Mariano Fernández Enguita: "Nu putem închide școala tehnologiei, la fel cum nu o putem face cu sexul sau cu drogurile"

Mariano Fernández Enguita (Zaragoza, 73 de ani), unul dintre cei mai reputați cercetători spanioli în domeniul învățământului, nu este foarte îngrijorat de faptul că elevii folosesc ChatGPT pentru a-și face temele, deoarece există multe modalități de a preda și învăța, de a evalua și de a încerca să verifici dacă un elev a învățat ceva. Pe acest profesor emerit de Sociologie de la Universitatea Complutense îl preocupă alte lucruri, multe, legate de impactul pe care îl va avea asupra școlii valul de schimbări tehnologice vertiginoase, a cărui avangardă este astăzi, într-adevăr, inteligența artificială (IA) generativă și conversațională. Dar insistă, de asemenea, asupra tuturor posibilităților de îmbunătățire pe care le deschide și, mai ales, asupra faptului că este un val care nu poate fi evitat, astfel încât, înainte de a te copleși, pare mai rațional să încerci să te urci pe el pentru a te duce unde vrei.

Cât de îngrijorat ar trebui să fie astăzi un profesor dintr-un colegiu sau un liceu de faptul că elevii săi își fac temele acasă cu IA? În opinia mea, deloc. Dacă aș fi acel profesor și cred că elevii trebuie să memoreze, de exemplu, derivatele, atunci pot da un examen cu ușile închise, doar cu stiloul și hârtia. Dar trebuie să decid mai întâi că acest tip de cunoștințe este necesar așa, în acest mod, în loc să presupun în general că nu există altă formă de cunoaștere sau altă formă de evaluare.

Atunci, primul lucru ar fi să decidem care sunt cunoștințele sau abilitățile de bază care trebuie stăpânite în afara lumii digitale? Sigur, dar aceasta este o problemă veche. Cred că cunoștințele și informațiile pe care școala le gestionează, le evaluează și le utilizează s-au schimbat, logic, odată cu timpul. Uneori, fără a spune. Alteori, rezistă la schimbare. Când ai 50.000 de profesori de o anumită materie, este foarte dificil să-i schimbi din ceea ce fac deja. Și vor ieși în stradă, vor scrie articole și cărți savante despre de ce este esențial acest lucru sau altul, de ce este singurul lucru care ne face democrați, cetățeni inteligenți… Asta trebuie să se schimbe.

Un exemplu: sunt foarte favorabil ca elevii, chiar și în învățământul obligatoriu, să învețe să citească statistici; nu să le facă, care este o altă poveste. Dacă citești că profesia de astronaut are un viitor mare pentru că crește cu 300% în fiecare an, trebuie să știi că sunt foarte puțini (o sută în lume) și că, oricât de repede ar crește, vor rămâne puțini. Iar îngrijitorii (majoritatea îngrijitoare) cresc doar cu 2% sau 3%, acel mic procent reprezintă milioane. Ceea ce vreau să spun este că trebuie să înveți să le citești, chiar dacă nu știi să operezi cu ele. Și mi se pare că, în domeniul IA și în multe altele, se întâmplă acest lucru: nu trebuie să devii programator, ci să înveți să trăiești cu acest tip de informații și să le interpretezi.

Acest context de accelerare a IA face inacceptabilă amânarea dezbaterii privind cunoștințele sau abilitățile pe care trebuie să le garanteze educația de bază? Cred că trebuie să regândim în general toată formarea inițială. Și nu este nevoie să te uiți la elev; uită-te la profesor. Acum 50 sau 80 de ani, învățătorii erau oameni foarte cititori, foarte autoselectați, dar, în principiu, cu ceea ce au învățat în formarea inițială puteau profesa restul vieții lor, chiar dacă o perfecționau mai mult sau mai puțin. Astăzi nu este așa, nici una, nici alta, și nu putem admite ca un profesor să spună că nu-l privește pentru că a venit înainte de digitalizare sau de transformarea digitală sau de IA sau de Regulamentul general privind protecția datelor. Nu am admite acest lucru unui medic sau unui avocat, cu atât mai puțin unei persoane care nu numai că trebuie să utilizeze și să conducă la cunoștințele care există astăzi, ci și la cele pe care va trebui să le gestioneze mâine, adică are și funcția ca elevii să învețe să învețe și să dorească să continue să o facă în viitor.

