În câteva cuvinte
Congresul PPE dezbate viitorul Europei: alianță cu forțele proeuropene, viraj spre ultranaționaliști sau menținerea alianței moderate cu flirturi cu extrema dreaptă. Se discută impactul revenirii lui Trump și lecțiile din statele membre despre colaborarea cu ultranaționaliștii. Miza este stabilitatea UE și angajamentul democraților.
Partidul Popular European (PPE) ajunge marți la congresul său cu multe motive de sărbătoare pe plan european și cu unele mai puține pe plan spaniol.
În primul rând, se deschide la Valencia în aceeași zi în care se împlinește jumătate de an de la furtuna care, pe 29 octombrie, a cauzat o tragedie umană care ar fi putut fi atenuată dacă gestionarea popularului Carlos Mazón nu ar fi fost un exemplu de neglijență. Nimănui nu-i scapă faptul că figura președintelui — pe care liderul său național, Alberto Núñez Feijóo, îl evită cât mai mult posibil — poate fi o pată pe congres.
PPE a câștigat pentru a șasea oară consecutiv alegerile europene anul trecut, iar rezistența sa a fost esențială pentru a opri avântul ultra în fața declinului altor formațiuni europeniste. Această forță s-a tradus în multă putere. Conservatorii prezidează Comisia Europeană și Parlamentul European și au 14 reprezentanți în Colegiul Comisarilor, inclusiv președinta Ursula von der Leyen. În plus, CDU-ul german revine la Cancelarie cu Friedrich Merz, consolidându-și greutatea în Consiliul European. Pe scurt, o formațiune invidiabilă pentru orice formațiune politică.
Cu toate acestea, sărbătoarea va trebui să lase mult spațiu unei dezbateri capitale pentru PPE și pentru UE, care se rezumă la trei căi: să se încline o dată pentru totdeauna spre blocul proeuropean, împreună cu social-democrații, liberalii și verzi; să dea o lovitură de stat pentru a se alia cu formațiunile ultranaționaliste și eurosceptice; sau să continue cu alianța moderată tradițională cea mai mare parte a timpului, fără a pierde ocazia de a cocheta (și a vota) cu extrema dreaptă în alte momente.
Pe prima cale s-a ridicat clădirea democratică europeană cu un succes incontestabil. Dar ultima, o geometrie variabilă care include ultranaționaliștii, este opțiunea pe care o explorează actualul președinte al PPE, Manfred Weber, de când a preluat funcția în 2022 și pe care a aprofundat-o în această legislatură. Se observă în discursul și propunerile sale: sprijinul pentru politicile împotriva schimbărilor climatice s-a răcit și devine din ce în ce mai dificil să-i distingi politicile de migrație de cele ale celor situați la extrema sa. Weber va fi reales și o va plasa pe Dolors Montserrat ca numărul doi, al cărui partid, PP, se bazează în Spania pe eurosceptici și le împărtășește tezele atunci când vine vorba de atingerea puterii. O ilustrează tocmai Mazón, care a obținut sprijinul VOX pentru bugetele sale, asumându-și ideile despre imigrație și făcând apel la „acțiune împotriva Pactului Verde european”.
Împotriva acestei apropieri există argumente puternice. Există argumente organice: conservatorii polonezi nu vor să audă de extremiști. Programatice: lupta împotriva încălzirii globale și apărarea statului de drept nu pot fi discutabile în 2025. Și chiar și tactice: în Germania urmează să preia funcția un guvern de coaliție între conservatori și social-democrați. Ar fi greu de explicat pentru Merz, Weber și Von der Leyen, toți trei germani, că ceea ce funcționează la Berlin nu funcționează la Bruxelles.
La aceste argumente interne se adaugă altele externe. Revenirea lui Trump la Casa Albă pune într-o situație dificilă aliații săi europeni. Este elocventă tăcerea incomodă a italiencei Giorgia Meloni în fața tarifelor. Și același lucru se poate spune despre modul în care Washington a asumat postulatele Rusiei cu privire la Ucraina. A nu fi pro-rus era una dintre liniile roșii pentru Weber și Von der Leyen atunci când apărau apropierea de Meloni, apărătoare a Kievului, și fuga de ungurul Viktor Orbán.
PPE poate aplica în cheie europeană învățămintele statelor membre, care exemplifică modul în care a contemporiza cu ultranaționaliștii nu face decât să le dea aripi și să sfârșească prin a dinamita spațiul conservatorilor. Stabilitatea instituțională a UE este indispensabilă și necesită astăzi, ca niciodată, angajamentul tuturor democraților față de un proiect hărțuit de la Moscova și Washington. Popularii au de partea lor legitimitatea pe care le-o dă faptul că sunt prima forță din Parlamentul European. Este responsabilitatea lor să o folosească pentru un scop european, nu pentru a da spațiu dușmanilor UE.
