S-a gândit de multe ori să renunțe

«Parcă trăiesc în ziua cârtiței», spune David Álvarez (Oviedo, 57 de ani), doctor în Biologie și profesor de Zoologie la Universitatea din Oviedo, care studiază salmonidele de mai bine de 25 de ani. Dar nu a făcut-o și continuă să divulge, să investigheze și să avertizeze cu privire la situația «dramatică» a somonului atlantic. Scăderea speciei, care se întoarce din mare în fiecare an pentru a se reproduce în cursurile de apă unde s-a născut, a fost drastică: în anii cincizeci ai secolului trecut, se pescuiau 10.000 de somoni în râurile din peninsula Iberică, iar în prezent nu se ajunge la 500. Singura modalitate de a opri hemoragia și «poate, doar poate», de a evita dispariția speciei, ar fi să nu se mai pescuiască, «să se interzică toate râurile», avertizează Álvarez. Nu ar mânca niciodată un somon sălbatic care agonizează. Dar scenariul este altul: sezonul tocmai a început și deja au fost capturate primele exemplare, faimoșii «campanu», care sunt scoși la licitație pentru sume mari. Sâmbăta aceasta, cel din Asturia a ajuns la 10.100 de euro.

Întrebare. Ce v-a făcut să vă interesați de somon?

Răspuns. A fost întâmplător, am început teza despre salmonide în 1998 în cadrul unui proiect european de studiere a impactului repopulărilor și scăpărilor asupra populațiilor sălbatice. De acolo am început să mă interesez și am văzut cum an de an erau din ce în ce mai puțini. Când am început să înregistrăm imagini în 2009, pe care le-am inclus ulterior într-un documentar, era relativ ușor să-i vedem, dar apoi plecam multe zile fără să vedem nimic, chiar și în râuri foarte bogate în somoni, cum ar fi Sella.

Î. Care este situația somonului?

R. În Spania este dramatică, scăderea este brutală, în anii 50 ai secolului trecut se pescuiau în râurile noastre 10.000 de exemplare, cu oscilații în funcție de ani, ceva natural pentru specie, dar începând cu anii optzeci începe dezastrul. Acum zece ani se capturau 1.500 de exemplare, iar în ultimii trei ani nu s-a ajuns la 500. Acum, deși toate populațiile sunt reduse, cele mai bune zone de somon se află în Asturia și mai sunt și în Galicia, Cantabria și Navarra. Eu cred că va dispărea. Poate, dacă chiar ne-am pune pe treabă, cu o interdicție în toate râurile care să permită reproducerea câtorva indivizi care încă intră, ar putea exista o mică speranță.

Î. Și în restul lumii?

R. Declinul este generalizat în întreaga zonă de distribuție a speciei, pe ambele versante ale Atlanticului, cel nord-american și cel european. Se consideră că populațiile de pe coasta Canadei și a Statelor Unite au ajuns la limita lor și sunt irecuperabile. În țările din nordul Europei este ceva mai bine, de exemplu, în Islanda, dar în altele cu o mare tradiție în pescuitul somonului, cum ar fi Scoția, încep deja să detecteze o scădere foarte accentuată, ceea ce a făcut ca în multe dintre ele să se restricționeze capturile.

Î. Ce cauzează declinul?

R. Sunt multe cauze. Barajele și stăvilarele din râuri, de netrecut pentru un somon, sau efectele schimbărilor climatice care se accentuează în peninsula Iberică, unde creșterea temperaturii într-un râu are efecte mai grave decât în altele mai reci. De asemenea, se confruntă cu poluarea, pescuitul excesiv, construirea de diguri care elimină pădurea de pe malul râului și fac ca apa să avanseze cu mai multă forță și să reducă locurile de depunere a icrelor. Dacă nu ai grijă de râu, unde își petrec primii ani de viață, începem prost.

Î. Este atât de dăunătoare pescuitul sportiv în râuri?

