Coperta albumului 'Is', de My Morning Jacket

CHAD KIRKLAND - My Morning Jacket, ‘Is’

Cine sunt ei?

La începutul anilor 2000, My Morning Jacket, cu pletele, bărbile lungi și originari din Kentucky, au reușit să ofere rock-ului o notă cool, care părea rezervată trupelor din locuri cosmopolite precum New York. Albume precum At Dawn și Z i-au poziționat ca un bastion al transformării rock-ului anilor '70 în ceva modern. Așa cum se întâmplă adesea în cazul trupelor de succes cu un lider clar, compozitorul, chitaristul și vocalistul Jim James și-a început o carieră solo. De câțiva ani, s-au reunit, pentru a vedea dacă mai pot captura acel ceva magic de odinioară.

Este Is un album bun?

Acest album ‘Is’ nu se poate compara cu capodoperele trupei, dar asta nu înseamnă că nu merită câteva audiții. Prima parte oferă un salut convenabil primăverii, datorită cântecelor cu melodii frumoase și chiar și un ecou al lui Roy Orbison, precum I Can Hear Your Love. Pentru partea finală, au păstrat piese unde se dezlănțuie cu riff-uri de chitară (nu sună Squid Ink a Kiss?), pe placul fanilor rock. În ambele stiluri, My Morning Jacket se mișcă ca o trupă care, bazându-se pe trecut, creează muzică contemporană. Asta nu au pierdut.

Coperta albumului 'Cancionera', de Natalia Lafourcade

- Natalia Lafourcade, ‘Cancionera’

Cine este ea?

Artista latină cu cel mai mare talent din prezent? Dacă nu cea mai talentată, cu siguranță una dintre ele. Mexicană, în vârstă de 41 de ani, are o duzină de albume. A atins apogeul în 2022 cu De todas las flores. Ne era deja dor de melodii noi. Și iată-le…

Este Cancionera un album bun?

Trebuie să ai o concepție foarte elevată despre ce înseamnă un album pentru a-l deschide cu o piesă instrumentală de cinci minute. Natalia Lafourcade nu ține cont de vremuri: ea lucrează cu grijă și propune proiectele sale ca pe niște călătorii care apelează la sensibilitatea și inteligența ascultătorilor. Aici se transformă în Cancionera, un personaj care se potrivește cu personalitatea ei și care spune o aventură de ritmuri latino-americane despre povești de iubiri clandestine, dureri de inimă sau lovituri sub centură date prostiilor care ne amețesc astăzi („s-au terminat fotografiile, sunt permise doar ‘bună dimineața’”, imploră ea în piesa Cocos en la playa). Este recomandabil să ascultați albumul cu căști de calitate, pentru a savura cele până la 18 instrumente care participă, nuanțele, sunetul viu și acea voce caldă a mexicanei. O încântare.

Coperta albumului ‘Walk with the Father’, de Charlie Bereal

- Charlie Bereal, ‘Walk with the Father’

Cine este el?

Charlie Bereal, din Pasadena (California), și-a făcut un nume ca membru al trupei gospel The Soul Seekers. Acesta este al treilea său album solo.

Este Walk This the Father un album bun?

Un album care pare desprins din anii '70 și care amintește (acel falset) mai ales de Curtis Mayfield, dar și de Marvin Gaye. Ceea ce aduce Bereal este o producție senzațională, plină de instrumentație (chiar și harpă), care oferă un punct sofisticat cântecelor sale. Avem de-a face cu un soul satinat, aproape întotdeauna liniștit și voluptuos.

Coperta albumului ‘Forever Howlong’, de Black Country, New Road

- Black Country, New Road, ‘Forever Howlong’

Cine sunt ei?

Un caz neobișnuit în pop-ul contemporan. Provenind din Cambridge (Anglia), Black Country, New Road erau pe cale să devină o trupă importantă în pop-ul actual, când, la câteva zile după lansarea celui de-al doilea album, în 2022, vocalistul, chitaristul și liderul lor, Isaac Wood, a luat decizia de a renunța pentru a-și îngriji sănătatea mintală. Ce să facă fără șef: au decis să meargă mai departe.

Este Forever Howlong un album bun?