În ce măsură afectează deja IA sălile de clasă? Părerea mea este că, în acest moment, destul de puțin. Ceea ce există sunt promisiuni și multe experimente în diverse domenii. Promisiunea clasică era că fiecare Alexandru [cel Mare] va avea Aristotelul său [care a fost preceptorul său], adică fiecare elev va avea tutorele său. Deocamdată, IA pe care o foloseam până la ChatGPT era mai clasică, de tip arbore, logică. Adică: introducem niște date, dăm niște instrucțiuni și ne dă niște rezultate exacte, deși limitate. Și asta ne permite să trecem la ceea ce se numea tutorizare inteligentă. Acum se poate face cu o capacitate mai mare, date mai bune, mai multe abilități, introducând mult mai multe lucruri în afară de examen, cum, cât și când intră elevul în sala de clasă virtuală, dacă încetează să o mai facă, dacă se oprește să citească sau nu, dacă își preda temele la timp și nu o mai face, dacă îi plac foarte mult videoclipurile și puțin textele sau invers… Chiar dacă intri într-o videoconferință, poate să vadă ce față faci, să vadă emoțiile tale… În definitiv, poate aduna o mulțime de informații care pot fi foarte utile profesorului, pentru a vedea cum merg studenții săi, dacă toți merg bine sau dacă se deconectează sau sunt dezinteresați… Dar această omniprezență este deja problematică.

Sigur, pentru început, pentru că un elev ar trebui să poată spune: nu vreau să controleze cât citesc și la ce ore. Sau nu vreau să-mi privească emoțiile și să văd dacă sunt supărat sau mă gândesc la aiureli. În plus, pot exista prejudecăți culturale. De exemplu, japonezii, când sunt foarte atenți, închid ochii într-o conferință, așa că o mașină antrenată de occidentali ar putea interpreta lipsă de atenție… Pot fi anecdote mai mult sau mai puțin bizare, dar, de asemenea, în funcție de pentru ce și cum se folosește, poate avea efecte haotice sau dăunătoare. De aceea, trebuie să găsim modul adecvat de a o utiliza. Adică: trebuie să înțelegem foarte bine informațiile care ne sunt date și cu ce ușurință putem greși, iar acest lucru face necesar să experimentăm. Pentru că, în plus, trebuie să oferim acea informație într-un mod care să poată fi utilizat: nu este vorba de a inunda profesorul cu date, de a adăuga la ceea ce are deja în alte 20 sau 40 de ecrane, câte unul pentru fiecare elev, de statistici mai mult sau mai puțin convertite în reprezentări grafice. Fără o vizualizare adecvată, acea avalanșă poate servi doar la producerea de anxietate informativă. Trebuie să găsim modul în care să funcționeze ca panoul de bord al automobilului, cu care toți vedem mai mult sau mai puțin cum merge, chiar dacă poate nu știm totul sau de ce.

Și ce se poate face cu toate aceste informații? Acum avem capacitatea de a utiliza date mari — nu cantități mari de date, ceea ce aveam deja în statistică — nestructurate, adică care nu s-au născut pentru asta, dar pe care le putem utiliza, ce știu eu?, pentru a ști cum se conectează oamenii, cum se mișcă prin liceu sau prin campus, ce fac în timpul pe care îl petrec acolo… Pe de altă parte, putem avea trasabilitatea studentului prin urma sa de date și putem obține multe orientări de acolo. Putem anticipa, de exemplu, ce elevi sunt în risc; una dintre marile probleme ale sistemului educațional spaniol preuniversitar este tocmai abandonul școlar. Și același lucru, cu absenteismul. Este interesant să privim aceste lucruri, atâta timp cât se face cu garanțiile necesare pentru a evita o utilizare greșită.

