«A fost o provocare la care nu au îndrăznit să ne spună nimic»

«A fost o provocare la care nu au îndrăznit să ne spună nimic», asigură Neus Sanfèlix înainte de a-și aminti acea zi de 3 decembrie 1986, în care, alături de colegele sale de la Comissió de Dones pel Dret a l’Avortament din Valencia, au practicat un avort unei femei andaluze care se afla în a opta săptămână de sarcină. Au convocat mass-media și s-au auto-acuzat de o întrerupere de sarcină care nu era prevăzută în legislația de la acel moment.

Femeia de 33 de ani, mamă deja a cinci copii, a explicat jurnaliștilor că a rămas însărcinată din cauza unei defecțiuni a prezervativului și că a luat decizia de a avorta după impedimentele legale constante pe care le-a întâmpinat în Sistemul de Asigurări Sociale. În jurul orei 18:00, intervenția a fost efectuată fără anestezie și a durat aproximativ cincisprezece minute. «Am avut foarte clar, și dacă s-ar fi întâmplat ceva, am fi mers la închisoare sau oriunde ar fi fost nevoie», susține Maribel Lorente, care vorbește cu Джерело новини însoțită de Sanfèlix, Mariló Pla și Inmaculada Clemente, toate fiind prezente în acea zi.

Cu două zile înainte, centrul privat de planificare familială Acuario din Valencia devenise prima clinică spaniolă care a practicat un avort legal conform legislației aprobate pe 21 noiembrie, privind centrele sanitare acreditate pentru efectuarea întreruperilor voluntare de sarcină. Acest decret regal a fost aprobat după numeroasele critici exprimate împotriva legii din 1985, care declara ca nepedepsită practica avortului în cazurile de malformație a fătului, viol și pericol pentru viața, sănătatea fizică sau psihică a femeii însărcinate. În aceste cazuri, se emitea un raport psihiatric care, critică Catalá, era «o sabie a lui Damocles» care «ulterior era folosită împotriva femeilor în divorț pentru a le lua custodia copiilor lor». În cadrul acestei prime norme, conform denunțurilor Comissió pel Dret a l’Avortament și a altor asociații feministe, între august 1985 și noiembrie 1986 au fost efectuate 6.000 de avorturi ilegale în Regiunea Valencia. În aceste cincisprezece luni, au fost efectuate 40 de avorturi legale.

«Începând cu 1985, social, se încorporează în mintea oamenilor că avortul este deja legalizat, dar juridic rămâne în Codul Penal», explică Consuelo Catalá, asistentă medicală, militantă feministă și membră a Colectivului de Sănătate Acuario. În acest sens, acțiuni precum cea convocată în Valencia – care a fost organizată în alte orașe precum Madrid și Barcelona – au marcat, în cuvintele lui Clemente, «un înainte și un după» pentru «a începe să vorbim despre avort ca despre un drept». Cu toate acestea, trecuseră aproape zece ani de luptă în clandestinitate până la includerea întreruperii voluntare de sarcină în cadrul legislativ.

Un afiș istoric al unui protest pentru procesele împotriva femeilor care au avortat.

În anii 1970, diferite grupuri feministe au format grupuri specializate și, în contact cu mișcarea locală din Valencia, au susținut cursuri despre sexualitate și contracepție. «Acesta este un salt calitativ, deoarece permite diferențierea sexualității de reproducere și face posibil ca femeile să aibă o viață în afara destinului stabilit», remarcă Catalá, care, în cadrul unei inițiative a Adunării Femeilor, a călătorit în Regiunea Valencia ținând prelegeri despre sănătatea sexuală și reproductivă în compania lui Carmen Alborch, care se ocupa de domeniul juridic, în principal divorțul.

În paralel, în universități era obișnuită organizarea de colecte pentru a suporta călătoriile în Anglia sau Țările de Jos. «Era complet organizat prin intermediul unor agenții de turism care grupau femeile într-un avion», subliniază Clemente, care povestește că s-au stabilit niște coduri, iar femeile sunau cerând «o călătorie cu lalele». Cele care nu își permiteau deplasarea își puneau viața în pericol. Apelau la avortonițe care introduceau ramuri de pătrunjel, ace de tricotat sau catetere prin vagin, administrau poțiuni sau injecții pentru care cereau 10.000 de pesetas, dilatau colul uterin cu sonde sau practicau irigații vaginale cu săpun antiseptic, oțet, terebentină, înălbitor sau bere caldă.