Acesta este primul album al trupei de la plecarea lui Wood. Trei ani pregătind melodii noi, unde vocile sunt preluate de partea feminină a englezilor. Cântecul care deschide albumul, Besties, amintește de compozițiile minunate care îi veneau lui Brian Wilson. Absența lui Wood a produs o mișcare în care primează pianul, care elaborează melodii jucăușe și optimiste. Albumul este un fel de musical înfloritor, cu cabaret, voci moi, un pic de psihedelie și structuri flexibile care oferă câteva momente de mare strălucire. S-au reinventat și au supraviețuit…

Coperta albumului ‘Gigante’, de Leiva

- Leiva, ‘Gigante’

Cine este el?

Șase albume cu Pereza, același număr solo. La 44 de ani și mereu mândru de cartierul său Alameda de Osuna (Madrid), Leiva funcționează ca o legătură între generația lui Joaquín Sabina (îl consiliază și îl produce pe artistul din Úbeda de ani de zile), până la cea a lui Bunbury și de aici până la a sa, pe care o formează, printre alții, cu Xoel López sau Sidonie.

Este Gigante un album bun?

‘Gigante’ are un punct de explorare interioară a autorului, care folosește cântecele pentru a se privi în oglindă și a descoperi lucruri neclare, deși asta e: „Maniac, instabil, obsesiv și muncitor. / Hiper-aprensiv, introvertit și loial. / Uneori îmi dau o pauză, de cele mai multe ori nu există șanse”, cântă el în Leivinha, numele acelui elegant atacant brazilian de la Atlético de Madrid care i-a oferit porecla muzicianului madrilen. Leiva își confruntă cele două lumi, cea de a coborî pe terenul municipal pentru a juca un meci cu băieții din cartier, cu Leiva care umple un pavilion cu 15.000 de oameni. Ceea ce povestesc în Ojos de gata Enrique Urquijo și Joaquín Sabina: „Cum să explic că devin vulgar când cobor de pe fiecare scenă”. Leiva este rafinat în versurile acestui album, unele pot fi calificate drept cele mai bune din cariera sa. Apar mimetisme cu stilul Sabina (Ángulo muerto) și lasă să strălucească câțiva dintre oamenii săi de referință, precum Andrés Calamaro sau Fito Páez, acesta din urmă evident în Shock y adrenalina, riff inspirat de Lou Reed inclus. Ácido funcționează perfect ca un exemplu al unei piese tipice Leiva, la fel de furios de radiabilă pe cât de susținută de o lucrare de bună calitate. Un album cu multe de savurat mai aproape de modul Beatles decât de cel al Stones, deși poziția este întotdeauna un omagiu adus piratului Keith.

Coperta albumului ‘Dreams On Toast’, de The Darkness

- The Darkness, ‘Dreams On Toast’

Cine sunt ei?

În același timp în care, la începutul anilor 2000, The Strokes intenționau de la New York să conducă ultima revoluție rock legați de The Velvet Underground, în Regatul Unit apărea, pe neașteptate, o trupă care se complăcea în propriul spinal tap și care îi revendica pe niște anacronici Queen pentru acea vreme.

Este Dreams On Toast un album bun?

La un moment dat, The Darkness părea o caricatură a clișeelor ​​rockiste. Ei înșiși râd de asta și au compus cântece pe această temă. A râde de tine însuți are sens într-un mediu la fel de afectat precum cel al vedetelor rock. Dar ce avem în noul lor album. De toate: rock-ul supărat din I Hate Myself; omagiul adus AC/DC de Mortal Dread; Don’t Need Sunshine, o baladă care își propune să fie ca Aerosmith din anii 80, dar ajunge să sune ca Take That (și e cool); honky tonk-ul din Cold Hearted Woman; omagiul adus hair metal-ului din Walking Throught Fire; sau o frumusețe intitulată Weekend In Rome, pe care deja întârzie să o pună ca coloană sonoră a unei scene romantice din serialul momentului. Da, este un album distractiv și cu chestii de calitate.

Coperta albumului ‘Send A Prayer My Way’, de Julien Baker și Torres

- Julien Baker și Torres, ‘Send A Prayer My Way’

Cine sunt ei?

Două voci în ascensiune ale indie-rock-ului actual, Julien Baker (membră și a Boygenius) și Mackenzie Scott (care semnează ca Torres) se unesc pentru a elimina country-ului acel strat de conservatorism pe care unii insistă să-l propage: dacă Beyoncé a revendicat latinitatea genului, Baker și Torres îmbrățișează country-ul dintr-o perspectivă queer.