R. Dacă ar exista o populație abundentă, probabil că ar fi durabil, dar este cu 95% mai mică decât acum 100 de ani, de aceea nu ar trebui pescuit niciun somon, a face asta înseamnă a-l condamna la dispariție, un punct în care poate că se află deja. Și nu este la fel de simplu ca atunci când pescuitul altor specii este limitat la anumite dimensiuni minime în mare pentru a le permite să se reproducă cel puțin o dată, pentru că atunci când prinzi un somon care a intrat în râu, nu se va mai reproduce niciodată și impactul este brutal.

Î. Poate că soluția ar fi pescuitul fără ucidere.

R. În această stare nu cred că ar trebui permis nici măcar pescuitul fără ucidere, returnând peștele în râu. Să ne imaginăm că vânătorilor li s-ar fi permis, pentru a le satisface dorința de a trage, să tragă cu săgeți anestezice în lincii când se recuperau și apoi să-i elibereze din nou. Nimeni nu s-ar gândi la asta, nu?

Î. Ce măsuri adoptă administrația?

R. Cele care se adoptă nu funcționează, după cum demonstrează datele, și, în plus, sunt contraproductive. În prezent, se repopulează cu indivizi care sunt crescuți în ferme piscicole, provenind de la exemplare adulte când se întorc din mare. Este o metodă care nu le permite să se adapteze la viața sălbatică și când sunt eliberați în râu, deși sunt mii, mortalitatea este mult mai mare decât cea naturală. De asemenea, sunt uciși prădătorii lor, în principal cormoranii. În Asturia au fost ucise 4.000 de exemplare de când măsura a intrat în vigoare acum 20 de ani. Există, de asemenea, cote de pescuit, care sunt stabilite luând în considerare câți somoni ajung. Are logică dacă s-ar face bine, dar sunt atât de absurde încât în Asturia, de exemplu, permit capturarea a 650 de exemplare, la fel ca anul trecut, când nu s-au pescuit nici măcar 400. În Esva sunt autorizați 20 de somoni pe sezon și, de obicei, nu se pescuiesc nici măcar cinci, sunt ani în care se pescuiește doar unul.

Î. Care ar fi gestionarea corectă?

R. Să asculte cercetătorii și să nu mai considere somonul o resursă electorală și economică, să pună înainte importanța sa ca specie. Administrația asturiană are studii științifice pe masă în care se descurajează acțiunile pe care le desfășoară și care recomandă interdicția, dar nu îndrăznesc. Ceea ce se face în râul Bidasoa, în Navarra, este singura speranță. Lor nu le-a tremurat mâna când au decretat închiderea pescuitului și au deja trei sezoane, în ciuda criticilor. Au văzut cifrele și au decis că trebuie să se oprească până când populația nu se îmbunătățește. Marcheză toți indivizii, studiază specia până la saturație și obțin date foarte importante.

Î. Există conștientizare socială cu privire la starea speciei?

R. Este adevărat că începe să existe o oarecare conștientizare, cunosc pescari care sunt foarte îngrijorați, ceva ce înainte era aproape imposibil, dar cred că am ajuns târziu, ar trebui luată o măsură drastică acum.

Î. Ce părere aveți despre faptul că primul somon al sezonului este scos la licitație pentru mii de euro, «campanu»?

R. Mi se pare petrecerea dispariției. Când îl vor pescui pe ultimul, vor fi oameni dispuși să plătească orice. Mi se pare indecent că din Principatul Asturiei și din alte comunități se sărbătorește acest lucru cu toată parafernalia, că politicienii ies și spun că este o tradiție. Tradiții sunt multe și evoluează și sunt eliminate.

Î. Există denunțuri de vânzări ilegale.

R. Pescuitul sportiv nu poate fi vândut comercial, îl iei acasă și îl mănânci. Sunt mulți pescari legali, dar este adevărat că există denunțuri din partea agenților de pază forestieră și a asociațiilor de pescari că există o piață neagră cu somonul. Pentru mulți oameni, pescuitul unui somon și vânzarea lui unui restaurant reprezintă un supliment la salariu.

Î. Ați mânca un somon?

R. Un somon sălbatic nu, niciodată, dată fiind situația sa. Unul de fermă, l-aș putea mânca.