«Cine de Barrio» este o emisiune din zilele noastre care difuzează filme dintr-o altă epocă, de aici și motivul existenței sale: nu doar că spune povești, ci știm, pentru că sunt difuzate acolo, că acele povești au fost filmate într-un timp diferit și acesta este și valoarea sa: să aruncăm o privire în trecut, la ceea ce era validat și nu mai este, la bunăvoința sau stupiditatea judecății morale și respingerea ei astăzi doar privindu-o, ceea ce este un progres. Acum, RTVE a anunțat că acele filme vor avea un avertisment informativ: «Circumstanțele conținute în acest film sunt încadrate într-o epocă determinată și trebuie înțelese în contextul social al acelei epoci». Un «Ce mare e cinematograful», dar cu asteriscuri și note de subsol înainte de a vedea filmul, adică «Ce mare ar fi putut fi cinematograful». Fiindcă suntem luați de proști, nu se clarifică la ce epocă se referă și care sunt acele circumstanțe. Ori se merge până la capăt, oprind filmul în fiecare scenă pentru a o analiza cu o masă rotundă rapidă și a detalia antecedentele penale pe care le-ar avea astăzi regizorul, ori mai bine se difuzează filmul așa cum este, ceea ce s-a făcut deja în Tranziție și s-a terminat ca un vis frumos: cu o majoritate istorică a PSOE în 82. Se începe avertizând că un film a fost filmat în timpul franchismului și se ajunge să se alerteze că în «Socrii mei» tatăl nu este același cu asasinul din «Capul Fear», deși se aseamănă. Dacă începi să aprofundezi, nu se mai termină. Una dintre cele mai responsabile funcții ale cinematografiei, și a tot ceea ce își imaginează ființa umană pentru a face public, constă în a depune aceeași hegemonie a libertății cu care a creat, și cum a creat, în spectator. Fără mâini condescendente pe umăr, fără firimituri de pâine pe drum, fără manual de instrucțiuni, fără pistă de biciclete, fără semafoare; unul vede un film așa cum deschide un roman: fără o mamă care ține bicicleta din spate pentru ca tu să crezi că știi deja să mergi singur.