Este Send A Prayer My Way un album bun?

La fel ca în cazul albumului lui Beyoncé sau al ultimului lui Ringo Starr (deja tratate în această secțiune), ar trebui menționat că country-ul care este tratat aici aspiră să ajungă pe tărâmuri pop. Includerea unui dobro, un pedal steel, o vioară și acoperirea capului cu o pălărie de cowboy nu înseamnă că este country, chiar dacă autorii săi afirmă că da. Realizările acestei colaborări depășesc dezbaterile stilistice: rămânem cu plăcerea pe care o oferă ascultarea fuziunii dintre vocea mândră fragilă a lui Baker și cea puțin mai gravă a lui Torres și celebrarea prieteniei lor. Și cu niște texte alimentate din povești de furie, precum cea pe care o produce acea mamă homofobă care întoarce spatele fiicei sale, sau de răscumpărare, precum atunci când protagonistul poveștii caută calea spiritualității după depășirea unei dependențe. Pe lângă fragilitate, apar și momente chiar dansabile (ca în Sugar in the Tank) și vreo lovitură de chitară. Un album, în definitiv, foarte frumos.

Coperta albumului ‘Novela’, de Fito Páez

- Fito Páez, ‘Novela’

Cine este el?

Împreună cu Andrés Calamaro, cel mai important rocker argentinian din generația ulterioară pionierilor Luis Alberto Spinetta, Charly García, Moris sau Litto Nebbia. Páez a avut mereu ca sarcină în așteptare să triumfe în Spania pe scară largă, lucru pe care îl obține acum, cu săli pline la concertele sale multitudinare. Merită din plin.

Este Novela un album bun?

Novela este o nebunie care avea mult mai mult sens când Páez a început-o, acum 37 de ani, decât acum, în vremurile reductoriste ale TikTok. Dar arta este pentru curajoși. Suntem în fața unei ópera-rock!, termen care celor mai tineri le va suna a epoca medievală. Întrebați-i pe bunicii lor despre Tommy, de la The Who. Vom încerca să explicăm despre ce este vorba în acest album ambițios: se petrece într-o realitate paralelă și într-o academie de vrăjitorie unde rectorul provoacă să se producă romanța perfectă; aventura se termină într-un circ din lumea reală. Am explicat cât am putut de bine... Dezvăluire: triumfă dragostea. Páez mai bine decât oricine a definit recent opera sa Rolling Stone: „Opera este atât de complexă, atât de complexă și are atâtea semnificații încât cred că fiecare trebuie să se scufunde acolo și să înoate, dacă are chef. Dar ai nevoie de timp, îți ia o oră și zece minute, cu telefonul închis!”. Deasupra poveștii se înalță cântece senzaționale, piese care permit multe audiții, rock-uri încăierate, piese care vor aminti de Beatles, înflorituri a la Brian Wilson, texte încâlcite și cu suc… Sgt. Pepper’s al lui Fito Páez. Merită mult.

Coperta albumului ‘Owls, Omens and Oracles’, de Valerie June

- Valerie June, ‘Owls, Omens and Oracles’

Cine este ea?

Acum câțiva ani și într-un interviu pentru site-ul său web, Bob Dylan a spus: „Am ascultat-o ​​mult pe Valerie June. Este un amestec de soul hippie spațial, blues și folk, cu vocea ei apalache modernă și strânsă ca ax central”. Nu mai adaug decât că Owls, Omens and Oracles adaugă al șaselea album în cariera acestei artiste din Tennessee.

Este Owls, Omens and Oracles un album bun?

Valerie June are o voce absolut recognoscibilă, un amestec ciudat de candor aproape infantil și sediment de loc de pierzanie. Noul ei album oferă un mesaj de pozitivitate în ciuda a ceea ce ne înconjoară și îl exprimă prin niște muzici care călătoresc către soul, gospel, folk, rock… Faceți ca Dylan: albumele lui June purifică sufletul.

Coperta albumului ‘Super H (Homenaje al ‘Super 8′ de Los Planetas)’

- Varios artistas, ‘Super H (Homenaje al ‘Super 8′ de Los Planetas)’

Cine sunt ei?