Începând cu 1977, a fost pusă în funcțiune o rețea de apartamente clandestine în Valencia care oferea femeilor posibilitatea unui avort sigur prin chiuretaj uterin prin aspirație. Françoise, aparținând Mouvement pour la Liberalisation de l’Avortement et la Contraception (MLAC), s-a stabilit în oraș pentru a învăța alte colege metoda Karman: «Materialul, pe care îl aduceam din Franța, era un borcan mare de Nescafé cu un capac de plastic cu trei găuri. Una era pentru o pompă de bicicletă inversată care făcea vid, alta pentru a măsura vidul și a treia care mergea cu canulele pentru aspirare».

Au ajuns să funcționeze trei grupuri clandestine în același timp. «Mulți oameni din toată Spania veneau la Valencia», afirmă ea. Ea povestește că citeau femeile într-un anumit punct și le cereau să vină cu o revistă Hola sub braț. Apoi le transferau într-un apartament pe care îl împrumuta cineva apropiat grupului și într-o singură dimineață se puteau efectua pe masa din bucătărie cinci sau șase intervenții care nu durau mai mult de zece minute. Françoise fuge de protagonism și, decenii mai târziu, încă mai arată o admirație adevărată pentru cei care se ocupau de a face femeile însărcinate să râdă. Una dintre aceste persoane a fost Gloria – nume fictiv – care le însoțea pe cele care așteptau nervoase să le vină rândul să avorteze: «Rolul nostru era să le ghidăm, să fim acolo cu ele, să le lăsăm să vorbească, pentru că erau oameni care aveau îndoieli, care plângeau sau care știau mai clar decât apa».

Apartamente clandestine

Existența acestei rețele de apartamente clandestine nu a fost niciodată un secret, chiar a apărut într-un reportaj amplu în Valencia Semanal în 1979. Cu toate acestea, după procesul celor 11 din Basauri, au urmat numeroase arestări în diferite orașe. În iulie 1981, Garda Civilă a arestat nouă persoane de la centrul de planificare familială Flora. Zile mai târziu, a intrat în închisoare ginecologul clinicii Acuario, Pere Enguix, care, apărat de José Luis Albiñana, a declarat că a făcut peste 10.000 de avorturi și a predat judecătorului 2.700 de fișe ale femeilor cărora li s-a practicat o întrerupere voluntară de sarcină.

Peste 4.000 de persoane au manifestat în centrul orașului cerând eliberarea persoanelor reținute, au fost colectate semnături ale femeilor și bărbaților sub campania «Și eu am avortat» și mai multe persoane s-au închis în Primărie. «Am stat acolo toată noaptea și a doua zi am ieșit mai proaspete ca un trandafir și cu pancartele noastre», își amintește Consuelo Catalá. Enguix a fost reîncarcerat în 1983 și a așteptat zece ani în libertate condiționată până a fost achitat în 1991.

Anii de luptă și clandestinitate au dus la aprobarea unui prim cadru legislativ. Dar avortul era încă o crimă. Acțiunile nu au încetat, iar în decembrie 1986, Coordonarea Statului a Organizațiilor Feministe a constituit la Madrid Tribunalul împotriva agresiunilor la dreptul la avort, la care au participat peste 3.000 de femei. A fost emisă o sentință care condamna Guvernul, justiția și medicii, printre alții, «la pedeapsa pe viață a unei existențe cu 103 suferințe ale femeilor, privați astfel de drepturile și libertățile de care noi nu ne bucurăm astăzi doar pentru că suntem femei» și «să sufere teroarea, durerea și, dacă este cazul, moartea, pentru un avort efectuat împotriva sănătății și împotriva vieții lor». Aveau să treacă mai bine de douăzeci de ani pentru a avea o nouă lege a întreruperii voluntare de sarcină în statul spaniol.