În câteva cuvinte
Jucătoarea de tenis spaniolă Sara Sorribes, în vârstă de 28 de ani, a anunțat o pauză în cariera sa din cauza problemelor de sănătate mintală și fizică. Ea a menționat că și-a pierdut iluzia și motivația pentru antrenament și competiție, simțind o presiune constantă. Sorribes, care a atins locul 32 WTA, a subliniat nevoia de a se opri pentru a-și recăpăta echilibrul și a reflecta asupra viitorului său în tenis.
Tenisul, o mașină devoratoare de trupuri și minți, o obligă acum pe valenciana Sara Sorribes, o luptătoare de 28 de ani cu o lungă carieră în elită, să se oprească brusc, deoarece, pur și simplu, spune că și-a pierdut iluzia.
De aici și pauza anunțată joi, poate temporară sau nedeterminată. Cert este că sportiva are nevoie să încetinească, să ia distanță, să observe cu perspectivă și să pună lucrurile la locul lor, deoarece în prezent, fizicul și psihicul ei nu mai fac față.
Fără menajamente, se exprimă cu aceeași hotărâre cu care luptă pe terenuri. «Voiam să vă spun că am decis să-mi iau o pauză. O pauză pentru mine, pentru mintea și corpul meu», rezumă ea într-un text scris de mână și distribuit prin intermediul rețelelor sale sociale.
Sorribes transmite că în prezent, negativul cântărește mult mai mult decât pozitivul și că nu este o senzație nouă, ci, de fapt, vine de departe. Nu doar că nu se bucură, ci suferă. Și este mai mult decât simptomatic faptul că nu are chef să-și ia racheta pentru a aborda munca de zi cu zi pentru o îndrăgostită de profesie (și de competiție) ca ea, un exemplu de constanță, autoexigență și perseverență; o luptătoare ireductibilă capabilă să petreacă ore și ore pe teren, mereu o bătaie de cap pentru rivale.
«Sufăr de multe luni pe un teren de tenis. Sara veselă și fericită care se vede în afara terenului nu este nici pe departe realitatea a tot ceea ce port în interior», scrie ea.
Mai multe informații Spania câștigă finalele de la Zhenzhen
«Mi-am pierdut iluzia de a mă antrena, de a mă îmbunătăți și chiar de a merge la turnee. Momentele de suferință sunt mult mai numeroase decât cele de liniște. Spune asta o persoană căreia i-a plăcut întotdeauna să muncească, să se îmbunătățească și să concureze. De aceea, pe lângă faptul că am nevoie de ajutor, simt că trebuie să mă opresc/odihnesc. Nu știu dacă definitiv sau temporar», continuă Sorribes, care, ca toți ceilalți, a început de mică și a început să iasă în evidență rapid.
«Sufer doar când nu am o rachetă în mână. Atunci o duc greu», povestea ea pentru acest ziar în timpul unei întâlniri din 2013 la Madrid, când deja se apropia de profesionalism și devenea cea mai tânără spaniolă, pe atunci 16 ani, care câștiga un punct WTA.
Acum, însă, dinamica ultimelor timpuri o forțează la această pauză «pentru a fi coerentă și consecventă» cu ceea ce simte corpul ei, încheie nota. Este realitatea ei și a atâtor alți jucători de tenis care se topesc încetul cu încetul din cauza rutinei, uzurii și suprasolicitării, a competițiilor continue, de la 1 ianuarie până în noiembrie și apoi presezonul; o «mașină de tocat psihologică», după cum spunea Àlex Corretja; o eroziune continuă care nu ține cont de clase și care îi afectează pe cei de sus, cei mai privilegiați, pe cei din mijloc și pe cei care vin din urmă. Fără excepție. Sistemul, nici mai mult, nici mai puțin. O roată care se învârte și se învârte și care ajunge să distrugă nu puține cariere. Osaka, Anisimova, chiar și Paula Badosa. Toate au trebuit să se oprească.
A post shared by Sara Sorribes Tormo (@sarasorribes)
Pentru Sorribes, totul a început să se complice acum câțiva ani, când a simțit o fisură la scafoidul piciorului drept și a trebuit să stea o jumătate de an în rezervă; apoi, tot ceea ce implică o reîntoarcere în cursă, fără răgaz pentru a nu continua să cadă și să piardă teren într-un sport care nu admite pauze.
În sezonul anterior, reușise să urce până pe locul 32 în clasament, vârful ei, dar în ultimul timp pierduse vigoare la simplu, nu și la dublu. Astăzi este a 85-a jucătoare din lume și în palmaresul ei figurează titlurile de la Guadalajara (Mexic, 2021) și Cleveland (2023), pe lângă alte șase trofee la dublu.
Zâmbea nu demult pe terenul de la Ostrava, cu Spania, dar lucrurile nu mergeau bine. «Acum încep să cred tot mai mult în mine. Cred că văd o jucătoare curajoasă și dură, care are din ce în ce mai multe arme și care îi incomodează din ce în ce mai mult», comenta ea pentru acest ziar acum doi ani, când, coincizând cu o accidentare gravă a lui Badosa, devenise referința națională.
Este radiografia unei maratoniste model, cu victorii kilometrice — 4h 15m împotriva lui Xinyu Gao la Beijing 2024, al patrulea cel mai lung din Era Open, sau 3h 54m împotriva lui Camila Osorio la Cleveland 2022, al optulea — și câteva de neuitat; a doborât-o pe colosala Barty la Jocurile de la Tokyo și în ultimele, la Paris, a câștigat bronzul alături de Cristina Bucsa, cu care a câștigat anul trecut la Madrid. Acum, însă, trebuie să se oprească. Cealaltă față.