O mână de trupe din pop-rock-ul spaniol contemporan aducând un omagiu primului album al lui Los Planetas, Super 8, din 1994.

Este Super H un album bun?

Când a fost publicat Super 8, acum 31 de ani, unii dintre muzicienii care participă la acest tribut nu se născuseră. Această informație spune multe despre impactul unei lucrări care poate fi considerată cea mai importantă pentru nașterea în Spania a conceptului indie, deși albumul a fost publicat de o multinațională. Dar libertatea creativă și riscul nu au abandonat niciodată Los Planetas. Nici chiar astăzi. Zece trupe (+ unul, deoarece Edu Requejo interpretează Manchas solares, o altă temă a lui Los Planetas care ar ieși un an mai târziu, în 1995) recreează toate temele din Super 8 și în ordine, așa cum au fost semnate acum trei decenii. Până aici formalitatea proiectului, deoarece apoi fiecare face ce vrea, ceea ce se potrivește foarte mult cu spiritul incontrolabil al granadinilor. Schimbă versurile, cântă părți în catalană, barul Amador este înlocuit cu Weirdo, care este în Malasaña în Qué puedo hacer, ritmurile sunt transformate… Albumul este reușit, deoarece se obține mai mult decât o distracție: se reușește insuflarea unei noi vieți albumului. Unii dintre cei care reușesc: Depresión Sonora, Alcalá Norte, Cala Vento, Los Punsetes, Las Dianas, Melenas…

Coperta albumului ‘Like The First Time’, de The Bablers

- The Bablers, ‘Like The First Time’

Cine sunt ei?

O trupă finlandeză (ce surpriză) care a editat un album în 1980 și apoi a dispărut discografic timp de 40 de ani! Revenirea lor din 2021 este finalizată acum cu acest album.

Este Like The First Time un album bun?

Dacă există un cântec mai bun pentru a începe un album de pop de chitare decât You Are the One for Me, vă rugăm să ne informați imediat. Deocamdată avem acel început senzațional în această lucrare care respiră multă tradiție beatle. Și asta înseamnă că există frumusețe de melodii, gust pentru vocile bine cuplate și mesaje la fel de universale ca „dragostea ne va salva”.

BIJUTERIE RECUPERATĂ A LUNII...

În fiecare lună recomandăm un album care poate a rămas în afara radarului.

Coperta albumului ‘Run for Cover’, de Gary Moore

- Gary Moore, ‘Run for Cover’ (1985)

Cine este el?

Avea fața brăzdată de cicatrici după o bătaie într-un pub. Așa ar putea începe biografia acestui irlandez dur, unul dintre marii chitariști rock care a explodat în anii optzeci, deși a început în anii șaptezeci cu trupe precum Colosseum II sau Thin Lizzy. Moore a murit în 2011 din cauza unui atac de cord la vârsta de 58 de ani în Estepona (Málaga) în timp ce petrecea o vacanță cu iubita sa.

Este Run for Cover un album bun?

Albumele anilor optzeci ale lui Moore, axate pe rock-ul hard, sunt excelente. Mai ales Corridors of Power (1982), Victims of the Future (1984) și acest Run for Cover, care împlinește 40 de ani. Această lucrare a vândut mii de exemplare mai ales datorită a două teme ale căror videoclipuri au fost difuzate insistent de puternica MTV de atunci: balada Empty Rooms (pe care a inclus-o deja în Victims of the Future) și Out In the Fields, o temă interpretată împreună cu Phil Lynott, prieten al sufletului, în ciuda dezacordurilor lor. Run for Cover arată modul în care rock-ul hard a virat în anii optzeci către comercialitate, cu încorporarea de claviaturi și chiar apropiindu-se de pop (ultima temă, Listen To Your Heartbeat, care ar fi putut intra într-un album din anii optzeci al lui Phil Collins, este un exemplu clar). Ascultat albumul astăzi, fără rigorile puriste de acum patru decenii, trebuie doar să admiri senzaționala colecție de cântece, cât de bine cânta Moore (în unele teme este vocalistul principal și fabulosul Glenn Hughes) și cât de explozive sunau solo-urile sale de chitară. În anii nouăzeci, Moore s-a predat blues-ului și a făcut-o bine.