Pe străzile Romei nu se vorbește despre altceva zilele acestea.

Pe străzile Romei nu se vorbește despre altceva zilele acestea. Papa a murit, desigur. Dar de pe celălalt mal al Tibrului emană un focar de spiritualitate alternativă unde ceea ce preocupă este ziua. Funeraliile lui Francisc vor reuni sâmbătă zeci de șefi de stat și vor paraliza orașul într-o celebrare inedită de mai bine de un secol. Sicriul va străbate Roma pentru că a cerut să fie înmormântat în bazilica Santa Maria Maggiore. Și toate meciurile prevăzute pentru ziua aceea vor trebui amânate cu 24 de ore. Cluburile afectate, epuizate în ultima linie dreaptă a sezonului, au făcut calculele, iar Inter, un lider sleit de puteri, nu se descurcă deloc. Echipa lui Inzaghi, care juca sâmbătă împotriva Romei, conta pe această pernă pentru a ajunge la fel de odihnită ca rivala sa la meciul de miercuri cu Barça, care joacă finala Cupei Regelui sâmbătă împotriva lui Real Madrid. Justiție divină, s-ar putea crede, pentru șmecheria vulcanului islandez care a epuizat Barça într-o lungă călătorie cu autobuzul până la Milano ultima dată când s-au întâlnit într-o semifinală de Liga Campionilor. Aproape nimic nu este întâmplător la Vatican, unde zvonul fotbalului are o greutate determinantă și în fiecare duminică în apartamentele episcopilor și cardinalilor. Deși, uneori, fie prin omisiune.

Lui Francisc, de exemplu, i s-a atribuit întotdeauna o pasiune oarecum încețoșată, un complement perfect al familiarității sale de cartier. Membru de onoare al San Lorenzo de Almagro, a crescut sub influența unui părinte fanatic al ciorilor. Când era mic, povestea el, obișnuia să meargă la stadion cu toată familia și pe drum spre Vechiul Gasometru, tatăl său lăsa un borcan de sticlă într-o pizzerie din apropiere. La întoarcere, chiar dacă ar fi pierdut, ridicau recipientul plin cu melci în sos picant și o pizza pe vatră aburindă. Fotbalul este copilăria și, când îmbătrânim, și amintirea părinților. Și asta a durat până când tatăl său, sărbătorind un gol într-o după-amiază pe stadion, a făcut un infarct și a murit câteva zile mai târziu acasă. Dumnezeu nu își revizuiește deciziile în VAR, iar Francisc s-a distanțat de fotbal. Nu doar pe teren.

Mai multe informații Papa, mingea și bucuria de a juca: o liturghie fotbalistică în omagiu papei Francisc Bergoglio a înțeles întotdeauna sacrificiul ca o formă de pasiune și în 1990, enervat de sordiditatea unei retransmisiuni, i-a promis Fecioarei Maria de pe Muntele Carmel că nu se va mai uita la televizor. «M-am ridicat și am plecat. Ca și cum Dumnezeu mi-ar spune că asta nu este pentru mine», povestește el în autobiografia sa. Și dacă acceptăm că a încălcat-o doar în ziua atentatelor din 11 septembrie și în 1999 cu ocazia accidentului aviatic din Buenos Aires, ar însemna că în ultimii 35 de ani nu a putut vedea un singur meci. Adică, cel mai ilustru argentinian din ultimii timpuri — și poate singurul argentinian — nu a văzut niciun meci al compatriotului său Messi, cel mai bun din istorie, cu permisiunea lui Dumnezeu. «Uneori mă întrebau dacă mă simt mai mult Messi sau Mascherano al papilor. Dar nu știam pentru că nu văzusem niciun meci», mărturisea el. Bergoglio s-a deconectat de fotbal pentru totdeauna. Știa doar despre acest sport din actele pe care le organiza Vaticanul cu fotbaliști și antrenori. Dar un gardian elvețian îi lăsa după fiecare zi și ani de zile rezultatele lui San Lorenzo pe masă, ca să le citească ca și cum nu ar fi fost treaba lui. Sâmbătă nu va fi meci în Italia și vor reveni controversele. În apartamentul Papei, în austera reședință Santa Marta, care va rămâne sigilată până la alegerea următorului pontif, nimănui nu-i va mai păsa luni cum a terminat San Lorenzo weekendul acesta cu Rosario Central.