Forța poveștilor

Forța poveștilor constă în faptul că ne recunoaștem în ele și înțelegem astfel că nu suntem o raritate și că toată lumea trece prin circumstanțe similare, bune și rele, uneori teribile. Forța religiilor constă în faptul că sunt construite cu povești care sunt repovestite iar și iar, care sunt recreate în mii de feluri și care permit consolidarea legăturilor într-o comunitate pentru a se încălzi unii pe alții – nimeni nu vrea să fie în afara turmei. Din nou Săptămâna Patimilor, întoarcerea la stațiunile patimilor lui Hristos.

În primul rând, prinderea în grădina în care Iisus se îndreptase cu discipolii săi și unde a fost arestat de gardienii trimiși de preoții superiori și farisei. De acolo a fost dus la casa lui Ana, apoi la cea a lui Caiafa și, în cele din urmă, la pretor, unde l-au predat lui Ponțiu Pilat. “Luați-l și judecați-l după legea voastră”, le-a spus prefectul roman al Iudeei. Ei au răspuns: “Noi nu putem ucide pe nimeni”. Așa că Pilat s-a adresat lui Iisus pentru a afla despre ce este vorba în toată această zarvă. L-a întrebat dacă este regele iudeilor. El i-a răspuns că împărăția sa nu este din această lume. Au continuat să discute; Iisus i-a explicat că a venit în lume “să mărturisească adevărul”. Scena rămâne profund neliniștitoare. Pilat are puterea de a decide dacă acel om care îi vorbește într-un mod atât de enigmatic poate continua să trăiască. În Evanghelia după Ioan, în acel moment este ridicată o întrebare care rămâne în aer și care răsună de atunci fără răspuns. “L-a întrebat Pilat: ‘Ce este adevărul?’”. Iisus nu spune nimic, nu se va ști niciodată dacă a răspuns. Adevărul, ce adevăr, ce este adevărul. Pilat a ieșit din nou la iudei, spune Ioan. Le-a spus: “Eu nu găsesc nicio crimă în el”. Nu știa prea bine ce să facă în mijlocul acestei încurcături. I-a venit o idee. Exista un obicei printre iudei care îi permitea lui Pilat să elibereze un prizonier de Paște. I-a întrebat dacă vor ca Iisus să fie eliberat. I-au răspuns că preferă să-l elibereze pe Baraba. “Baraba era un tâlhar”, clarifică evanghelistul. Pilat a poruncit atunci ca Iisus să fie biciuit, soldații au împletit o coroană de spini pe care i-au pus-o pe cap și l-au îmbrăcat cu o mantie purpurie. “Iată omul”, le-a spus Pilat. Ioan scrie că gardienii și preoții superiori au strigat: “Răstignește-l, răstignește-l!”. Poate că cel mai bine acest moment a fost exprimat în Patimile după Ioan de Johann Sebastian Bach.

“Luați-l voi și răstigniți-l, căci eu nu găsesc nicio crimă în el”, spune Pilat. Și atunci intră corul cu o putere asurzitoare. “Wir haben ein Gesetz, und nach dem Gesetz soll er sterben”. Este ca și cum dintr-o dată s-ar dezlănțui o furie incontrolabilă, ca și cum ar galopa sute de călăreți cu săbiile strălucind în soare și s-ar îndrepta fără nicio clemență împotriva celui care a fost indicat și i-ar smulge capul dintr-o lovitură. “Avem o lege și după acea lege trebuie să moară”, strigă haita, iar vocile corului se ridică ca o masă compactă și se întorc iar și iar, se calcă unele pe altele cu aceeași fixare, cu acea convingere profundă care apare dintr-un loc ascuns și care cere sânge. Avem o lege și spune că trebuie să moară “pentru că se crede Fiul lui Dumnezeu”. Poveștile vechi spun mai bine decât oricine altcineva ce se întâmplă și astăzi. Pentru mult mai puțin, mulțimea care se exprimă pe rețelele de socializare își ridică legea ca un steag și imediat răstignește, vai, dacă nu răstignește, pe cel indicat. Nimic nou sub soare.