Vorbind de utilizare greșită. Cu IA, deocamdată, suntem în mâinile unor companii private puternice care controlează aceste tehnologii și acumulează date valoroase fără prea multă transparență. Asta este foarte prezent în legislația europeană, care nu va face miracole, dar este cea mai bună din lume. Prima mare lege europeană în materie digitală este Regulamentul general privind protecția datelor. Școlile sunt obligate să îl respecte și, de fapt, fiecare centru educațional trebuie să aibă un responsabil de protecție a datelor pentru a garanta că este respectat. În plus, odată cu Legea privind serviciile digitale, vin mai multe cerințe. Și mult mai multe cu Legea privind inteligența artificială, deoarece este structurată, mai ales, în jurul riscului și va obliga, de asemenea, să existe un responsabil de IA per centru, per grup de centre sau per zonă, nu este încă clar, dar trebuie să existe. Este foarte important ca administrațiile și centrele să înțeleagă că există sarcini pe care nu le poate asuma orice profesor și că, prin urmare, va trebui să existe oameni specializați în ele. Nu știu dacă vor fi profesori care se specializează în date, informații, IA… Sau oameni din această lume care se specializează în educație, dar va trebui să existe cineva. Și, astăzi, v-aș spune că ar fi necesare, cel puțin, aceste două specializări: protecția datelor și IA. Și aș adăuga o a treia: să știm să gestionăm și să facem utilă cantitatea enormă de date pe care o produce un centru. Legea privind guvernanța datelor spune că toate administrațiile vor face publice datele lor, mai puțin în educație. Dar cred că, în anumite condiții, trebuie și pot fi utilizate. Trebuie găsit un echilibru, deoarece cu o legislație prea protectoare a informațiilor, se va pierde prea multă cunoaștere. Iar profesorilor în general trebuie să li se ofere ajutor, nu le poți cere să devină experți juridici, deoarece nu au timp sau bază. Enguita, în superaula Facultății de Educație a Complutense.

Multe probleme pe care le menționați vin de departe, cel puțin de la dezvoltarea tehnologiei informatice, a web-ului, credeți că erupția IA generative face și mai imperios necesar să abordăm aceste probleme vechi nerezolvate? Nu doar IA. S-au întâmplat multe lucruri în același timp: problemele cu rețelele sociale și utilizarea lor excesivă, cu adolescenții care sunt afectați de greutatea lor, de modul în care au pielea, dacă vor să joace asta sau aia, dacă sunt insultați sau hărțuiți, etc. Și fakes, și manipularea politică cu Cambridge Analytica… Dintr-o dată, am văzut că rețeaua nu este ceea ce promisese: o lume liberă, unde nu exista pericol și puteai experimenta totul. Și în același timp a sosit ChatGPT și, odată cu el, alarma. Pentru că îți poate răspunde lucruri pe care nu ar trebui sau îți poate da informații false care te pot face sau te pot băga într-o încurcătură. Și aici, în special, a fost Almendralejo, cred eu, ceea ce a declanșat cele mai mari temeri [un grup de minori a distribuit nuduri false ale colegelor de clasă făcute cu IA]. Dar, până la urmă, riscurile există și nu sunt neapărat cele la care ne gândim acum. Tutorizarea avea deja niște riscuri, IA are altele. IA generativă, care este cea care ne vorbește și ne face imagini hiperrealiste, altele mai mult. Ei bine, va trebui să combatem asta în orice mod, dar nu putem arunca copilul cu apa murdară din baie și IA cu amândouă. Asta este acolo și pentru mine ceea ce aduce mai ales este conversația. Iar acea conversație este magnifică, este foarte bună.

Acea conversație care devine un tutore magnific? Tutorizarea nu înseamnă doar a însoți, înseamnă a vedea până unde ajungi și, în funcție de asta, îți spune dacă poți continua sau nu, mergi pe aici sau pe acolo. Dar pe mine mă interesează mai ales conversația, care este ceea ce îți permite să întrebi ceea ce profesorul a spus că trebuie învățat sau înțeles și să întrebi în 40 de moduri diferite, când vrei tu, cât vrei tu, în modul în care vrei tu. Poți să-i spui: explică-mi ca și cum aș avea 10 ani, ca și cum aș fi în clasa a doua sau cum i-ai explica cuiva care nu știe nimic despre nimic. Un elev care crede că va pune întrebări strălucitoare nu are nicio problemă. Dar toți ceilalți pot cere o dată profesorului să explice mai mult asta sau aia, sau să spună că nu înțeleg asta, dar nu de patru ori și nu când pare că toți ceilalți au înțeles. Întrebarea este: răspunde bine? Și ce părere aveți? Aș spune că, la viteza de croazieră, IA este la fel de bună ca un profesor la viteza de croazieră. Sau mai bine. Nu este atât de intuitivă, nu va rezolva anumite lucruri pe care un profesor le va rezolva, dar pentru asta este încă acolo. Nimeni nu-l va da afară pe profesor. În acest caz, ceea ce trebuie să facă este să învețe elevul să întrebe bine IA. Trebuie să ai un anumit ajutor pentru a învăța să fii foarte explicit în întrebări, dar poți dispune de el ad infinitum. Nu vreau să spun că fiecare copil de șase ani ar trebui să converseze zilnic cu ChatGPT, dar poate avea o conversație acum sau în curând. Cred că are posibilități enorme și ceea ce trebuie să facem este să le explorăm și să le utilizăm. Este acolo, este ieftin și va fi din ce în ce mai mult... Dacă, cu ce se întâmplă, nu avem încredere în Open AI, și cu atât mai puțin în Grok…, atunci va trebui să începem să examinăm aplicațiile chinezești, care sunt, de asemenea, mai ieftine; sau, mai bine, să ajustăm sau să creăm propriile noastre.

