaniolul caută reversul cu o singură mână, dar nici aşa nu găseşte drumul cel bun. Italianul rezistă şi creşte, de la 0-1 adversar la 4-1, şi la momentul închiderii desenează o păpuşă liftată de fantezie, foarte Alcaraz, de fapt. În vremuri de lipsă de imaginație, de fizic şi frenetic, reunirea acestor doi virtuozi pare una dintre cele mai sugestive opțiuni; doi ferrari, da, dar cu ingeniozitate abundentă la volan.

Până aici, un scenariu imbatabil pentru Musetti.

Totuşi, italianului îi cad peste el cele cinci meciuri pe care le-a disputat în tururile anterioare, ca şi cum i s-ar fi aruncat o nicovală de o mie de kilograme de pe stâncă. Totul se complică. Cele patru reveniri acumulate — doar Berrettini nu l-a obligat la un al treilea set — încep să-i apese prea mult pe picioare şi umeri, iar ceea ce până de curând era poezie devine acum penitență, cinci la zero pentru Alcaraz într-o clipită. Pentru murcian, îi ia ceva timp să intre în căldură, dar pe măsură ce moderează impulsul şi adoptă o dispoziție mai calmă, obține dividende. Dacă nu există cadouri, povestea se schimbă. Adversarului îi este greu să ajungă bine la minge şi lui îi este suficient să rişte mai puțin şi să o pună în interior pentru a deschide distanța cu uşurință. Aici nu există mistere: zgura recompensează muncitorii. "Nu te grăbi, nu? Stai acolo, tot timpul acolo!", îi spun de pe bancă.

Alcaraz alunecă şi prinde mingea care cădea deja, şi apoi expediază o pasă de rever încrucişată care taie aerul şi precede o tentativă sterilă a lui Musetti la final.

Domnule punct şi deget la ureche: acesta sunt eu, Monte Carlo. Al doilea set a căzut deja în mâinile sale şi marea este foarte înfuriată, cu norii care amenință tot timpul cu descărcare şi udatul petrecerii, dar îşi menține calmul pentru că aşa trebuie să fie; acum da, ca de atâtea ori, pare că finala este în esență în mâna sa. O câştigă sau o pierde el. Adversarul, topit, cântăreşte chiar şi genele şi îl doare cvadricepsul, inserția psoasului, se mişcă cum poate. Adică prost. Este terminat. A investit 11h 31m în etapele anterioare — cu aproape patru mai mult decât noul campion — şi puținul care i-a mai rămas s-a dus în primul act al meciului, aşa că nu mai are mare lucru de făcut de acolo până la deznodământ. Trist rezoluția, dar aşa este sportul.

Îl masează şi încearcă, de dragul de a nu abandona, de a fi elegant, dar abia mai poate tropăi şi deja gol, poate rupt, se predă cu dezgust.

Astfel vine prima încoronare a lui Alcaraz în Principat, un alt obiectiv tăiat de pe hartă. Murcianul avea nevoie de o lovitură de cârmă şi vine aici şi acum, cu zgura ca platformă pentru a-şi relua impulsul. El insista pe calm şi asta se întâmplă: nu şi-a pierdut credința.

"DACĂ NU CÂŞTIGI, OAMENII VORBESC MULT"

A. C.

Alcaraz a avut încredere în inversarea situației şi aşa se întâmplă, deşi insistă că performanța sa până acum nu a fost proastă.

Cu cifrele în mână, în acest moment are cu 710 puncte mai mult decât anul trecut în acest moment şi în curând la Barcelona, unde se va muta imediat pentru că va debuta marți, în fața unui jucător din faza de calificare, poate consolida progresul neparticipând la ultima ediție.

"Când nu câştigi meciuri sau turnee, oamenii vorbesc mult şi nu trebuie să dau atenție la asta", introduce el în sala de conferințe, unde adaugă că nu avea senzația că trebuie să demonstreze nimic;

"dar mi-am dat seama că nu trebuie să fiu atent la asta, ci să mă concentrez asupra mea. Luna aceasta am învățat că trebuie să mă gândesc la mine, la echipa mea, la familia şi la prietenii mei, nimic mai mult; indiferent dacă câştig sau pierd, trebuie să fiu fericit pe teren".

Campionul spune că clasamentul "nu mai este o prioritate" şi că rămâne cu o frază de la Samuel López, tehnicianul care l-a ghidat în aceastâ ultimă experiență:

"Mi-a spus şi, poate că a fost cheia, că trebuie să înfrunt dificultățile. Trebuie să le înfrunt, să nu le evit, să nu mă îngrijorez şi să nu mă tem de ele, ci să le înfrunt. Când îți dai seama de asta, eşti pe drumul cel bun".

Succesul de la Monte Carlo îl readuce pe locul doi în clasamentul ATP, pe care Zverev i l-a furat la sfârşitul lunii noiembrie.

Diferența dintre ei este foarte mică (125 de puncte) şi în timp ce unul va concura la Godó, celălalt o va face la München.