Violența domestică are propria sa breșă generațională.

Violența domestică are propria sa breșă generațională. 67% dintre femeile cu vârsta peste 65 de ani, victime ale acestei violențe, au fost abuzate timp de mai bine de două decenii. Ele reprezintă 13,2% dintre cele ucise de când a început numărătoarea oficială în 2003. În acest an, trei din zece femei ucise de partenerii sau foștii lor parteneri au depășit această vârstă. Sunt victime uitate de două ori. Pe de o parte, numărul plângerilor pe care le depun este infim, în jur de 0,9%. Pe de altă parte, resursele mobilizate de administrație sunt concepute pentru un profil de femeie mai tânără, mai calificată profesional și tehnologic.

Un raport recent al Avocatului Poporului atrage atenția asupra acestei situații

Un raport recent al Avocatului Poporului atrage atenția asupra acestei situații, subliniind că violența împotriva acestui grup este «ascunsă», adică normalizată. Multe dintre aceste victime nu se simt capabile să denunțe și au dificultăți serioase în a ieși din mediul violent, la care se adaugă faptul că cele care reușesc să ceară ajutor se confruntă cu servicii care nu sunt întotdeauna adaptate realității lor.

Motivațiile principale care rețin aceste femei în a acționa împotriva violenței exercitate de partenerii lor

Motivațiile principale care rețin aceste femei în a acționa împotriva violenței exercitate de partenerii lor se referă, în principal, la contextul socio-politic în care au crescut – perioada târzie a dictaturii lui Franco – care prioritiza menținerea familiei unite mai presus de orice. La aceasta se adaugă, în multe cazuri, dependența lor economică de partener.

Unele studii care au analizat asistența acordată de serviciile sociale femeilor peste 65 de ani victime ale violenței domestice concluzionează că nu sunt prevăzute acțiuni suficiente pentru această categorie de vârstă, deși profesioniștii sunt conștienți că violența este exercitată asupra lor într-un mod diferit față de cel suferit de femeile mai tinere. Administrațiile publice, și în special Ministerul Egalității, trebuie să depună un efort specific și să orienteze o parte din resursele disponibile către victime, ținând cont de realitatea și nevoile lor, atât socio-economice, cât și culturale. Pentru a rupe bariera invizibilității, ar fi util să se adauge noi chipuri campaniilor de prevenire, astfel încât să fie recunoscute și aceste femei care, din punct de vedere al sensibilității sociale, par să fie într-un plan secundar opac. Scopul este de a nu permite ca cultura și tradiția dominante de acum zeci de ani să continue să influențeze pierderea de vieți ale femeilor din mâinile bărbaților sau existențe condamnate la abuz.