Una dintre cele mai mari temeri este că încrederea prea mare în acest tip de instrumente, datorită ușurinței și confortului lor, ajungând să lași să facă totul pentru tine, va sfârși cu acea creativitate, și cu imaginația și cu memoria… Este ceea ce spunea deja Socrate: cu cărțile se va pierde memoria. Bine. Dacă scrii lista de cumpărături, dezantrenezi și memoria, nu? Cred că nu trebuie să ai încredere prea mare în nimic, nici în IA, nici în profesor, nici în manual. Imaginează-ți un profesor care trebuie să se adreseze la 20, 40 sau 100 de elevi. Dacă are puțin timp, care nu va fi mult, va acorda atenție individual unora, unui grup mai mic, dar nu poate face minuni… După o explicație generală, îi va trimite la manual — care este simplificator prin natură, pentru că nu poate fi altfel —, poate va adăuga una sau două lecturi… Dar acum putem da o conversație, de nivelul pe care îl dorim, cu atâtea cunoștințe cât dorim. Trebuie să învățăm să gestionăm asta și trebuie să o folosim. Dar chiar acum există o mișcare puternică care vrea să scoată și să îndepărteze tehnologiile de școală. Cred că acea mișcare este foarte nefericită.

Ne confruntăm cu niște schimbări tehnologice care nu vor dura mii de ani pentru a se dezvolta, așa cum s-a întâmplat cu limbajul, sau cei care au fost necesari pentru ca scrierea să se generalizeze. Sau secolele pentru ca tiparul, cartea, ziarul să ajungă aici și acolo. Sau decenii pentru televiziune, radio… Nu. Ajunge peste tot înainte de a ajunge la școală. Dar, în plus, elevii sunt deja implicați, familiile lor sunt deja implicate și, când vor ieși din sala de clasă, se vor ciocni cu ea. Vorbim despre ecosisteme tehnologice care, ca experiență, le vor ajunge cu mult înainte de a-i educa în ele sau chiar de a fi învățat, cu toții, ce se întâmpla cu adevărat cu ele. Este un val tehnologic care pătrunde mai repede și mai profund și care nu este atât de vizibil și, prin urmare, este mult mai necesar ca niciodată să ne pregătim. Iar acum, cu IA, și mai mult. Iar cu ceea ce va veni după, și mai mult. Alt lucru este cum o facem. Și cum se poate face? Este adevărat că tehnologia de utilizat nu sunt telefoanele mobile. Trebuie să fie cu un dispozitiv mai capabil și mai gândit pentru asta. Iar o școală poate închide liniștit rețelele sociale în rețeaua sa. Dar telefonul mobil a intrat pentru că nu existau suficiente dispozitive: nicio școală care are o tabletă sau un laptop per elev nu folosește telefonul mobil. Telefonul mobil a intrat pentru că toată lumea avea unul, îl putea purta și, în plus, știa să-l gestioneze.

Iar telefonul mobil ar trebui să aibă un rol în școală? Școlile ceea ce trebuie să facă, în opinia mea, este să pună o cutie Faraday sau un dulap sau orice altceva unde elevii lasă telefonul mobil și, când vor să-l utilizeze, îl scot cu controlul și direcția profesorului. Și trebuie să existe reguli foarte stricte despre pentru ce se poate folosi și pentru ce nu. De exemplu, nu se poate fotografia, nu se poate înregistra fără permisiune… Mai mult, cred că școlile trebuie să educe în cum și când să nu folosească telefonul mobil, la fel ca în cum să conviețuiești sau să conversezi. Iar educația trebuie să înceapă în etapa obligatorie. Multe familii vor ca cel puțin școala să fie un spațiu fără telefon mobil. Eu nu recomand asta. Nu mi-a fost dat, ca părinte, să am un adolescent cu această dezvoltare pe care o are telefonul mobil… Da, am avut problema cu jocurile video sau cu utilizarea excesivă a computerului. Și, bineînțeles, a trebuit să discut, să conving, uneori să am certuri din cauza restricțiilor. Trăim într-o lume în care toată informația bună este disponibilă, iar cea rea, de asemenea, de aceea trebuie să știm să discernem. Poți să-ți cauți un refugiu protector, dar în general trebuie să înveți să trăiești în asta. Aceasta este sarcina instituției școlare. Nu ne putem strădui să transformăm școala într-un sanctuar care să protejeze elevii: aici nu intră tehnologia, așa cum nu intră sexul, drogurile și rock and roll-ul. Pentru că atunci, vor fi unii care vor învăța perfect să o gestioneze după-amiaza, acasă sau afară, la fel cum înainte mergeau la engleză sau la dans sau la informatică. Iar cei care nu, nu vor învăța, dar o vor gestiona și ei. Nu este vorba că tehnologia îi mănâncă pe elevi, este vorba că există elevi, copii, tineri care se vor pregăti și alții care nu. Vorbim constant despre decalajul digital economic, sau de gen, dar cea mai mare problemă a noastră este decalajul care separă școala care trebuie să pregătească pentru lume de lumea însăși; cea care îl izolează artificial pe elevul școlarizat de copil, același copil, când iese din școală; cea care separă școlile care abordează asta și o abordează bine, de cele care o ignoră sau o evită.

Atunci, una dintre marile preocupări în jurul acestui subiect ar trebui să fie creșterea exponențială a inegalității? Sigur. Acum inegalitatea are legătură mai ales cu ce aveai sau nu la naștere, ce moștenești sau nu moștenești, ceea ce are legătură cu distribuirea bogăției trecute. Iar asta nu dispare, nici pe departe. Problema este că schimbarea care vine produce mai multă inegalitate, sau poate o altă inegalitate, sau traduce inegalitatea care exista într-un alt tip de inegalitate și o întărește. În fața vechii inegalități, școala face parte din peisaj; în fața noii inegalități, fie face parte din soluție, fie face parte din problemă.

Dificultatea adăugată a tuturor acestor lucruri este că orice soluție care ne vine acum în minte poate avea consecințe neprevăzute la care va trebui să fim atenți, cu atât mai mult cu viteza cu care se produc aceste schimbări. Mi se pare indispensabil. Dacă lucrurile ar ieși așa cum vrem, așa cum vrea cine guvernează, sau așa cum vrea societatea, nu ar exista probleme mari. Dar se întâmplă că atunci când rezolvi o problemă, de multe ori apare alta în locul ei, se produc efecte neprevăzute, perverse în sens puternic, adică care te resping și îți produc probleme mai mari decât cele pe care încercai să le rezolvi. În lumea organizațiilor, se spune de obicei că problemele de astăzi sunt soluțiile de ieri. Și, în mare măsură, este adevărat. Nu trebuie interpretat într-un mod paralizant, dar este așa. Și, efectiv, într-un moment de schimbare rapidă și din ce în ce mai rapidă, și care, în plus, crește într-un mod aproape imprevizibil, este și mai important să lucrăm asupra acelei idei. Calea ferată a adus probleme, dar înainte trebuia să pui șinele pentru ca acestea să ajungă într-un oraș sau altul. Cu o aplicație care devine brusc virală, cum ar fi rețelele sociale sau cum ar fi ChatGPT, binele și răul explodează brusc. Mi se pare foarte important să fim dispuși să revizuim constant ceea ce se întâmplă. În domeniul educațional este esențial. Trebuie, mai întâi, să ne imaginăm, să evaluăm, chiar să speculăm pur și simplu asupra a ceea ce pot fi impacturile sale. În al doilea rând, trebuie să vorbim cu alții despre asta: elevii, profesorii, companiile, toți oamenii care sunt implicați într-un mod sau altul… Și apoi, bineînțeles, trebuie să facem evaluări mai sistematice a ceea ce s-a întâmplat cu adevărat. Iar când vom vedea impacturile, cele bune, cele rele și cele care nu sunt nici una, nici alta, va trebui să acționăm în conformitate cu drepturile pe care le recunoaștem și cu valorile pe care le asumăm ca societate.